Cine va fi viitorul premier? (IV)

Contrar a ceea ce ar putea să se creadă, negocierea dintre PSD şi PNL va fi mult mai grea decât cea dintre PD-L şi PNL. Nu numai pentru că între PSD şi PNL sunt diferenţe de program mult mai mari decât între PD-L şi PNL, dar şi pentru că PD-L poate fi convins să cedeze din pretenţii chiar de Traian Băsescu

La ora actuală, PD-L atacă din toate poziţiile nu numai PSD, dar şi PNL. Ne aflăm, evident, în faţa unei atmosfere de campanie. Se înscrie şi Traian Băsescu în această atmosferă prin insistenţa pe dreptul său de a desemna viitorul premier? Avem serioase îndoieli.

Pentru că, atenţi la nuanţe fiind, putem lansa ipoteza că e vorba de o mână întinsă PNL. O mână întinsă PNL pentru a accepta o coaliţie cu PD-L. De câte ori se referă la viitorul premier, Traian Băsescu declară că acesta nu va fi Călin Popescu Tăriceanu. E o lovitură în gol.

Şi fără să ne-o spună Traian Băsescu, liderul PNL n-are cum să mai fie premier după patru ani de mandat. De altfel, şi Călin Popescu Tăriceanu ştie asta. Dacă s-a autoimpus candidat la postul de premier a făcut-o pentru a spori voturile PNL, asumându-şi ipostaza de locomotivă. Mai mult ca sigur domnia sa se gândeşte la altă funcţie, cea de şef al Camerei Deputaţilor, de exemplu.

Traian Băsescu n-a spus şi nu spune că nu va accepta însă un premier de la PNL. Disocierea e clară. Nu-l vrea pe Călin Po­pescu Tăriceanu în postul de premier. As­ta nu înseamnă că-l respinge pe Călin Po­pes­cu Tăriceanu din poziţia de şef de partid. Dacă urmărim campania dusă de C.V. Tudor împotriva unui posibil premi­er, Mircea Geoană, vom sesiza intenţia pre­şe­dintelui de a da PNL-ului un semnal.
PD-L nu se va alia cu PSD, ci cu PNL.
Cu PNL-ul lui Călin Popescu Tăriceanu.
Acestea ar fi posibilele explicaţii ale campaniei absurde declanşate de Traian Băsescu.

Unii comentatori, luându-l în serios, au lansat ipoteza unei intervenţii în favoarea PD-L. Traian Băsescu – fac aceştia raţionamente – vrea să ofere candidaţilor PD-L în colegiile uninominale posibilitatea de a convinge electoratul declarând: numai dacă ne votaţi pe noi veţi avea prim-ministru!

E absurd să crezi că într-o campanie dominată de pomeni electorale cu ghiotura şi de făgăduieli asemănătoare celor de la locale, cetăţenii vor fi sensibili la un asemenea argument. Mult mai important, prin încăpăţânarea lui Traian Băsescu de a ne spune că premier va fi un om de la PD-L, partidul prezidenţial poate fi demobilizat. În schimb, partidele despre care Traian Băsescu ne spune că vor beneficia de un premier vor fi impulsionate să se bată pe viaţă şi pe moarte pentru  a obţine un scor atât de bun, încât preşedintele să rişte o criză naţională refuzând să le aducă la guvernare.

Insistenţa pe atotputernicia sa în desemnarea viitorului premier e o prostie şi din perspectiva imaginii lui Traian Băsescu. În chip gratuit (mai e până la scrutin), Traian Băsescu se dezvăluie naţiunii, a nu ştiu câta oară, ca izvorâtor de conflicte.

Punând în balanţă aceste posibile efecte negative cu posibilele efecte pozitive ale sprijinirii PD-L, e limpede că temeiurile insistenţei lui Traian Băsescu pe dreptul său absolut de a numi viitorul premier sunt altele decât implicarea în campania electorală a PD-L. Preşedintele ştie că PD-L trebuie să facă un scor bun pentru a putea pretinde ca premierul să fie desemnat din rândurile sale. În acelaşi timp, preşedintele ştie că PD-L nu va reuşi să obţină scorul necesar formării singur a guvernului. Datele ne arată că viitoarea coaliţie de guvernământ va avea drept formaţiune pilon fie PSD, fie PNL. Unul dintre aceste partide se va alia cu PNL în ipostaza acestuia de partid secundar. Contrar a ceea ce ar putea să se creadă, negocierea dintre PSD şi PNL va fi mult mai grea decât cea dintre PD-L şi PNL. Nu numai pentru că între PSD şi PNL sunt diferenţe de program mult mai mari de­cât între PD-L şi PNL, dar şi pentru că PD-L poate fi convins să cedeze din pretenţii chiar de Traian Băsescu. Pentru formarea coaliţiei PD-L-PNL e un atu crucial. Aceasta deoarece, după scrutin, marea piedică în formarea rapidă a unei ma­jo­ri­tăţi va fi armonizarea intereselor divergenţe ale celor care negociază. Preşedintele va juca în acest caz un real şi necesar rol de negociator între PD-L şi PNL.

Să reamintim:
Atât preşedintele, cât şi liderii PD-L se întrec în a susţine că nici Mircea Geoană, nici Călin Popescu Tăriceanu nu vor fi desemnaţi să formeze viitorul guvern. Numai că în timp ce pentru PSD e practic imposibil să accepte o coaliţie cu PD-L fără Mircea Geoană premier, pentru PNL e floare la ureche să intre într-o coaliţie cu PD-L fără Călin Popescu Tăriceanu premier. Va fi de acord însuşi Călin Popescu Tăriceanu, care se va mulţumi cu postul de preşedinte al Camerei Deputaţilor şi într-o coaliţie cu PD-L.

Putem dibui astfel adevăratul temei al insistenţei lui Traian Băsescu pe dreptul său de a desemna premierul: e pregătirea condiţiilor pentru o coaliţie PD-L-PNL!