Ce greu e sa fii hot de sat in Germania

Vara trecuta, am locuit zece zile in vila unui targovet din Bavaria. Asezarea rurala in Germania, mai ales cand e rasfirata pe cateva dealuri, e comuna si deopotriva targ. E sat, dar si catun. Depinde de unde o citesti, dinspre capete spre centru ori dinspre centru, din plinul vaii, catre dealuri. Primul gand, care-ti trece prin minte, chiar daca in tara nu te-ai atins niciodata de un bun al altuia, e ca aici poti fura tot ce vrei, fara sa risti nimic. Garajele stau permanent cu usile deschise, in vasul cu flori de la intrare afli intotdeauna cheile casei, pe strazi nu-i toata ziua tipenie de om. Si daca astfel de idei ii misuna prin cap omului care n-a plecat in Europa ca sa se apuce de furat, va dati seama cum gandeste hotul de meserie?

In acest punct al povestii, trebuie sa vin cu cateva precizari, care pun lucrurile intr-o cu totul alta lumina. Mai intai ca n-am stat intr-o vila, ci intr-o gospodarie cum sunt toate la tara in Bavaria. In comparatie cu cele mai multe din noile vile urbane de la noi, era vila. In comparatie insa cu adevaratele vile de la ei, era o casuta oarecare de pe deal.

La ora la care plecam eu la interese, intre noua si zece dimineata, lumea se raspandise de mult pe la trebi. In industriile oraselor din zona, pe la ferme sau in comertul local.

Daca localnicii vad un nauc strabatand ulitele pe jos, acesta precis ori nu e neamt, ori nu-i de-al comunei. Toata suflarea din spatele perdelelor e cu ochii pe intrus. Satenii circula fara exceptie cu masina sau pe bicicleta. Exista, prin urmare, o multime de lucruri de marcaje, prin care neamtul e alertat de existenta unui corp strain. Nemtii cumpara cu carduri, nu cu bani gheata, ca veneticul stabilit de cateva zile in casa lui Schmidt. Domnul Schmidt nu e obligat sa povesteasca la toata lumea ca are un estic in gazda, dar din motive numai de el si de toti nemtii cunoscute, il prezinta pe estic la toate marimile, fara sa aiba deloc aerul c-o face.

Nemtii n-au o gena a cinstei in plus. Poate doar una a prevederii. In Germania insa nu-i rentabil sa fii hot de sat. Si nu-i vorba numai de profitul direct. In Germania, nu prea ai cum sa fii hot de sat. Cel mai mare necaz ce ti se poate intampla nu e puscaria. Pur si simplu nu ai cui sa-i vinzi televizorul, computerul sau telefonul de furat.

Cine s-a nascut hot de rate trebuie sa se trateze. Sa-l scape doctorul de obicei sau sa-i dezvolte unul mai propriu locului. Ratele sunt bun comunal. Nu poti nici macar sa te aciuiezi la marginea satului, deoarece in Germania satele au centru, dar nu si margini. Orice incropeala de casa e imediat sanctionata. Si nu fiindca aciuatul n-ar respecta legea. In satul bavarez, tot ce nu-i perfect si proaspat varuit si vopsit nu e casa: sanctiunea nu vine de la legi, vine de la comunitate. Hotul se simte privit de toata lumea piezis, nu doar fiindca ar avea neamtul un miros special pentru el. Spargatorul de case atrage atentia fiindca e imbracat altfel sau e murdar, ci fiindca e curat in alt chip decat bavarezii.

Oricat de tare te-ar impresiona pustietatea strazilor in zilele lucratoare si oricate eforturi ai face ca sa probezi ce oaspete cinstit si corect in toate cele esti, in satul neamtului te simti monitorizat. In esenta, cinstea neamtului e resemnarea de a nu putea fi hot nici de proba.