Chişinăul vorbeşte despre un scenariu ca în decembrie 1989

România a fost implicată în evenimentele din 7 aprilie 2009 cu mijloacele cu care Uniunea Sovietică a fost implicată în evenimentele din decembrie 1989.

Arătam în numărul anterior că oficiosul guvernului de la Chişinău, Moldova Suverană, a publicat în numărul din 26 aprilie 2009 articolul Oul clocit al lui Băsescu. Cum şi de cine a fost pregătită lovitura de stat din 7 aprilie. Un articol plin de acuzaţii la adresa României. Cea mai importantă se referă, desigur, la ceea ce sugera Alex Stoenescu fără să ştie de acest articol, acţionând însă în virtutea intuiţiei de istoric:

România a fost implicată în evenimentele din 7 aprilie 2009 cu mijloacele cu care Uniunea Sovietică a fost implicată în evenimentele din decembrie 1989.

Se vorbeşte astfel - şi nu e întâia oară când se petrece acest lucru în presa ofici­a­lă de la Chişinău - despre o încercare de cre­a­re a unor evenimente violente de către serviciile secrete româneşti pentru data de 27 martie 2009, folosindu-se drept pre­text aniversarea alipirii Basarabiei la ţara mamă. Potrivit articolului, sub scutul studenţilor moldoveni aflaţi în România, urmau să intre în Republica Moldova ce­tă­ţeni români antrenaţi în diversiuni. Du­pă scenariul turiştilor ruşi sau, mă rog, basarabeni, veniţi în România în decembrie 1989?! Acţiunea eşuând în urma mă­su­rilor luate de autorităţi - scrie articolul din Moldova Suverană -, s-a încercat reluarea ei în 7 aprilie 2009. Sunt aduse în sprijinul acestei teze date şi nume concrete, printre nume regăsindu-l şi pe cel al corespondentului TVR la Chişinău, Doru Dendiu.

Acuzaţii însoţite de date şi nume precise sunt aduse şi în legătură cu implicarea Ambasadei României la Chişinău. Despre rolul lui Filip Teodorescu în campania electorală şi în evenimentele din 7 aprilie 2009 presa oficială de la Chişinău a mai scris în efortul de a justifica expulzarea ambasadorului. Noutatea adusă de articol constă în acuzaţia că ambasada noastră îi convoacă şi acum, pentru a le da indicaţii, pe liderii partidelor de Opoziţie din Republica Moldova. Să fie asta una dintre explicaţiile refuzării lui Mihnea Constantinescu?

O parte substanţială a articolului e dedicată finanţării de către România a ziarelor şi partidelor de Opoziţie din Republica Moldova. Nu ştiu dacă e adevărată, dar mie mi s-a părut interesantă afirmaţia că, prin BCR, sucursala Chişinău, Uniunea Scriitorilor din România a subvenţionat cu suma de 500.000 de lei noi publicaţii de Opoziţie (politice, nu culturale) de la Chişinău. Dacă e adevărat, atunci ar trebui să ne mirăm de cât de bogată e Uniunea Scriitorilor din România.

Repet. Articolul, care nu e primul de acest gen în presa oficială din Republica Moldova, poate fi o simplă manipulare. El se înscrie însă - aşa cum am mai spus - într-o campanie a autorităţilor de la Chi­şi­nău de acuzare a României de acţiuni subversive în Republica Moldova. Unii ar spune că un jurnalist român, conştient că Basarabia aparţine României, are datoria patriotică să nu se întrebe dacă nu cumva sunt adevărate. Eu însă cred că un jurna­list patriot trebuie să se întrebe. Pentru că dacă sunt adevărate aceste acuzaţii, Pu­terea vremelnică de la Bucureşti, în frun­te cu Traian Băsescu, a autorizat acţiuni secrete în numele interesului naţional, când, în realitate, ele au fost autorizate de dragul interesului electoral. Dar chiar da­că ele ar fi fost autorizate doar de dragul interesului naţional, simpla ipoteză că în democraţie pot fi făcute astfel de acţiuni secrete de anvergură atrage atenţia asu­pra unei realităţi care scapă minimului control public.

Presa, societatea civilă, Opoziţia a îmbrăţişat pe loc explicaţiile date de Ministerul nostru de Externe afacerii cu Mihnea Constantinescu. Dar dacă autorităţile de la Chişinău au avut şi alte motive decât cele vizând o şi mai mare tensionare a relaţiilor dintre România şi Republica Moldova? E o întrebare pe care trebuie să ne-o punem dacă ne gândim la felul straniu în care a fost desemnat Mihnea Constantinescu ambasador la Chişinău. În seara zilei de miercuri, 8 aprilie 2009, a avut loc la Cotroceni o întâlnire a preşedintelui României cu premierul, ministrul de Externe şi şeful serviciilor secrete.

Ca urmare a acestei reuniuni, s-a petrecut un fapt unic în România postdecembristă. Un domn - Mihnea Constantinescu - a fost numit ambasador în R. Moldova şi trecut prin procedurile parlamentare în doi timpi şi trei mişcări. Trăim - se zice - într-un stat de drept. În aceste condiţii, nu era normal să beneficiem de un Comunicat al Preşedinţiei în legătură cu scopurile şi rezultatele reuniunii de la Cotroceni? Nu numai că n-am avut nici un Comunicat al Administraţiei prezidenţiale sau măcar o explicaţie din partea preşedintelui, dar, mai mult, pe site-ul Preşedin­ţie­i reuniunea nici nu e consemnată. Ar fi fost normal ca presa, societatea civilă, Opoziţia, prin statut obligate să respingă secretomania de tip comunist, să se întrebe:
- De ce nu s-a dat nici un comunicat?
- De ce au fost prezenţi şi şefii serviciilor secrete?
- De ce s-a grăbit România să numească un nou ambasador în locul celui expulzat?
- De ce Mihnea Constantinescu?

Noul preşedinte american a ordonat o anchetă privind felul în care a acţionat CIA pentru a smulge informaţii deţinuţilor de la Guantanamo. La Guantanamo au fost însă interogaţi cetăţeni străini acuzaţi de terorism împotriva SUA. Pe vremea administraţiei Bush, acţiunile CIA au fost considerate patriotice. Noua administraţie le consideră însă altfel. E o dovadă că în Istorie aprecierile unui eveniment se pot schimba de la un regim la altul. Şi dacă această învăţătură se va aplica şi în cazul acţiunilor României din ultimul timp faţă de Republica Moldova?