x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Ceafa groasa in competitie cu obrazul gros

Ceafa groasa in competitie cu obrazul gros

01 Iul 2004   •   00:00

Cu cativa ani in urma, la Bucuresti se vorbea despre integrarea in NATO si UE a Romaniei abia adaugand, in sila, "si a Bulgariei". Acum unii se prefac ca au uitat.

Zice premierul Nastase ca Romania nu e in competitie cu Bulgaria. Sa-l credem? Din punct de vedere birocratic, are dreptate: si ei au tot 31 de capitole cu UE, ca si noi si cu toate ca ei le-au inchis in iunie, iar noi vom reusi abia in decembrie, linia de sosire din 2007 o vom trece impreuna. Ce competitie e si asta?!

O competitie economica la care seful Guvernului se vede ca nu s-a gandit. Din aceasta perspectiva, afirmatia lui e complet eronata.

La putin timp dupa inchiderea ultimelor capitolelor de negociere, Standard & Poor’s i-a acordat Bulgariei rating investitional: BBBminus. Romania a ramas cu BB si atat. Deci bulgarii au motive sa spere ca vor aparea investitori de top. Si noi putem spera, ca nu costa nimic si speranta moare ultima, dar n-avem nici un temei real. Nu ne bazam pe nimic. Pana cand prof. FMI nu ne da nota de trecere, iar agentiile de specialitate nu salta corespunzator ratingurile, pietele internationale de capital se vor face ca ploua, iar marii investitori straini ne vor privi in continuare cu neincredere. In loc sa ne imprumutam de la straini in mai-iunie, vom face rost de bani abia prin septembrie-octombrie. Numai naivii se vor putea bucura ca in alte dati de campania electorala de toamna, pentru care s-a tot strans cureaua, in prima parte a anului, pana s-a ajuns la excedent bugetar, ca sa fie de unde imparti pomeni mai tarziu.

Iata asadar principala diferenta dintre Romania si Bulgaria. Vecinii nostri nu mai au nevoie de aviz de la Fondul Monetar International, care sa le spuna investitorilor si finantatorilor ca tara e in stare sa-si controleze deficitele. Din acest motiv, in materie de fisc, Bulgaria nu este in competitie cu Romania, ci cu celelalte tari din Est. Ei impoziteaza profitul cu 19,5%, noi inca ne mocaim sa facem la fel abia de la anul. Dar bulgarii nu ne vor astepta, ci se vor duce la 15%, la fel ca Letonia si Lituania. Noi vom avea in 2005 trei transe de impozit pe salarii, intre 14 si 38%. Ei se gasesc deja intre 0 si 29%. In fine, vom avea pana la urma, si noi, la fel ca ei, contributii la asigurarile sociale de 42-43%, dar nu de acum, ci din 2007. De unde se vede ca Nastase are dreptate strict formal, comisarul Verheugen are dreptate pe fondul problemei: "Adevaratele reforme au debutat in Romania in urma cu trei ani, iar in Bugaria acum sapte ani". Oricat de destepti s-ar crede unii, nu vor putea sa reformeze fiscalitatea si sa restructureze bugetul inainte de a incheia aceste operatiuni in economia reala.

E limpede. Ca sa nu mai ramaie repetenta si anul acesta, mamita UE, mam-mare Banca Mondiala si tanti Mita casierita de la BERD au promis Romaniei ca o duc in 2007 la sarbatoarea Europei, de 9 mai. Cu chiu, cu vai, prin lantul slabiciunilor politice, loaza economiei europene a primit 5 cu minus, de la Economist Intelligence Unit, la materia "climat investitional". Media a iesit, dar la concurenta si fiscalitate Romania e tot o tara de nota 4.

De aici se observa ca degeaba vorbesc mamita, mam-mare si tanti Mita de progrese (importante, evidente, remarcabile), nici o recomandare nu poate tine loc de "clasamentul adevarului" - rating, nivel de taxare, infrastructura. Asta inseamna multe investitii la vecini si restul, in maruntis, la noi.

Asadar, acum nu mai suntem in competitie cu bulgarii doar fiindca nu ne mai convine noua. Acum sapte ani, cica eram. Ne bucuram ca avem spre cine sa aratam cu degetul peste umar, la coada plutonului. Acum, cand ei sunt tinuti cu forta pe loc ca sa nu se vada ca "pana si Bulgaria" ne-a luat-o inainte, declaram ca de fapt nu e nici o competitie.

Dar adevarul nu mai poate fi ascuns. In momentul de fata Romania este Bulgaria Europei Centrale si de Est pentru ca Bulgaria are sanse sa devina, printre submediocritatile din zona, o Estonie a Balcanilor.

Iar daca in anii ’80 radeam de polonezii care se indreptau cu cortul spre litoralul nostru, intre timp PIB-ul lor pe locuitor s-a dublat, ceea ce inseamna ca au schimbat si litoralul - merg la Nisipurile de Aur sau chiar la Mediterana.

Romania este subliniata pe lista UE, dar numai fiindca dupa ea se trage linia de final. Cand altii au terminat cursa cu un tur inainte, e clar ca nu mai exista nici o competitie. Asa ca premierul are dreptate, dar nu asa cum crede el.
×
Subiecte în articol: editorial romania competitie