x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Cine este vocea României la președinția Consiliului?

Cine este vocea României la președinția Consiliului?

de Dan Constantin    |    03 Ian 2019   •   09:18
Cine este vocea României la președinția Consiliului?

România a preluat oficial președinția Consiliului European, cu Viorica Dăncilă la conducerea Guvernului, ceea ce este pentru Klaus Werner Iohannis o mare înfrângere politică. Pe tot parcursul anului 2018, președintele a avut ca singur obiectiv dărâmarea Guvernului, folosind toate mijloacele pentru a nu ajunge la 1 ianuarie 2019 cu Viorica Dăncilă premier. Acțiunile de boicotare fățișe a activității Executivului, declarațiile critice virulente, stimularea Opoziției, coalizarea unei antante externe prin PPE nu au reușit să o clintească din post pe Viorica Dăncilă. Mai mult, agresivitatea lui Iohannis a călit-o în lupta politică, poziția premierului fiind tot mai consolidată după fiecare atac ratat al preşedintelui. Folosirea lui Orban pentru absurde denunțuri de trădare, jigniri, cereri fără număr de demisie, susținerea deschisă acordată unui grup de turbulenți schizoizi l-au pus pe Iohannis în postura penibilă a mahalagiului din colțul străzii care apostrofează fără noimă trecătorii. Când pleacă la Bruxelles, frumos ambalat ca un produs de export, partenerii din Consiliul European se fac că nu văd că de la București vine de fapt o cutie goală care votează ce-i cere Germania. Efectul prezenței lui Iohannis la summit-uri este însă absolut nul pentru România. Deciziile luate în plenarele Consiliului European, liniile generale de politică ar trebui transmise către Executiv, dar Iohannis a rupt deliberat lanțul de comunicare către Guvernul României. La Consiliul European, cazul reprezentării fără conținut a României nu este o noutate, problema apărând atunci când Băsescu s-a cramponat să nu cedeze locul premierului Ponta la ședințele care priveau exclusiv teme din competența Guvernului. CCR a decis atunci în favoarea Cotrocenilor, însă situația a ajuns din nou în discuție în condițiile rolului principal pe care îl are Guvernul României în gestionarea președinției rotative. Din egoism politic, Iohannis nu vrea să cedeze fotoliul de reprezentare la Bruxelles; dorind să fie singura voce a Bucureștiului în concertul european, el plasează spre Consiliu un nou scandal. Orgoliul nemăsurat al lui Iohannis va trebui să înghită și gălușca amară a faptului previzibil că Dăncilă va asista din Palatul Victoria la încheierea mandatului lui la Cotroceni.

×