Cine trece-n valea seacă

Companiile mari au început să reducă din cheltuieli. Cum îmi spunea o directoare de marketing "alegem între ce trebuie să avem" şi "ce ne-ar plăcea". Şi să ne abţinem de la dulciuri, aş adăuga eu. Chiar dacă România are 6% creştere economică, sîntem deja prea legaţi de atelajul comun european să ne permitem s-o luăm la deal de unii singuri. Urmează stagnare, în cel mai fericit caz. Recesiune în versiunea mai neplăcută.

Companiile mari au început să reducă din cheltuieli. Cum îmi spunea o directoare de marketing "alegem între ce trebuie să avem" şi "ce ne-ar plăcea". Şi să ne abţinem de la dulciuri, aş adăuga eu. Chiar dacă România are 6% creştere economică, sîntem deja prea legaţi de atelajul comun european să ne permitem s-o luăm la deal de unii singuri. Urmează stagnare, în cel mai fericit caz. Recesiune în versiunea mai neplăcută.

Ce e de făcut? Recesiunea e, ca şi balonul nostru imobiliar, un fenomen psihologic. Unul reduce un buget, al doilea taie şi el, al treilea povesteşte cum fac eu acum şi, în cîteva luni, economia trage frîna de mînă, cu mîna invizibilă a lui Adam Smith. Piaţa are nas lung şi sensibil: simte panică în aer înainte să vadă mulţimea care aleargă afară din clădirea în flăcări.

O să spuneţi că tocmai ce-am primit notă bună de la S&P, care a revizuit în jos şansele unei recesiuni la noi. E adevărat, însă notele astea bune nu ştiu ce se vorbeşte la colţ de stradă: investiţiile în piaţa imobiliară şi muncitorii români de afară, două dintre motoarele dirijabilului nostru naţional, tuşesc şi scuipă ulei. Investitorii încă n-au început să plece, acceptînd pierderi, ca în Bulgaria, însă e de aşteptat ca, la un moment dat, scăderea pieţei să atingă pragul de la care fondurile care au cumpărat apartamente goale să vîndă automat. Iar muncitorii care se întorc acasă şomeri aduc o dublă povară: nu ne mai intră valuta lor şi trebuie în acelaşi timp să plătim asistenţa socială pentru ei, fiindcă vor deveni şomerii noştri.

Ce să facă un om obişnuit în astfel de situaţie? Sînt două atitudini complet opuse: să se comporte ca şi pînă acum sau să înceapă şi el să restrîngă cheltuielile. Să nu mai ia credite, să nu mai schimbe maşina, să stea acasă de Revelion, să poarte tot pantofii de anul trecut. Paradoxal, tocmai acest tip de comportament panicard ne poate influenţa şi mai tare. Consumul este un al treilea motor al creşterii economice: dacă ne abţinem riscăm

să ne ducem toţi la vale, aşa economi şi responsabili. De-aia în America taxele sînt reduse în momente de frînare economică: pentru ca oamenii să reînceapă, ca hamsterii, să învîrtă roata economiei.

Tocmai de aceea dau un îndemn poate iresponsabil. N-o să-l citiţi pe geamul de la tren şi nici în instrucţiunile de la maşina cu microunde. E simplu: munciţi mai mult şi cheltuiţi mai mult!

Nu ştiu dacă are să rezolve problema recesiunii, dar măcar, în caz că vine, o să puteţi spune liniştit: dom’le, ştii ce? Eu am făcut
tot ce-a depins de mine!