Cele doua patrii

Va trebui ca, de maine incolo, psihologia noastra, cu componente ale ei vechi si puternice ca patriotismul, sedentarismul sau faimoasa resemnare mioritica, sa-si revizuiasca notiunile. Va trebui sa stergem pentru totdeauna rusinea de a fi roman, in care traim de peste jumatate de veac, inlocuind-o cu onoarea de a fi europeni, si prin aceasta romani in sfarsit demni si decenti.

Ieri am vazut cum, in dreptul Universitatii, o camioneta oprea in dreptul fiecarui stalp de iluminat si niste insi fixau pe el, in suporturi, doua steaguri: cel romanesc si cel al Uniunii Europene. Scriu acest articol duminica, 31 decembrie. Peste cateva ore voi avea doua patrii, suprapuse si totusi distincte. Este un moment istoric, de importanta caruia nici nu ne dam inca seama, prinsi cu treburi mai importante, ca pregatirea mesei de Revelion. Ca ordin de marime, integrarea noastra in UE nu e de mai mica importanta decat unirea Principatelor Romane, marea unire cu Ardealul, revolutia din decembrie 1989 si foarte putine alte asemenea evenimente care au determinat viata natiunii noastre. Vom deveni, peste cateva ore, cetatenii unui mare stat federal in devenire, a carui simpla existenta e una dintre cele mai neverosimile, mai riscante si mai minunate aventuri politice din toate timpurile. Daca utopia europeana va reusi, vom avea dovada ca oamenii pot trece peste barierele trecutului sangeros, ale diferentelor nationale si religioase, ale decalajelor economice si pot construi comunitati bazate pe avantaje reciproce, toleranta, civilizatie, respect al valorilor, dorinta comuna de progres spiritual si material.

Bineinteles ca intr-un anume sens al cuvantului, poporul roman a fost intotdeauna european. Si ca situare geografica, si ca filiatie istorica, dar mai ales ca mostenitor al traditiei grecesti, iudaice si romane care formeaza temelia constiintei europene. Omul cel mai simplu, vanzatorul de la legume si fructe, lucratorul la ecarisaj, cea care planteaza puieti in parcuri isi datoreaza fara sa stie gandurile de fiecare zi Bibliei, lui Platon si Aristotel, lui Vitruvius. Fiecare zi din viata noastra e o aventura comparabila cu "Odiseea". A demonstrat-o James Joyce scriind "Ulise". Forma mintii noastre este europeana, si, oricat de jos am decadea (din nefericire am decazut azi pana la nivelul unei gloate manipulate de televiziune si politicieni), tot vom transmite aceasta forma generatiilor urmatoare.

Dar e la fel de adevarat ca romanii au mostenit in egala masura si coruptia, si dispretul legii, si uitarea istoriei, si friabilitatea morala din sursa paralela a orientalismului nostru. Fanariotismul, balcanismul, ortodoxismul si comunismul, toate "lumini venite de la rasarit", ne-au tras mereu inapoi, cu sau fara voia noastra, despartindu-ne de civilizatie. E inutil sa le negam sau sa le consideram o fatalitate. Ele sunt parte din fiinta noastra, sunt subconstientul nostru poate necesar. Unele dintre ele vor trebui eliminate energic. Condamnarea oficiala a comunismului, in pragul aderarii la UE, arata ca se poate, in ciuda opozitiei grotesti a reactionarilor. Altele, ca ortodoxia si balcanismul, ar trebui imblanzite, reconvertite, sublimate, transformate din frane ale progresului in marci ale diferentei, ale specificului nostru cultural. Ion Barbu sau Mateiu Caragiale si-au hranit viziunile tocmai din sublima putrefactie a lumii romanesti orientalizate. Traditia bizantina e, de asemenea, unul dintre putinele lucruri pe care la concurenta cu bulgarii le avem de vandut Europei ca specific cultural. Sunt ortodox si balcanic, dar asta nu trebuie sa ma impiedice sa fiu european si cetatean al lumii.

Va trebui ca, de maine incolo, psihologia noastra, cu componente ale ei vechi si puternice ca patriotismul, sedentarismul sau faimoasa resemnare mioritica, sa-si revizuiasca notiunile. Va trebui sa stergem pentru totdeauna rusinea de a fi roman, in care traim de peste jumatate de veac, inlocuind-o cu onoarea de a fi europeni, si prin aceasta romani in sfarsit demni si decenti.