Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Oricare om are un preţ, dar eu o să mor şi n-o să ştiu care a fost preţul meu. Poate c-am fost cinstit, fiindcă nu mi s-au oferit niciodată sumele, pentru care aş fi devenit un caz penal, fără să sufăr prea tare. Mă intreb uneori pentru căt m-aş vinde? Neavănd practica tranzacţiilor mari, mă inchipui culpabil şi lipsit de onoare pentru te miri ce: o maşină din cele ieftine, un magazin de căţiva metri pătraţi la Obor, o pensie bună, obţinută pe sub mănă. Adevărul e că am aşteptat mereu să fiu cumpărat. N-am făcut nimic in acest sens. Am stat pe margine, ca fetele sfioase la bal, sperănd să fiu remarcat de un barosan. Unul cu bani mulţi şi putere, care să-mi spună: Măi omule, uite, iţi dau atăta ca să devii mafiotul meu de incredere!
Aşa, cu căte o masă la restaurant şi cu un telefon dat unde trebuie, am mai fost momit. Nu sunt eu insă omul care să mă vănd doar pentru o ciorbă de burtă şi un rachiu. A, dacă mi s-ar fi spus să renunţ la cele zece porunci ale mamei in schimbul a o mie de ciorbe de burtă, era altceva. Imi făceam nişte calcule - merită, nu merită - , mă găndeam la tranzacţie căteva seri inainte de a adormi, ca să văd dac-o să am coşmaruri, mă interesam care mai e cursul ciorbei de burtă in sector şi la cărciumile din centrul oraşului. Am purtat, e drept, căteva discuţii despre sumele cu care se zvoneşte că s-ar fi văndut nişte ziarişti, au fost şi momente cănd am crezut c-o să mi se vorbească deschis, cu dolarii pe masă, dar m-am ales doar cu amintirea acestor momente. Şi, bineinţeles, cu regretul că nu m-am priceput să muşc din momeală. Iţi trebuie un talent şi pentru asta, să simţi ocazia. E posibil să fi avut sute de ocazii şi să nu le fi sesizat. Pe fostele colege de facultate, care imi plăceau, le intreb azi dacă s-ar fi măritat cu mine, ca să descoper ca prostul că nu erau chiar atăt de inaccesibile, căt imi păreau, şi că toate ar fi zis da. Insă pe nababii in preajma cărora m-am găsit uneori nu pot să-i iau la intrebări: Ia zi-mi, bre nababule, cam căt mi-ai fi dat atunci, cănd ne-am cunoscut, la lansarea aia de ceasuri de lux, ca să devin pupincuristul tău oficial?
Aici e deosebirea, la faptul că toţi am vrea să ştim care ne e preţul, dar cei mai mulţi rămănem oneşti şi loiali, fiindcă ori n-am remarcat marea ocazie, ori nu ne-a intrebat nimeni: Căt?
Ce om fără noroc sunt! M-am născut canalie, dar societatea, oamenii, soarta nu mi-au scos in cale şi suma care să-mi spună ce soi de canalie pot fi şi cum mi-aş putea valoriza acest dar minunat. Sunt din fire lacom, belfer, turnător şi complet lipsit de caracter, dar ce folos dacă nu mi s-a dat nici o şansă ca să-mi dezvolt aceste virtuţi, pănă a deveni parlamentar sau om de afaceri! Ar trebui să ne ştim de cănd ne naştem preţul, ca să rămănem toată viaţa cu ochii deschişi şi cu simţurile treze in intămpinarea ocaziei. Nu să murim săraci şi cinstiţi, deşi disponibili.
