x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Ce-şi propune Elena Băsescu

Ce-şi propune Elena Băsescu

de Ion Cristoiu    |    01 Iun 2009   •   00:00

Nu ştiu dacă după 7 iunie 2009 Elena Băsescu va fi europarlamentar. Sigur e că în imaginea publică va fi o altă Elena Băsescu, poreclită până acum Barbie.



La o emisiune tv de joi seara, Elena Bă­sescu a declarat că ar fi de acord cu le­ga­lizarea drogurilor uşoare în România.
Nu ştim  dacă întrebarea a fost cerută de interlocutoare în pauza publicitară.
Sigur e însă că ea a vrut să se discute despre acest subiect.
Pentru că e uşor de recunoscut în toată tărăşenia un truc electoral folosit cu brio de Traian Băsescu în campania din 2004.
La un moment dat, candidatul Alianţei D.A. a iscat un uriaş scandal printr-o declaraţie despre faptul că 20 la sută dintre români ar fi homosexuali.  
Ulterior, domnia sa a revenit asupra acestei declaraţii.
Da, dar ea îşi atinsese ţelul.
Cel de a impune adversarilor o temă de campanie.
În plus, tinerei generaţii, vădit neconformiste, o astfel de abordare îndrăz­neaţă a unui subiect tabu în viaţa noastră politică, i-a plăcut şi, în consecinţă, l-a simpatizat şi mai mult pe Traian Băsescu.
Un lucru asemănător s-a petrecut şi cu declaraţia Elenei Băsescu.
Imediat, declaraţia Elenei Băsescu a devenit subiect de controversă în lumea presei şi a politicii. Mai mult, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a atacat-o extrem de dur pe Elena Băsescu.
A doua zi, după atacul lui Crin Antonescu, Elena Băsescu revine asupra declaraţiei.
Ca şi în cazul lui Traian Băsescu, Elena Băsescu şi-a atins scopul.
Şi când spun asta nu mă refer la simpatia stârnită în rândurile tinerei generaţii pentru abordarea nonconformistă a unui subiect ocolit de politicienii maturi, ci la spectaculoasa legitimare ca politiciană.
Să te ia în serios liderul unui partid important din România, pe deasupra şi candidat la Preşedinţie, e ceva.

Elena Băsescu a intrat în campanie cu un handicap uriaş:
Imaginea anterioară, impusă de media şi acceptată de opinia publică, a unei păpuşele care a cerut tatălui, bătând din picior, să-i cumpere pe post de poşetă de lux o jucărie numită a face politică.

Aşa cum cred că şi-au dat seama şi telespectatorii după dialogul de la Zig-Zag, Elena Băsescu nu e aşa în realitate. Până şi faptul că s-a zbătut să ajungă la o emisiune realizată de un adversar al tatălui spune multe despre adevărata Elena Băsescu. În politică însă  contează enorm imaginea. Şi din acest punct de vedere, echipa de campanie şi-a propus una dintre cele mai spectaculoase răsturnări de imagine din perioada postdecembristă. Să convingă opinia publică de faptul că Elena Băsescu nu e nici păpuşa Barbie, nici copilul de bani gata, ci o personalitate independentă, care vrea să obţină un loc în politică prin forţe proprii, şi nu graţie tatălui atotputernic.

Un ziar din provincie a interpretat, sub titlul semnificativ, Eba, fă-te că te oboseşti! întâmplarea cu vânătaia de la ochi drept un truc electoral. Nu ştim cum a ieşit în lume Elena Băsescu, până mai ieri fotomodel, cu o vânătaie nepotrivită până şi pentru o lăptăreasă. Sigur e că întâmplarea s-a dovedit un excepţional mijloc de consemnare pe gratis de către media a faptului că Elena Băsescu e în campanie prin ţară, dar mai ales a faptului că munceşte atât de mult încât a făcut cearcăne la ochi. Nevoia de a dovedi că şi-a luat în serios campania, că nu stă acasă, ca o prinţesă, aşteptând să-i aducă PDL locul în Parlamentul European, se regăsesc şi în alte mijloace de campanie puse în joc de echipă. Elena Băsescu merge prin ţară cu un microbuz având portretul ei pe caroserie, în diferite locuri din ţară e întâmpinată de membrii fan-cluburilor Eba şi nu de autorităţile locale, nici măcar de lideri locali PDL. Excepţia numită Gheorghe Ştefan, primarul de Piatra Neamţ, a fost prezentată ca venind din partea unui prieten personal de-al Elenei Băsescu.

Candidata pare a se confrunta cu trecutul marcat de ipostaza de fotomodel şi cea de stângace în materie de exprimare. Pentru rezolvarea acestei probleme, Elena Băsescu a apelat la un mijloc folosit cu brio de Traian Băsescu: asumarea deschisă a acestui trecut, de care ţine să se despartă autoironic. La Zig-Zag cu Ion Cristoiu, Elena Băsescu şi-a prezentat perioada de fotomodel ca un hobby şi a făcut haz de faimoasele stângăcii de exprimare. În toate intervenţiile tv, ea a pus un accept deosebit pe faptul că e o altă persoană decât cea conturată de media, dar mai ales, pe seriozitatea cu care îşi asumă politica.

E mai mult decât semnificativ că pa­nourile electorale o cultivă în ţinută office. Până şi dintr-un moment monden - despărţirea de Andrei Hrebenciuc - Ele­na Băsescu a ţinut să facă un moment de seriozitate: s-a despărţit, deoarece ta­tăl băiatului se opunea carierei sale politice.

De regulă, eficienţa mijloacelor folosite de echipa de campanie se judecă după rezultatele de la scrutin.
Elena Băsescu face însă excepţie de la această regulă.
Indiferent de scorul din 7 iunie 2009, ea e pe cale să obţină un rezultat mult mai important decât accederea în Parlamentul European: o spectaculoasă răsturnare de imagine.
Nu ştiu dacă după 7 iunie 2009 Elena Băsescu va fi europarlamentar.
Sigur e că în imaginea publică, va fi o altă Elena Băsescu poreclită până acum Barbie.
Şi dacă mă gândesc la faptul că Elena Băsescu s-a înscris în campanie nu atât pentru a obţine un loc la Bruxelles, cât mai ales pentru a obţine un loc în politică, pot spune că Elena Băsescu poate să-şi piardă locul la Bruxelles.
A câştigat deja locul în politică.

×
Subiecte în articol: basescu editorial elena