x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale "Celor care vin"

"Celor care vin"

de Marian Nazat    |    07 Oct 2005   •   00:00
"Celor care vin"

La ultimul concurs pentru intrarea in magistratura au fost admisi doar 64 de concurenti. Putini, ceea ce ridica problema nivelului scazut al invatamantului juridic universitar, incapabil, iata, sa furnizeze apostoli apti sa imbrace roba de judecator sau procuror. Cei care au promovat exigentul examen trebuie sa treaca rapid peste exaltarea de moment, fireasca si meritata, si sa invete ca forta magistratului consta, inainte de toate, in puterea de a se izola de societate. Numai asa, departe de tentatiile si bolile comunitatii, facatorul de dreptate isi duce la capat misia divina. Si mai trebuie sa ia aminte la cuvintele fostului judecator Mihai Ciubotaru, acum retras la pensie, publicate sub titlul "Celor care vin" in anul 1994 in revista Palatul de justitie. Vorbele sale sunt nu doar pilduitoare, ci si actuale, credeti-ma!

"Noi, «batranii», va spunem: bine ati venit! Noi stim ce este puterea unica, centralizata. Voi nu stiti. Dirijismul a lasat urme adanci in noi. Mentalitatea centralista continua sa ne locuiasca. Revolutia ne-a alimentat sperantele, dar nu ne-a eliberat de nelinisti. Ce ne mai putem ingadui sa speram? Suntem amarati si obositi. Privim insa cu incredere la voi. Ce veti face voi?

Centralismul a disparut, nu si nostalgia lui. Se cauta un substitut, o formula care sa impace vechile cu noile canoane. Frica si minciuna - stalpii totalitarismului - n-au disparut. Multi continua sa fredoneze melodia «zapezilor de altadata». Melodie veche. N-o cunoasteti.

Structurile oculte, bazate pe interese de clan, nu se sinchisesc de lege. Daca o sa le stati in cale, vor incerca sa va santajeze. Daca le rezistati, s-ar putea sa va indeparteze. Ei nu se dau in laturi de la nimic si au oameni de incredere peste tot. Pentru ei, justitia nu-i decat o «afacere» in plus.

Cei multumiti de hotararile voastre va vor lauda, acordandu-va, cu generozitate, o multime de calitati, pe langa cele pe care le aveti si pe care, de asemenea, le vor exagera. Cei nemultumiti va vor denigra cu acelasi elan. Sa nu disperati. Acceptarea si respingerea voastra nu sunt decat alte semne ale nelinistii cu care oamenii infrunta un necunoscut atat de greu de imblanzit.

Formal, sunteti independenti si supusi numai legii, dar nu actionati in afara timpului si spatiului. Un timp aspru si un spatiu «accidentat». Cum va veti adapta acestor cerinte in continua schimbare? Poate incercand sa va disciplinati sentimentele, sa pastrati scepticismul ideilor si sa cumpaniti cutezanta cu prudenta si cu increderea in om.

Increderea investita in noi refuza ambiguitatea. Ea (increderea) exista - intreaga - sau nu exista! Nu ni se acorda in alb si pentru totdeauna. Trebuie s-o confirmam in fiecare zi, desi, vai, este atat de greu incercata de decalajele intre ipotezele care o intemeiaza si realizarile efective.

Degeaba venim cu «analize» si date statistice. In materie de credibilitate, esentialul discursului sta intr-o valoare de reprezentare (imagine), intr-un mesaj simplu: «cutare este (sau nu) pe post!». Iar fluxul opiniei publice se misca repede. Suntem la remorca acestei reactivitati difuze, al acelui «cum - e - cu - putinta - asa - ceva?».

Simpla indoiala asupra magistratului zguduie intreg esafodajul (structuri, valori) de la care el se revendica. Tulbura un evantai de norme, loialitati si angajamente. Caci suntem investiti cu o particica din putere, dar nu si cu infaibilitatea modului de a o exercita. Cei care ne acorda incredere isi rezerva si dreptul de a ne controla si de a ne intreba ce facem. Ce le raspundem?"
×
Subiecte în articol: editorial