Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu trece o zi lăsată de la Bunul Dumnezeu fără să aflăm despre o nouă samavolnicie comisă de preşedintele în agonie. Mă refer la agonia perioadei de exercitare a mandatului prezidenţial, perioadă pe care, mai nou, Traian Băsescu ar vrea să o prelungească în mod artificial apelând, după toate probabilităţile, la serviciile de nedezminţit devotament ale Curţii Constituţionale! Fărădelegi şi abuzuri prin care Demisul Naţional ţine să ne demonstreze că încă mai poate face lucrurile la care se pricepe cel mai bine. De fapt, singurele la care se pricepe, fiindcă lucruri bune nu a făcut decât pentru el şi ai lui.
De-ajuns să mă refer la scandalurile de cea mai joasă factură, păruieli de mahala în toată regula, iscate nu din dorinţa de a avea o confruntare asupra unor programe strategice pentru marile teme care frământă societatea românească, ci doar din ambiţia orbească a unor personaje secundare, din foarte multe puncte de vedere, care se vor “catindate” la prezidenţiale. Bineînţeles, după ce vor fi primit apostila lui “Zeus”-ul de trei parale.
Am scris “personaje secundare” pentru că prezenţa lor, zgomotoasă, obsesivă şi până la urmă inutilă, ieşirea lor din anonimat şi propulsarea lor în prim planul scenei politice, nu ar fi fost posibile altfel decât în climatul de subminare a instituţiilor statului de drept, de ignorare făţişă a normelor morale şi juridice ale unei societăţi democratice moderne, de bulversare brutală a criteriilor de selecţie a valorilor din neghina agresivă şi veleitară a non-valorilor. Toate acesta şi încă alte asemenea lor petrecându-se în timpul Deceniului Ruşinii Naţionale- cei zece ani de mandat prezidenţial al Amiralul Dezastrului Anti-Naţional şi, în primul rând, din iniţiativa sa, în folosul său şi al famigliei sale.
Asistând, cu toată repulsia cuvenită, la acest spectacol degradant , mi-am amintit de o idee deosebit de incitantă pe care a lansat-o, cu ani în urmă, eminentul cărturar Adrian Marino, într-o carte sugestiv intitulată “Pentru Europa”. Fiecare sistem de organizare a societăţii - spunea Adrian Marino- pune în evidenţă atât calităţile unei comunităţi, ale unei naţiuni, cât şi defectele sale. Observaţie perfect valabilă mai ales dacă ne reamintim care au fost”punctele tari” ale lui Traian Băsescu, mai bine spus capcanele cu care şi-a atras voturile românilor, în bătălia prezidenţială de acum 10 ani. Acestea putând fi reunite sub însemnele populismului de drept comun.
Făcând un exerciţiu de recapitulare a imaginilor care au asaltat (de fapt, au violat!) imaginarul colectiv al românilor acum 10 ani, vedem că a fost vorba despre nişte clişee perverse care au mizat pe nemulţumiri şi frustrări ale unor categorii nu chiar neînsemnate de populaţie faţă de anumite derapaje ale guvernului în exerciţiu. Iar, pentru că ( în perfidul scenariu plănuit de propagandişti năimiţi) toate acestea trebuiau să poarte un nume, li s-a spus mai simplu:”Adrian Năstase- arogantul!”
Clişeu negativ în antiteză cu care nici nu a fost prea greu să se acrediteze clişeul- eminamente pozitiv şi prin excelenţă salvator!- al unui Traian Băsescu, “ om de-al nostru,popular”, haiducul modern care o să vină la putere şi o să facă ordine în ţară. Nu este, însă, mai puţin adevărat nici faptul că, în şi prin acest clişeu “Traian Băsescu, om popular, de-al nostru” s-au regăsit şi, în felul lor şi-au luat revanşa pentru frustrările lor individuale şi colective, anumite categorii de populaţie pentru care nu munca cinstită şi respectul faţă de lege erau aspiraţiile vitale.
Mi se pare semnificativă, în această ordine de discuţie, o întâmplare de prin februarie 2005. Mă aflam la Roma şi, pe scările de la intrarea în monumentala “Santa Maria Maggiore”, am văzut o femeie care ţinea în braţe un plod. Nu mi-a fost greu să pricep faptul că suntem… conaţionali şi am abordat-o. După câteva sporovăieli despre “concurenţa de asiatici de pe Corso” şi despre românii care “minte, bea, ciordeşte, se cafteşte şi te compromite prin străini”, interlocutoarea m-a luat din scurt:”Auzi, da* în ţară ce mai e?Au fost alegeri? A ieşit al nostru?” Şi, văzând că nu pricep unde bate vorba ei, mi-a zis-o pe şleau: “Ăla al nostru, Bălcescu, de, să îi pup io lui…”( vorbe incapabile ale reproduce, Nota Autorului)
Acelaşi tip de miraj colectiv, de manipulare a imaginarului unor anumite categorii de populaţie a operat şi în cazul Elenei Udrea. Devenită un fel de Cenuşăreasă sui generis, adică fata de la ţară, fără multă şcoală sau avere, dar frumuşică, ambiţioasă şi tupeistă, care vine la oraş şi ştie ea ce face ca să ajungă “Cucoană mare de Bucureşti”.
Toate acestea şi încă altele asemenea ne pun în faţa unei realităţi dureroase: educaţia civică, juridică şi morală a unor categorii de populaţie se află la un nivel scăzut, încă departe de standardele civilizaţiei moderne. Pot spune, fără riscul de a greşi, că dacă în anii 2001- 2004 România, datorită eforturilor extraordinare ale Guvernului Adrian Năstase, a îndeplinit criteriile necesare pentru punerea în acord a legislaţiei şi a instituţiilor statului cu standardele Uniunii Europene, nu acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu nivelul de educaţie, de cultură al unor importante categorii de populaţie. Lucru pe care trebuia să îl facă nu doar şcoala şi familia, ci, mai ales, societatea civilă. Trebuia să îl facă, dar nu l-a făcut pentru că, prin cei mai vocali exponenţi ai săi, societatea civilă s-a angajat într-un frenetic partizanat politicianist” Pro Traian Băsescu”!
Revenind la ciorovăiala de bâlci din zona băsismului purulent, cred că şi de această dată, în bătălia pentru fotoliul de la Cotroceni, se mizează pe dezorientarea populaţiei. Mai precis, a unui anumit segment de electorat, oameni, care pe de o parte sunt scârbiţi de ceea ce văd, dar, pe de altă parte, nu au argumentele sau, mai bine spus, curajul să îşi asume o opţiune clară şi care vor capitula într-un nihilism minor de genul:”nu am pentru cine să votez, toţi sunt o apă şi-un pământ!” Sau într-un soi de resemnare de descendenţă mioritică - altă tară a mentalului colectiv românesc: “Degeaba votăm noi, că tot nu se schimbă nimic şi tot ca ei iese”.
Făcând, în acest fel, jocul lui Traian Băsescu şi al camarilei sale, de vreme ce orice vot neexprimat pentru adevăratele forţe politice ale schimbării radicale şi profunde a societăţii româneşti, devine un cec în alb pentru un băsism fără Traian Băsescu! Urmând, bineînţeles, ca, după 1 sau cel târziu 15 ianuarie 2015, să reînceapă smiorcăiala:”Vai, cine ar fi crezut aşa ceva?...”
Ce ar mai fi atunci de spus? Cinste lor, ruşine nouă!
Citește pe Antena3.ro
