Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Zilele trecute am auzit o stire uluitoare, dar – ce cat de uluitoare, pe atat de subtire tratata; o fata de 25 de ani si un barbat de 45 de ani au vazut doi copii, care se zbateau sa supravietuiasca printre suvoaie, in Dunare si au sarit in ajutorul lor. Ei au salvat copiii, i-au adus in siguranta la mal, dar apele i-au inghitit pe ei! Cand am vazut ultima oara stirea, trupul fetei fusese gasit, iar cel al barbatului era cautat. Totul a fost transmis de catre reporteri ca o simpla stire.
Cei doi oameni, care si-au dat viata sa salveze doi copii, au chipuri de eroi, dar pare ca ochii nostri nu mai sunt dotati cu vizibilitate si apreciere pentru eroism! Daca era o crima odioasa, un scandal de coruptie, un divort 'celebru' sau cine stie ce alta grozavie moderna, fiecare amanunt ni s-ar fi desenat pe ecrane, fiecare rostire, oricat de aberanta, de bolnavicioasa sau de barbara ar fi fost intoarsa pe toate fetele. Oare de ce devin eroii nostri cei care ucid oameni, cand cei ce slaveaza oameni trec pe langa noi ca zilele pline de plictis?
De ce raman anonimi adevaratii eroi ai acestei lumi, ce anume s-a degradat in sufletul si-n mintea noastra de vreme ce actul suprem de a-ti da viata pentru un copil sau pentru un alt om este mai rar decat floarea de colt si mai puternic decat toate vorbele umflate in pene ale tuturor filozofilor, politicienilor sau ale savantilor?
Acesti doi oameni tineri n-au ucis pe cineva, ci au murit pentru a salva viata cuiva. Nici macar doctorii nu ajung un asemenea nivel de sacrificiu; sacrifica si ei destule, ei, doctorii, isi sacrifica iubirile, vietile personale, relatiile sau placerile, dar nu viata insasi. Asta-i ceva rar, ceva ce mintea omeneasca obisnuita nu poate intelege niciodata in intregime, dar sufletul poate simti. Poate ca printre pompieri gasim aceasta structura psihologica profunda, aceasta dispozitie acceptata si asumata pentru renuntarea la viata proprie de dragul vietii altora.
Tocmai pentru ca cei doi tineri au murit ' in locul' celor doi copii mi se pare halucinant si tocmai de aceea suparator faptul ca nu suntem in stare sa aducem dimensiunea sacrificiului si a frumusetii umane absolute in atentia si in constiinta colectiva asa cum se cuvine. Ar fi trebuit sa vedem fotografiile acestor tineri peste tot. Ar fi trebuit sa stim care le-a fost numele, care le-a fost povestea. Ar fi trebuit sa-i cunoastem si sa-i iubim, sa-i indragim si sa intelegem ca noi, cu totii, fara modele de iubire, fara modele salvatoare, fara modele care isi sacrifica vietile pentru vietile celorlalti suntem pierduti.
Acesti doi tineri sunt modele de iubire, eroi pe care nu-i vedem pentru ca ne-am pierdut pe noi insine in alergarea dupa false valori si false modele de viata. Avem in experienta ultima a acestor doi oameni un semnal tulburator, un semn al propriei tulburari interioare, de vreme ce am vazut in ei doar posibilitatea de a transmite o stire si nu dimensiunea umana, adanca, frumusetea si uluitoarea dimensiune cristica a sufletului omenesc. Pana si moartea lor este 'fantastica', nu doar fapta in sine, caci ea ar putea fi mai demna si mai inaltatoare, mai presus decat orice alt fel de a muri; sa mori pentru a salva un copil, sa-l si salvezi, iata ce frumosi pot fi oamenii!
Dar, oare, noi de ce suntem atenti la oamenii urati si de ce uratenia asta a devenit eroul nostru; oare nu-i momentul sa ne reantoarcem la valorile autentice ale vietii, care se exprima in anonimat, asteptand doar ochii nostri deschisi, care sa vada si gura, care sa spuna ca exista 'oameni' pe lumea asta si 'OAMENI'?
