x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Cine să oprească gazul aruncat pe focul inflației?

Cine să oprească gazul aruncat pe focul inflației?

de Daniel Apostol    |    19 Oct 2021   •   07:00
Cine să oprească gazul aruncat pe focul inflației?

Pe Pământ încă mișunăm cei aproape 8 miliarde de „oameni ai hidrocarburilor” și de aceea ce se întâmplă în fiecare clipă cu fiecare moleculă de petrol (țiței sau gaze naturale) ne afectează direct pe toți. Toți resimțim în propriul buzunar cât de greu atârnă hidrocarburile (ca să includ aici și cărbunii) în economia noastră, chiar dacă astăzi mulți milităm pentru decarbonizare și energii regenerabile. Petrolul și inflația sunt strâns legate între ele, țițeiul și gazele naturale fiind un aport major în economie: sunt utilizate în activități critice, cum ar fi transportul, producerea de energie electrică și încălzirea locuințelor. Și atunci când crește costul de intrare într-un lanț economic, la fel se întâmplă și cu costul produselor la finalul lanțului.

În România, rata anuală a inflaţiei a urcat la 6,3% în septembrie (față de 5,3% în august), iar cel mai mult au crescut prețurile la energie electrică, gaze și combustibili. În zona euro, rata anuală a inflaţiei a urcat luna trecută la cel mai ridicat nivel din ultimii 13 ani, iar saltul inflaţiei s-a produs mai ales pentru că preţurile la energie s-au majorat cu două cifre: 17,4%. Și în SUA inflația rămâne la cel mai înalt nivel lunar de la criza financiară din 2008 și pe măsură ce industria petrolului și a gazelor încearcă să recâștige valori pre-pandemice, Rezerva Federală din SUA („Fed”) continuă să extindă oferta de bani, iar asta s-ar putea traduce prin inflație în exces - hiperinflație.

În Europa, lipsa gazelor naturale toarnă gaz pe focul inflației și face energia inaccesibilă pentru milioane de cetățeni. Agenția Internațională pentru Energie (AIE) arată că „lipsa acută de aprovizionare cu gaze naturale, gaze lichefiate și cărbune care rezultă din relansarea redresării economice globale a declanșat o creștere precipitată a prețurilor pentru aprovizionarea cu energie și declanșează o trecere masivă la produsele petroliere”. AIE arată că deficitul acut de gaze naturale se răspândește pe alte piețe și în economia globală în general, iar prețurile mai mari ale energiei „se adaugă presiunilor inflaționiste care, alături de întreruperile de energie electrică, ar putea duce la scăderea activității industriale și la o încetinire a redresării economice”.

În Europa, inflația (sau chiar hiperinflația) strâns legată de petrol (și energie) aduce la putere un imperiu al sărăciei, în pofida promisiunilor de trai verde și prosper făcute permanent de actuala Comisie Europeană. Milioane de oameni din blocul comunitar (și regăsim aici milioane de români, din păcate) suferă de sărăcie generată de preţurile tot mai mari la energie, iar numărul acestora va continua să crească, a avertizat deunăzi chiar comisarul european pentru locuri de muncă şi drepturi sociale, Nicolas Schmit. Potrivit lui Schmit, Comisia Europeană „ar putea ajuta” ţările membre să limiteze impactul preţurilor foarte mari la energie electrică asupra populaţiei, dar „obligaţia de a lua măsuri revine” în primul rând guvernelor naţionale. 

Așa că până să vină ajutorul comunitar de la Bruxelles ar trebui să primim ajutorul guvernului de la București. Dar cine de la București știe și poate să oprească gazul turnat pe focul inflației? Care Guvern?

×