Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cenaclul Flacăra (al Tineretului Revoluţionar), că aşa se chema, a fost un fenomen de care am putea să vorbim acum, la aproape 35 de ani de la naşterea sa (17 septembrie 1972).
Cenaclul Flacăra (al Tineretului Revoluţionar), că aşa se chema, a fost un fenomen de care am putea să vorbim acum, la aproape 35 de ani de la naşterea sa (17 septembrie 1972).
Părerea mea este că a fost un lucru bun pentru tinerii din acea
perioadă! Pentru anii ’70-’80. A fost bun pentru lecţia de istorie pe care a
oferit-o, măcar pentru senzaţia de libertate pe termen foarte scurt, pentru
promovarea unui nou gen de muzică, pentru îndemnul la adresa oamenilor de a încerca
măcar să înţeleagă poezia, pentru că au fost descoperite noi valori naţionale
prin emisiunile de televiziune pe care le făcea Adrian Păunescu în paralel cu şedinţele
de cenaclu, pentru spiritul naţional şi pentru că pentru prima oară au fost
aduse tinerilor adevăratele cîntece cu caracter naţional, (Treceţi
batalioane române Carpaţii, Nu uita că eşti român, Aşa-i românul, Iancu la Ţebea,
Trăiască România, Doamne ocroteşte-i pe români, Hai să-ntindem hora mare...). Cîntecele
acestea au fost cîntate atunci în forma lor originală, cu toate că poetul a mai
schimbat textele aducînd îmbunătăţiri, sau renunţînd la unele versuri. Unul
dintre lucrurile extraordinare pe care le-a făcut cenaclul a fost şi acela că
doar acolo, în faţa atîtor zeci de mii de spectatori, se mai putea cînta rock.
Că altfel era aproape interzis. Rockul, acest gen de muzică atît de viu, atît
de cinstit şi foarte direct, atît de popular în ţările vecine comuniste, atît
de la modă în toată lumea... numai la noi nu, că nu plăcea tovarăşului şi mai
ales tovarăşei. Cîntecele din repertoriul internaţional se puteau cînta şi
ele doar acolo, la cenaclu. Au fost descoperite sau redescoperite coruri sau
rapsozi de valoare. Cel mai important lucru pentru noi a fost că s-au conturat
definitiv mai multe stiluri absolut personale în genul muzical numit folk (sau
muzica tînără).
Să fie clar: vă spun doar despre ce cred eu că a făcut bine cenaclul pentru oamenii din perioada comunistă, perioadă în care nu exista mai nimic în afară de muzica uşoară care nu avea nici un ecou afară, doar că ne plăcea să spunem că are tentă naţională şi că are valoare doar pentru că e românească... şi apoi muzica populară pe care o puteai asculta des, poate mult prea des la radio sau la singura televiziune existentă. Muzica Cenaclului Flacăra a devenit atît de “la modă” în România, mai ales după ce Dylan a adus primul zvon de folk în lume, iar cîntecul său “Blowing in the wind” era pe buzele tuturor!
Nu era în regulă totuşi să aduni tinerii în număr aşa de mare tocmai de Paşti, atunci cînd ar fi trebuit poate să fie în biserică, la Înviere! Mai cred că spectacolele trebuiau să se desfăşoare pe o perioadă mai redusă de timp (se ştie că după trei ore nu prea mai putea fi vorba de spectacol, că ştii şi tu că nu mai poţi percepe cum trebuie ce ţi se oferă... unele întîmplări ţineau chiar mai mult de opt ore).
Şi din nou spun, să fie clar: eu nu judec pe nimeni, nici nu-mi propun aşa ceva, vin doar cu o părere pur subiectivă care poate fi, bineînţeles, şi greşită... da’ nu cred!... Membrii cenaclului erau plătiţi pentru ceea ce făceau pe scenă. Pentru prestaţia şi valoarea fiecăruia dintre noi primeam nişte bani, bani care la sfîrşitul unui turneu se adunau într-o sumă destul de mare pentru nişte puşti atît de tineri ca noi în anii aceia! Un bilet costa 25 de lei şi lumea se bătea pentru a-l procura! În cenaclu nu se fuma, nu se bea decît cu acceptul poetului (dar vă daţi seama, că pe ascuns cam toţi fumam şi mai beam cîte o sticlă sau mai multe...). Trebuie să recunosc faptul că şi eu am mai încurcat versurile de cîteva ori din cauza vreunui pahar băut un plus. Unii dintre noi exagerau, alţii aveau chiar sînge în alcool!
Periodic, cei mai buni folkişti sau actori primeau premii acordate de Comitetul Central al UTC la propunerea lui Adrian Păunescu. Existau două premii mai importante: Marele premiu al Cenaclului Flacăra, şi Premiul pentru creaţie, dar se mai acordau şi premii pentru debut, pentru poezie, pentru umor... etc!
Citește pe Antena3.ro
Părerea mea e că cenaclul a fost bun pentru acea perioadă, pentru anii ’80. Acum, o astfel de formă de spectacol n-ar avea nici o şansă să reziste, să supravieţuiască, şi ar fi păcat să ucidem legenda! Cenaclul va rămîne o amintire frumoasă pentru unii, discutabilă pentru alţii, însă sigur că un mare cîştig este şi va rămîne în continuare numărul mare de cîntece folk aflate deja pe albume LP, pe casete sau pe CD-uri, dar şi poeziile atît de populare şi de iubite de români, poezii scrise şi adunate în cărţi de Adrian Păunescu. Noi, cei care am scris cîntece în acea perioadă, ne bucură să vedem că după atîtea zeci de ani o parte dintre ele au devenit atît de cunoscute, încît putem spune cu mîna pe inimă că unii dintre noi ne identificăm cu ele!
(va urma)
