Orice om cu scaun la cap va fi de acord cu mine: Victor Ciutacu îşi
merită nominalizarea sa de către Preşedintele României, Domnul Traian
Băsescu, pe «lista ruşinii», sub numele de cod: "tonomatul cu euro
Ciutacu". Aşa după cum, la fel de bine, aceiaşi oameni de bună-credinţă
trebuie să recunoască adevărul, mai clar ca lumina zilei!, că "mânia
ce-aprinse" pe garantul şi exponentul Interesului Naţional fireşte,
tot Domnul Preşedinte Traian Băsescu! a fost nevoia imperioasă de a
da replică neîntârziată şi neînfricată celor care ar mai cuteza să
atenteze la onoarea sa de soţ şi de tată! Citând, spre exemplificare,
"campania în care bărbaţii presei s-au măsurat în luptă dreaptă cu un
copil timid, căruia nu îi scuz greşelile, dar parcă a fost prea mult".
Orice om cu scaun la cap va fi de acord cu mine: Victor Ciutacu îşi merită nominalizarea sa de către Preşedintele României, Domnul Traian Băsescu, pe «lista ruşinii», sub numele de cod: "tonomatul cu euro Ciutacu". Aşa după cum, la fel de bine, aceiaşi oameni de bună-credinţă trebuie să recunoască adevărul, mai clar ca lumina zilei!, că "mânia ce-aprinse" pe garantul şi exponentul Interesului Naţional fireşte, tot Domnul Preşedinte Traian Băsescu! a fost nevoia imperioasă de a da replică neîntârziată şi neînfricată celor care ar mai cuteza să atenteze la onoarea sa de soţ şi de tată! Citând, spre exemplificare, "campania în care bărbaţii presei s-au măsurat în luptă dreaptă cu un copil timid, căruia nu îi scuz greşelile, dar parcă a fost prea mult".
Ştim cine este fiinţa ingenuă şi fără apărare asupra căreia s-au reprezit în haită "bărbaţii presei". Domnişoara Elena Băsescu singurul secretar general al unei organizaţii politice de tineret despre care presa a scris în mod regulat şi cu atâta aplecare. Ceea ce trebuie însă spus, în mod deschis, apăsat şi fără întârziere, este motivul pentru care numitul Victor Ciutacu figurează printre atentatorii la onoarea mezinei prezidenţialului părinte. Or, scotocind prin docomente ajungem la încheierea că singurul motiv real şi plauzibil pentru care Victor Ciutacu, notoriu rostitor de vorbe grele, îşi merită soarta este acela că, în răspăr cu mulţi confraţi de presă, s-a declarat, în mod public şi repetat, pentru o discuţie lipsită de prejudecăţi şi resentimente asupra personajului public Elena Băsescu. Ceea ce, evident, pentru Domnul Preşedinte Traian Băsescu, nu putea trece decât ca o calomnie!
Aşadar, la cât anume s-a cifrat "pachetul de euro" care i s-a băgat lui Victor Ciutacu pentru ca "să recite" următoarele "calomnii" pe seama domnişoarei Elena Băsescu şi, prin ricoşeu, a prezidenţialului ei părinte:
1. "Chiar dacă îmi menţin părerea coform căreia Traian Băsescu este nociv şi-mi repugnă tare înscenările de tip dinastic, nu simt nevoia să-mi reglez conturile cu şeful statului prin intermediul copilului său";
2. "Destui cunoscuţi s-au arătat ca să nu spun de-a dreptul contrariaţi de atitudinea mea curtenitoare, în live-ul de la Antena 3, faţă de Elena Băsescu. Probabil că nu mă cunosc şi, pe baza antecedentelor mele antibăsesciene, se aşteptau să o sfârtec pe micuţa gazelă. Nu am făcut-o, n-am de gând măcar o clipă s-o execut";
3. "Faptul că Antena 3 l-a găzduit chiar două seri consecutiv pe contracandidatul Elenei Băsescu, Bogdan Boza, iar pe ea niciodată (deşi i-a fost adresată invitaţia) putea să pută a susţinere a celui care a avut curajul de a se ridica împotriva aranjamentului evident";
4. "Nu în ultimul rând, muream de curiozitate să o văd şi s-o aud pe mezina familiei Băsescu într-o atitudine necontrafăcută. Dacă eram distructiv, fata (oricum foarte emotivă) şi-ar fi putut justifica prestaţia prin atitudinea mea. Uite că am fost constructiv şi acum lumea poate să judece".
Toate aceste calomnii figurând pe blogul lui Victor Ciutacu sub genericul: "De ce nu am fost măgar cu Elena Băsescu". Fireşte, pentru unii, atitudinea gazetarului Victor Ciutacu ar putea trece drept un gest de cavalerism. Ca o faptă bună. Om de altă stofă, Domnul Preşedinte Traian Băsescu a apreciat că este vorba despre nişte calomnii debitate de către "tonomatul cu euro Ciutacu". Sau, mai ştii?, şi-o fi adus aminte de zicala: "Nici-o faptă bună nu trebuie să rămână nepedepsită!". În consecinţă, a reacţionat după cum îi este felul. În acest fel, Victor Ciutacu numai este doar un caz particular, ci unul cu valoare de exemplu.
Morala: cine o mai face precum Victor Ciutacu la fel ca el să păţească!

Citește pe Antena3.ro