Curtea Constitutionala, dupa doua rusinoase amanari, a luat decizia corecta. Comasarea alegerilor este neconstitutionala. Ceea ce deschide posibilitatea evitarii unui derapaj si mai grav, antidemocratic, preconizat de regimul Basescu. Si anume amanarea alegerilor locale. Nu ma grabesc sa aplaud Curtea Constitutionala, in ciuda deciziei in acord cu Legea fundamentala. Si asta din simplul motiv ca inaltii judecatori au transpirat si s-au foit pana cand au simtit pulsul opiniei publice interne si externe. Si - cine stie? - poate ca, in urma avertismentelor externe, insasi puterea a solicitat infirmarea acestui proiect abject. Si acum ce urmeaza?
Guvernul, din acest moment, trebuie sa demisioneze. De ce? Pentru ca si-a asumat raspunderea pe aceasta porcarie a comasarii alegerilor. Care s-a dovedit anticonstitutionala. Pai daca si-a asumat raspunderea si nu poate sa faca ceea ce si-a propus, nu demisia este singura solutie? A fost a 17-a asumare de raspundere. Suntem singurul stat in lume care, in aceasta perioada, a ignorat, in acest fel, Parlamentul. Ca sa nu mai vorbim de sutele de ordonante de urgenta. Care si ele au acelasi efect.
Dar Presedintele? Ce ar putea sa faca sau sa spuna astazi Presedintele? In mod logic, fiindca a fost “jucator' si s-a declarat tot timpul solidar cu Guvernul, ar trebui sa plece si el la pachet cu Boc. Dar nu o va face. Va tine un discurs. Inutil. Care nu are alta menire decat sa duca opinia publica in balarii. Ar putea, cel putin, sa anunte ca recurge la popor. La judecata romanilor. Sa-i intrebe, prin referendum initiat de el, daca mai vor regimul Basescu sau nu. Si, apoi, sa anunte rezultatul si sa procedeze in consecinta. Dar este las. Nu are aceasta tarie. Are doar abilitatea de a pune la cale noi smecherii.
Si atunci ajungem la vorba demonstrantilor din Piata Victoriei. Am vorbit cu multi dintre ei. Erau acolo nu numai rezervisti. Erau si oameni care au demonstrat seara de seara in Piata Universitatii. Erau si alti cetateni bucuresteni, care pana atunci nu mai participasera, cel putin in acest an, la demonstratii. Erau din toata tara. Si o idee era purtata din om in om. “Miscarea zebrelor'.
Ce inseamna miscarea zebrelor? Inseamna ca, daca Guvernul si Presedintele nu demisioneaza, daca nu se organizeaza alegeri anticipate sau alegeri la termen, daca sindicatele nu sunt capabile sa declanseze o greva generala pentru a rasturna regimul, atunci vor actiona cetatenii insisi. In ce fel? Pe fiecare drum national, exista treceri pentru pietoni nesemaforizate. Zebre. Pe aceste zebre, ar putea sa inceapa sa treaca, intr-o directie si in cealalta directie, cetateni. Cu mic, cu mare. Cate 15 - 20. Necontenit. Intreaga tara ar fi paralizata astfel, pana cand cade Guvernul. Miscarea zebrelor s-ar transforma intr-un sport national.
Pare distractiv. Dar nu e. Ca si o greva generala, o paralizare a intregului trafic national este intr-adevar nimicitoare pentru regimul Basescu. Nu exista suficienti politisti de la circulatie, care sa se transforme in semafoare pe toate zebrele, si nici suficienti jandarmi pusi sa reprime demonstratii spontane, astfel incat miscarea zebrelor nu poate fi infranta.
Dar este pacat sa se ajunga atat de departe. O greva generala ori o paralizare a intregului trafic provoaca pagube mari pentru o economie si asa lovita de o rea guvernare, care a supralicitat efectele unei crize mondiale, in loc sa le atenueze. Asa ca rational, chiar si pentru regimul Basescu, daca PDL mai vrea sa intre vreodata in Parlament, este sa demisioneze. Evitand astfel, la mustata, miscarea zebrelor.
Sursa: CorectNews