Cine-i mai hoţ?

Campania electorală pentru locale ne aduce sub ochi o uriaşă menajerie. Specia "Candidat" are o involuţie care o îndepărtează tot mai mult de specia "Alegător". Partea îngrijorătoare a acestei dinamici o reprezintă înmulţirea rapidă a candidaţilor şi dispariţia alegătorilor. Nu peste multe cicluri electorale România va ajunge o ţară de candidaţi în care alegătorii vor trăi doar în rezervaţii pentru a proteja delicata specie pe cale de dispariţie. Iar societatea candidaţilor îşi va avea propriile reguli care să-i asigure funcţionarea şi stabilirea ierarhiilor.

Campania electorală pentru locale ne aduce sub ochi o uriaşă menajerie. Specia "Candidat" are o involuţie care o îndepărtează tot mai mult de specia "Alegător". Partea îngrijorătoare a acestei dinamici o reprezintă înmulţirea rapidă a candidaţilor şi dispariţia alegătorilor. Nu peste multe cicluri electorale România va ajunge o ţară de candidaţi în care alegătorii vor trăi doar în rezervaţii pentru a proteja delicata specie pe cale de dispariţie. Iar societatea candidaţilor îşi va avea propriile reguli care să-i asigure funcţionarea şi stabilirea ierarhiilor.

Bazele acestora sînt deja creionate, sînt evidente în multe localităţi şi au nevoie doar de cîteva corecţii pentru a forma un sistem articulat, coerent.

Candidatul perfect, rodul încrucişării între caractere cu forţă de afirmare, se sufocă, principiile morale, blegi ale cetăţenilor cu frica lui Dumnezeu se afirmă în luptă. În luptă fizică, deschisă, ce ia ca regulă tot ceea ce permite boxul şi, pe deasupra, dacă este nevoie, ca arsenal, bîta, joarda, piatra, chiar şi glonţul. Adversarii din campanie, dacă nu înţeleg să renunţe, trebuie băgaţi în spital şi, la o adică, şi între patru scînduri.

"O luptă-i viaţa, deci te luptă!" este versul care, expulzat din manaulul de literatură, se lipeşte mănuşă programatică peste acţiunea electorală.

Campania scurtă, de doar 30 de zile, nu permite candidaţilor să se fac atît de iubiţi de electori încît să fie puşi în capul treburilor. Dar este suficient de lungă să înceapă în ea acţiuni de eliminare a adversarilor. Românul ştie de frică, aşa încît să-l alimentăm cu acest sentiment educativ. Vreţi exemple? Sînt pe toate posturile şi încă pe deasupra, cît să umpli spitale cu ele.

Pînă la pumni în cap, primul pas sînt vorbele. Mieroase cînd stau faţă în faţă cu "boborul" prin pieţe, ferme atunci cînd eşti pe sticlă. Candidatul cu perspective de cîştig se impune cu vocea gravă, cu fraze scurte, sacadate, ca la armată. Vorba delicată, îndoiala  intelectualistă, metafora meşteşugită transmit un mesaj neconvingător, poartă în ele stigmatul înfrîngerii. Dau senzaţia că între candidaţi s-a instalat blatul, anatemizat de Băsescu Traian însuşi. Cavalerul legii aplicate cu capul în gură nu se poate abţine să nu sară în arenă cînd vede un dram de normalitate. Candidaţii, suiţi în aceeaşi barcă a speciei, precum Arca lui Noe, vor să se sfîşie între ei, să se beştelească reciproc, să arate cu degetul spre ceilalţi urlînd – uite hoţii.

Alegătorii au într-adevăr o misie grea: pe cine să creadă? Este foarte, foarte greu să diferenţiezi în acest noian de acuze pe cel cu un dram de cinste faţă de campionul hoţilor. La Braşov, ideea bună a verzilor să organizeze un referendum cu o singură afirmaţie: este dl Căncescu cu adevărat cel mai hoţ dintre candidaţi? Aproape imposibil de refuzat răspunsul "Da". Omul are la "activ" tentativa de vînzare a Castelului Bran, care a ucis concurenţa la titlul de "cel mai hoţ".

Poate dl Zanfir Iorguş să fie deposedat de asemenea titlu dezonorific? Dar candidatul PD-L la Primăria Galaţilor, care şutea de mic baxuri de ţigări şi casetofoane? La Arad, dl Falcă, năşit chiar de prezident, poate prezenta ca argument pentru a fi "cel mai..." dosarul lui de la DNA. Merită să fie iar în fruntea obştii, mai are ceva de licitat, mai poate adăuga file întregi la declaraţia de avere.

Domnul Solomon de la Craiova, dl Flutur de la Suceava, dl Blaga, la Bucureşti, sînt candidaţi cu vînă, au cu adevărat potenţial. Să radă tot.