Cine mulge oaia balamucului?

Noiembrie, luna când catifeaua elastică a frunzei, mustind până ieri de sucul clorofilei, crapă uscată şi trosneşte în palmă ca o surcea, a debutat cu o febră atmosferică de 28 de grade. Cald ca vara. Bunda, uitată în garderobe şi scoasă pentru trebuinţe de ger acum două săptămâni, a fost zvârlită iar ca netrebuincioasă. Am văzut în Sângeru copii desculţi alergând pe iarbă după o băşică şi am văzut la televizor o galerie de tineri şi bărbaţi mai mult burtoşi decât musculoşi etalându-şi busturile goale. Cu un ceas înainte se bătuseră cu uluci de gard şi mai multe capete sparte au fost bandajate la Urgenţă. Jandarmii au restabilit ordinea nu doar cu pulanul de cauciuc, depăşit de evenimente, ci şi folosindu-se de copitele cailor. S-a petrecut, am înţeles, un nou episod din istorica încrâncenare Dinamo-Steaua.

Prefaţez însemnările mele despre balamuc cu cel mai nevinovat incident: războiul suporterilor fotbalistici. Se varsă aici furia adunată din toate împrejurările şi frustrările. Mi-a atras atenţia o unică figură relaxată, cu toate că sta suită în altă tabără decât cea stelistă cu care ne obişnuise. Stau unde vreau, avea să declare, în final, microbistul Băsescu, vesel, plin ca o frunză vara cu clorofila fericirii. Am asociat chipul şmecher al mai-marelui din Deal cu desenul în patru colţuri, scrâşnitor din dinţi şi plin de ură, al unui alt lider politic: Theodor Stolojan. Viitorul, zice-se, premier roade zilnic chibrite în televizor. Confratele lui din PD-L, Emil Boc, îl îmbrânceşte tot zilnic în puşcărie pe netrebnicul Tăriceanu, care nu dublează şi nu triplează lefurile. Ură, înjurături, încrâncenare. Un mahăr sindical, nu ştiu cum îl cheamă fiind nou (şeful lui a intrat de o săptămână în politică – aţi ghicit, în PD-L), s-a mutat şi el în televizor şi anunţă cu un scrâşnet oblic (parcă l-am mai văzut undeva!) Apocalipsa. Uriaşe mase de profesori revoltaţi se vor scurge de la catedră în stradă. Vor inunda bulevardele şi pieţele. Profesorii, înţeleg, cu grade variabile de competenţe şi etaje profesionale dobândite prin examen, vor da în geamurile Guvernului cu sticle Molotov. Oricum, Guvernul va fi schimbat peste trei săptămâni. În lume se extinde recesiunea. Criza finanţelor urcă. Se închid bănci. În România au intrat în ultimele trei săptămâni în şomaj peste 20.000 de angajaţi, zice un reprezentant al Ministerului Muncii. Au fost greve şi vor mai fi. Dar de ce acum? Guvernul Băsescu-Boc-Stolojan va da la toată lumea. Aveţi puţintică răbdare, onorabililor! Când Băsescu era ministru al Transporturilor, din balcon le-a dat sindicaliştilor, fără menajamente de oratorie, p.....

Zi-mi, l-am rugat pe un confrate, într-o vorbă, ce se petrece. Balamuc, mi-a răspuns el. Cui serveşte balamucul acum, în plină campanie electorală? Caută! – zice râzând.

Pun cap la cap furia liderilor sindicali, vuietul mulţimilor revărsate în stradă, ţăcănitul nervos al “Ciocănitorii de la Cluj” care şi-a mărit frecvenţa. Tot acest haos trebuie să conducă la ceva. La ce? La ideea că Guvernul este lipsit de sculele virilităţii politice. Este incapabil. N-a făcut nimic. Vă amintiţi meciul campionului nostru Bute, boxer. L-au înjurat atâţia pentru ultimele secunde din cea de-a douăsprezecea repriză a ultimului său meci, cu toate că unsprezece reprize îşi bătuse metodic şi inteligent adversarul. Ultima imagine contează. A crescut puterea economică a României, avem cea mai mare creştere de pensii şi salarii în ultimii patru ani? Şi ce dacă?!

Mă trag din dascăli, dar parcă n-aş fi văzut-o pe mama cu fluierul în gură ţopăind în Piaţa Victoriei, învelită cu o vestă cu inscripţii. Nu mai contează dacă revendicările sunt sau nu îndreptăţite. Oricine are dreptul să vrea mai mult de la viaţă, dar mişcările revendicative de azi sunt absurde şi inutile. Vechiul Guvern nu mai are decât datoria organizării alegerilor. Noul Guvern n-a fost încă fătat. Cineva, un baci cu ciobanii lui, mână mulţimile ca pe oi. Baciul râde. Să faci campanie electorală nu doar cu afişe – care costă bănet –, ci şi cu uriaşe mulţimi care nu costă decât un imbold de răzmeriţă e o uriaşă şmecherie. Baciul Băsescu, singurul râzător, pozând relaxat (eu nu cred că este atât de relaxat), mulge oaia balamucului. O face exersat. În folosul partidului lui? Nu. În folos propriu. Bravo, baciule! Eşti deştept. Iar noi, o turmă de nerozi. Când zic noi, mă refer, fireşte, doar la mine. În rest, lumea este deşteaptă, lucidă şi pricepe tot.