Chimia jegului si a patinei

Un restaurator italian de tablouri nu si-a dat seama, din prima privire, de ce natura era murdaria veche, stratificata intr-un secol, pe o pictura romaneasca.

Aburii supei usoare de Napoli depuneau altfel de tuse infinitesimale de grasimi pe lucruri, decat aburii grei ai ciorbelor noastre de porc. Fumul alb scos de sobele cu lemne e altul decat fumul inecacios de carbuni. Iar intr-un veac slinul din case face chimii deosebite, de la familie la familie, de la o categorie sociala la celelalte.

Un roman, stabilit initial la Vancouver, n-a rezistat locului decat cinci ani, din cauza absolutului in conceptul de curat al canadienilor din aceasta parte de lume fara praf. La Toronto, langa Orasul chinezesc, unde a regasit o dezordine in gunoaie, care-i amintea de trotuarele pietelor din Bucuresti, romanul a lacrimat nostalgic. Fiind vorba de o chimie specifica, si un jeg iti devine un reper afectiv. Ca mirosul odaii bunicilor, ca moliciunile umede ale lipelii de glod din grajd, ca damful de bodega de Obor.

Murdaria strazii, in Europa de Vest, e una care poate fi stransa peste noapte, pe cand cea a trotuarului bucurestean impune, ca sa dispara, un cumul de operatiuni - precum racaire, spalare, dizolvare… - fapt care ne duce, in dictionare, la alte pagini ale verbelor. Stranie relatie intre jegurile lumii si verbele ce se vorbesc pe planeta! La noi, jegul de pe asfalt are o structura unica, din cauza ca tot ce arunca romanul pe jos se macereaza si ploile transforma praful si tocatura intr-un noroi fara corespondent nicaieri. Pilitura de asfalt de fiece zi, care se ridica in aer si se depune pe peretii blocurilor, se resimte de faptul ca din compozitia de baza s-au furat liantii. La New York, care trece drept o metropola cu mari probleme de salubrizare, jegul urban devine patina. Timpul intra in alta ecuatie cu tot ce azvarle omul si cu umezeala fierbinte de la Ocean. Nu trebuie sa privim foarte departe, ca sa descoperim ca jegul asternut peste toata Capitala e propriu numai Capitalei noastre. Oricat de murdare ar fi Brasovul, Oradea ori Timisoara, prin comparatie cu Bucurestiul ele sunt curate in stil europenesc.

Asadar am ajuns sa vorbim de stil in materie de curatenie si de mizerie. In depunerile de jeg ale Bucurestiului, arheologii vor citi, ca in straturile din neolitic, cum si-au facut administratiile urbei treaba. Cu specificatii savante pentru chimia ordurii din centru, alta decat aceea din cartiere.

In zilele in care ma revolt in sinea mea, mai bine zis cand imi descopar neputinta si simt ca vom fi inundati de clone ale jegului, de chimii noi, carora n-o sa le cunoastem niciodata sigur efectele, imi amintesc de ziua cand am coborat, in Egipt, saisprezece metri in adancul unei gropi rectangulare, la templul ptolemaic pastrat pe fundul ei. Nici un turist nu se intreba ce-i apucase pe antici sa construiasca un templu intr-o groapa. Daca s-ar fi intrebat, daca ar fi insistat sa primeasca un raspuns, li s-ar fi spus ca templul zacuse mai bine de doua milenii ingropat sub straturi groase de gunoi satesc. Si conservat perfect in jeg!