x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Cel mai vesel sfânt de pe lume

3
Autor: Ştefan Mitroi 20 Mai 2014 - 15:45
Pețitor, lăutar și epitrop! Pețitor de văduve, mai ales, de care i se făcea milă să le vadă singure. Punea la un loc mila față de ele cu cea față de bărbații ce nu se însuraseră la timp și se alegea mintenaș c-o nuntă la care era musai să cânte. Toba lui făcea toți banii, căci se auzea de departe. Bunăoară, nevastă-sa, Aritina, auzea din pragul casei lor din Puțintei cum el bate în tobă la Răsmirești, sat aflat dincolo de câmp, de partea cealaltă a orizontului. O dată l-a ascultat trei zile la rând cântând, tot așteptându-l să vină acasă. Nu știa ce se întâmplă de nu mai vine. Era iarnă și se întâmplase că tatăl miresei le ceruse lăutarilor să urce pe casă, ca să cânte de acolo, ei urcaseră, iar zurbagiul le luase scara. Nu mai cântau de drag, ci să nu crape de frig. Până la urmă s-a îndurat cerul de ei și-a slobozit o zăpadă mare pe pământ. Așa au scăpat atunci, sărind în zăpadă și fugind cu o sanie luată cu împrumut peste câmp. Aritinei i se părea că Țubi, așa îi spunea toată lumea toboșarului, bate mai departe în tobă, în realitate, însă, era inima ei, pe care o auzea el însuși de la mare depărtare bătând. Așa era cu inimile oamenilor în vremurile acelea, spre deosebire de ziua de azi, când bat atât de încet încât trebuie să-ți lipești urechea de ele ca să le poți auzi!

Pe Țubi îl chema, de fapt, Constandin. Costandin, mai precis, fără litera n, care putea veni de la negură, neghină, nimicnicie, năsălie, iar bărbatului Aritinei, care era sora mai mică a mamei, îi plăceau doar lucrurile ce înveseleau viața omului. Ca, de exemplu, țuica, pe care n-o bea niciodată singur. Pentru a fi cu adevărat înveselitoare, trebuia s-o împartă cu cineva. Când nu era Begoga, tovarășul său de nunți, ce cânta la clanaret, era popa, prin bunăvoința căruia îndeplinea funcția de epitrop, adică un fel de mână dreaptă a acestuia. Dar de departe se vedea altfel. Bunăoară, la Sibiu, s-a crezut despre vărul meu, Ionel, în timpul celor trei ani de școală militară, că e fiul unei înalte fețe bisericești!

Țubi nu-și împărțea doar țuica, ci și sufletul cu alții. De altfel, cam asta era averea lui. Da, oricui îi trecea pragul, fără zgârcenie. Din sufletul său, vreau să spun. Era de aștept ca într-o zi să i se termine, ceea ce s-a și întâmplat acum vreo 12 ani, când l-au urcat, nu pe casă, cum ar fi fost mai potrivit, ci pe năsălie. N-am întrebat niciodată dac-a plecat de pe lumea asta cântând. Era în stare! N-am putut să fiu de față, întrucât eram plecat din țară. Cred însă că a ținut locul tobei lui inima Aritinei. În orice caz, fără să fi fost episcop, ci doar epitrop al unei biserici mărunte de țară, din punctul de vedere al sufletului meu, el și-a câștigat dreptul de a fi cel important Constantin de pe lume. Un sfânt iubitor de petreceri, pe care îl dau jos din calendar, de fiecare dată când e ziua lui, doar pentru ca lumea aceasta să poată fi un pic mai veselă.


Ştiri din .ro


Serviciul de email marketing furnizat de