Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Rar om care să se arunce cu atâta frenezie în zone pe care nu le cunoaşte şi asupra cărora n-are nici o responsabilitate directă. Un pic de eroism, un pic de fruct exotic adus din Republica Paraoya, un pic de introducere a degetului în oala unde nu-i fierbe ciorba, un fel de "Eu pot orice!" şi un pic de "Nu mă întrebaţi pe mine chestii minore!" se combină în comportamentul acestui fel special de om care, dacă rămânea adjunct cu probleme de foale al fierăriei din sat, poate că reuşea, într-un târziu, să-şi deschidă şi atelier de reparat pneuri şi de pompare a aerului în ele. Când însă omul străbate aproape nebăgat în seamă cărările afirmării şi parvenirii, năravul de a se ilustra ca mare cunoscător, ca mare reparator şi ca mare salvator al târgurilor, bisericilor, ministerelor, raselor de câini, foraiberelor, ciocârliilor, pantalonilor bazonaţi, învăţământului românesc, crizei mondiale, constipaţiilor, chelului fără tichie de mărgăritar, dar mai ales asupra economiei naţionale româneşti devine semn de pericol public.
Nu se putea ca domnului Traian Băsescu să-i scape problema învăţământui românesc. Asupra acestui domeniu, Constituţia nu-i dă nici un drept şi nici o obligaţie. Dar, ca şi în cazul comunismului, pentru combaterea căruia, după căderea comunismului, el a consacrat din bani publici echipe stufoase de producători de otravă, care să arate ce lider anticomunist e el, omul de încredere al comuniştilor, trimis tocmai de aceea la Anvers, Băsescu a făcut - tot pe bani publici - o comisie care să dubleze, să încalece, să strivească Ministerul Învăţământului.
Lasă că, după chestia cu Spiru Haret, doamna Andronescu merită "uşor" strivită, pe la colţuri măcar, ca să simtă şi dânsa unde e problema grea şi unde e problema pe care dumneaei a inventat-o, de i-a scurtat justiţia trei sferturi din nas cu această ocazie; dar asta e. Aiurea e şi punerea unui fost ministru al Învăţământului în cârca ministerului actual cu presiunea unei ilegale reglementări a domnului Miclea, deşi preşedintele nu poate propune legi. Administraţia Prezidenţială vrea să-i bage legea cu forţa în cizme domnului Boc, la Guvern, şi prin Guvern s-o acrediteze în Parlament, culmea, prin asumarea răspunderii, aşa, gata, pe fugă, ca să nu observe fraierii. Ministerul Învăţământului trebuie apărat de această ridicolă agresiune, asemănătoare unei lovituri de stat... pe burtă.
Ce treabă are eminentul elev Oşlobanu cu numărul de clase prin care trebuie să treacă elevii, cu numărul recreaţiilor, cu orarul şi celelalte care sunt arondate de la începutul lunii la ministerul de resort al Învăţămâtului şi Educaţiei? Vrea domnul Băsescu să mai facă o dată gimnaziul, că poate nu e mulţumit cu ce a învăţat atunci când era elev? Vrea să-i înveţe pe elevii din clasele mari cavalerismul de tip franţuzesc în momentul apariţiei în scenă a unei blonde lăptoase? Strânge domnul Băsescu voturi de la familiile cărora le dă impresia că nu mai poate dormi, dacă nu se face, până în alegeri, reforma, în forma dorită de dumnealui, în învăţământ? Foarte simpatic domnul Miclea. Dar de ce nu a propus dumnealui toate aceste răsturnări ale şcolii româneşti când era chiar ministrul Învăţământului? Nu era mai firesc? Dar nu domnul Miclea e de vină, ci omul care îşi conţine într-o asemenea măsură vocaţia de conspirator şi de aventurier, încât, dacă ar avea o sută de curcani în curte, s-ar trezi noaptea pe la 4 să-şi fure doi-trei, să-i pună la frezandat, la o adresă conspirativă, ca să se bucure şi dumnealui, o săptămână, de gustul curcanului.
Nu, hotărât lucru, preşedintele Băsescu nu e un om normal. Într-un sens, aceasta e o laudă. În toate celelalte sensuri, anormalitatea prezidenţială ne îngrijorează. Capacitatea dumnealui de a contraveni realităţii ar putea fi admirabilă, dacă s-ar apuca de făcut desene pe asfalt sau de combinat diverse plante medicinale între ele. Pe când, însă, domn' prezident stârneşte adevărate valuri în societatea românească, inventând, mai ales inventându-şi atribuţii, rolul de a fi mai puternic decât este, situaţia devine îngrijorătoare, ţara capătă încet-încet caracteristici de clinică obligatorie. Sigur că, personalitate puternică fiind, Traian Băsescu are dreptul şi la opinii personale. Îi poate plăcea o mănăstire grea sau, din contră, îi poate plăcea o femeie uşoară. Merg mai departe şi spun că, în anumite circumstanţe, lideri paranoici au dat răspunsuri curajoase provocărilor realităţii numai pentru că se simţeau obligaţi să-şi deconteze gesturile în dormitorul unei curve. Dar nu o scoteau pe respectiva la fereastră, s-o aclame mulţimea ca virgină. Suma de întrebări legate de ciudăţeniile prezidenţiale riscă să devină o antologie de erori, prin felul cum îşi asumă Traian Băsescu enormităţile de care a fost şi e în stare.
E târziu pentru nişte reparaţii capitale, la nivel înalt, ale aceluiaşi lider. Maşinăria numărul 1 e prea implicată, în tot ce se poate, ca să poată lipsi de la apelul zilnic, mai ales că orice oră pierdută acum ar putea determina pierderea unor voturi decisive la alegerile de la sfârşitul anului. Adică, principalul candidat la funcţia de preşedinte, adică însuşi preşedintele, şi-a extins pofta sa de putere în direcţii unde legea îi interzicea cu desăvârşire insinuarea dictaturii. Comisia Miclea este o asemenea nerozie. Documentele Ministerului Învăţământului, convenite cu sindicatele, pot fi criticate sau chiar desfiinţate, dar legea Miclea nu există. E ca şi când ar trage unul cu praştia din stradă într-un salon de bijuterii şi bijutierul ar fi obligat să monteze piatra venită din praştie în cel mai important obiect de lux al său, că aşa a hotărât drumarul din colţ.
Citește pe Antena3.ro
