Societatea românească e obligată acum să aleagă: ori turează motoarele şi iese din recesiune, faza cea mai dură a crizei noastre, ori va fi nevoită, în anii viitori, să se confrunte cu probleme dramatice. Alegere grea, dar care nu mai poate fi evitată în nici un chip. Şi în nici un chip nu este de acceptat o miză pe cea de-a doua variantă.
Mai avem ceva timp – o lună şi două zile – ca să ne facem bagajele pentru 2011. Ce ar trebui să nu mai luăm cu noi? Tot ceea ce, de vreme îndelungată, închide canalele profitului. Şi tot ceea ce stăvileşte competitivitatea exporturilor şi competitivitatea producţiei pentru piaţa internă. Dar cu deosebire trebuie să scăpăm de meteahna întârzierii reformelor structurale; întârziere ce a făcut ca economia noastră să fi pierdut o mare parte a resurselor sale de imunitate, care de altfel niciodată n-au atins un nivel optim. Ne-am debarasat de economia centralizată fără să reuşim să închegăm o economie de piaţă performantă.
În 2010, an de criză, ne confruntăm încă, în economie, cu ineficienţa, cu productivitatea slabă, cu arierate şi pierderi. Iar sărăcia are încă o pondere mare. Le-am arunca din bagaje, dar nu-i posibil. Le luăm cu noi în 2011, dar de aici înainte se va impune evaluarea corectă şi fără prejudecăţi a stării economiei. Şi, mai ales, să fie aplicate măsuri coerente şi într-un ritm susţinut pentru corectarea evoluţiilor nefavorabile. Iată calea ce va asigura înscrierea României într-un ciclu de creştere sănătoasă şi de durată. De altfel, sunt convins că ţara are un potenţial economic cu mult peste ce a arătat în anii recesiunii. Va fi însă nevoie, o dată cu ţinerea sub control a balanţelor macroeconomice, să fie asigurată continuarea în ritm rapid a reformelor structurale la nivelul companiilor, absolut necesare detensionării sistemului economic în ansamblul său. Dacă vrem într-adevăr creştere economică, dacă vrem bunăstare, va fi nevoie să ne înfrăţim cu rigoarea financiară şi cu restructurarea efectivă.
Două locomotive pot să pornească acum la drum: exporturile şi investiţiile. Abia mai târziu, peste un an sau doi, va putea fi scoasă din depou şi locomotiva consumului intern. Drumul va fi greu, dar o altă şansă de a ieşi din actualele dificultăţi nu avem. Şi nici nu vom avea o şansă reală fără noi infuzii semnificative de capital străin.
Numai o creştere sănătoasă de valoare adăugată, reflectată în PIB, ar putea aduce venituri sănătoase şi bugetului. Creşterea economică şi calmarea inflaţiei vor fi posibile, de aici înainte, numai printr-un ansamblu de acţiuni, simultane şi coerente, din care nu poate să lipsească un program complex de aruncare din bagajele pentru anul viitor a risipei şi a pierderilor din economia reală.
Cum ar fi economia noastră fără risipă şi pierderi? Ei bine, compa-niile noastre ar deveni unităţi producătoare de profit, care să alimenteze cu fonduri întreaga societate, începând cu spitalele şi şcolile. În fapt însă, multe companii, cu deosebire dintre cele de stat, s-au transformat în unităţi de asistenţă socială, în care se acordă salarii neacoperite cu productivitate şi se produc pagube tot mai greu de acoperit prin subvenţii de la buget şi prin cifre de afaceri rezultate din preţuri umflate artificial. Efectele dramatice ale acestei realităţi, ce lovesc întreaga economie şi întreaga societate, sunt inflaţia persistentă, dobânzile încă înalte, deficitele împovărătoare, cu deosebire cele structurale. Ieşirea din aceste capcane a devenit o problemă foarte grea. Dar va fi tot mai grea dacă vor interveni alte amânări. Vremea pentru o succesiune firească a etapelor reformei economice s-a epuizat. România are nevoie, acum, de mecanisme de piaţă specifice unor acţiuni în forţă, care să blocheze motoarele neperformante din economia noastră şi, în acelaşi timp, să mobilizeze resursele de care dispunem pentru a asigura buna funcţionare a motoarelor performante. Numai aşa va fi asigurată formarea unei mase critice de schimbare, care să ducă la un ra-port normal între câştigurile şi pier-derile din economie, desigur favorabil celor dintâi.
Nu ne facem nici o iluzie în privinţa faptului că punerea în mişcare a economiei româneşti, pe coordonatele performanţei, va fi posibilă fără eforturi extrem de mari şi fără costuri inevitabile. Calculele arată însă că rezultatele pozitive sunt posibile şi că putem spera ca ele să apară în anii următori, în primul rând sub forma îmbunătăţirii nivelului de trai.