Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Ceva se întâmplă cu lumea, ceva straniu, ceva şocant. Pare că lumea a înlocuit iubirea cu banii. Pare că nu e îndeajuns să iubeşti, ci să ai bani şi să-ţi cumperi cu ei şi dragoste. Să ai bani şi să cumperi sex, sănătate, rochii, maşini, case, vacanţe, dar – mai ales – iubire. Pentru că iubirea, pasiunea reală, optimismul şi frumuseţea lăuntrică croşetează energia necesară pentru a avea bani, în absenţa trăirilor autentice, oamenii fură. Când furăm bani, furăm energia altor oameni şi cumpărăm cu ea oameni şi un fel de dragoste... falsă. Să faci din viaţa însăşi un fel de târg, în care cumperi totul, dar – mai ales – dragostea şi oamenii, înseamnă să te bazezi pe valori greşite, pe principii greşite, să te laşi manipulat de forţe întunecate, vampirice, care distrug viaţa.
Am auzit în ultimul timp mai mulţi oameni consimţind că ”ar fi normal să fii la putere şi să furi, dar cumva mai decent”! Oare chiar e normal să furi, fie şi cu decenţă, oare e legea existenţei îngăduitoare cu lipsa de onestitate, oare chiar ”merge ulciorul de mai multe ori la apă”? Iar răspunsul este , desigur, ”nu”! Orice formă de furt e un furt de energie, adică furtul energiei care întreţine viaţa, iar energia aceasta se naşte prin iubire şi din iubire. Iubirea nu se poate cumpăra: doar ne înşelăm pe noi înşine, crezând că banii, maimuţărelile, bijuteriile, maşinile sau alte nebunii omeneşti fac sufletul să simtă iubire sau măcar un dram de afecţiune. Sufletul nu se închină la bani, asta e sigur! Omul se poate preface că nu aude lacrimile sufletului, îşi poate distrage atenţia de la zumzetul permanent al inimii sale, care strigă prin stres, prin durere emoţională, prin necazuri, prin probleme de tot felul, doar-doar va fi auzit. Omul se poate face că nu aude nefericirea sufletului său, fiindcă pare că banii ţin loc de fericire o vreme, doar o vreme... Ideea este aceea că existenţa este integră şi onestă în întregime: putem păcăli lumea, mintea, ne putem amăgi pe noi înşine, putem fura un timp, dar într-o zi existenţa ne obligă să restabilim echilibrul pierdut şi ne forţează să pierdem ceea ce am luat fără să ni se cuvină.
Nu, nici o formă de furt nu e normală. Însă e normală iubirea. E normală compasiunea. E normală mila. E normal să dăruim şi să fim buni cu oamenii. E normal să fim recunoscători pentru fiecare fir de aţă pe care ni-l dăruieşte cineva. E normal să înţelegem că viaţa ne dă întotdeauna, că-n legea existenţei e înscrisă însăşi legea darurilor, că nevoile noastre sunt împlinite după legea divină, iar legea divină e dăruitoare. Păsările nu ară şi nu seamănă, ne-a spus Iisus, dar au ce să mănânce. Crinii nu ţes, dar veşmintele lor sunt mai frumoase decât veşmintele regilor. Noi ne-am îndepărtat de spiritul acesta maiestuos şi magnific al existenţei naturale, noi – în loc să trăim cu iubire, o cumpărăm, în loc să dăruim iubire, o furăm. Nu e în această stare de lucruri normalitate, nici frumuseţe, nici graţie, ci doar confuzie şi inconştienţă şi tocmai aceasta, confuzia cu privire la iubire şi la puterea ei, trebuie corectată pentru ca lumea să trăiască normal, pentru ca banii să ajungă la toate fiinţele ce se nasc sub soare. Căci celor ce sunt le este hărăzită energia de a fi de la Dumnezeu şi, când noi le furăm energia de viaţă, trebuie să fie consecinţe! Treaba noastră este să iubim şi să dăruim, şi aşa primim corect energia necesară vieţii noastre.
Citește pe Antena3.ro
