Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În 2008, mergându-le din plin cea mai mare parte a anului şi doar ceva mai slab spre sfârşit, băncile din România, aproape în totalitate străine, au obţinut profituri-record de peste 1 miliard de euro la afaceri în fond modeste, pe cât putea oferi de fapt România. Profiturile au fost atât de mari, prin raportare la afacerile derulate, încât băncile din România au fost clasate pe primul loc în Uniunea Europeană din punctul de vedere al rentabilităţii.
Banca Central-Europeană, care emite şi are în grijă euro şi care a întocmit clasamentul, a numit acest lucru rentabilitate, deşi mult mai potrivit ar fi fost un alt termen. De ce?! Era vorba de absolut aceleaşi bănci din alte ţări membre ale Uniunii Europene şi dacă acestea - repetăm, aceleaşi bănci - au obţinut în România profituri comparativ mai mari, chiar şi la afaceri mai mici, înseamnă că au realizat acest lucru impunând aici marje mai mari de dobândă (diferenţa dintre dobânzile pe care le percep la credite şi dobânzile cu care onorează depozitele), precum şi comisioane mai ridicate şi mai numeroase.
Mai pe scurt, practicând o cămătăreală, pentru că aici nu le dă nimeni peste mână şi îşi permit ceea ce în ţările lor de origine nici măcar nu gândesc să încerce. Deci, termenul mai potrivit ar fi fost jaf, şi nu rentabilitate!
Ei bine, în 2009, după estimări preliminare, profiturile aceloraşi bănci în România au scăzut de peste şase ori şi, dacă nu era statul român, care în nesăbuinţa lui a înlocuit ajustările necesare în condiţiile crizei cu împrumuturi masive, inclusiv de la bănci locale, pentru a plăti salarii şi pensii, băncile străine din România ar fi încheiat anul pe roşu. Au încetat băncile străine cămătăreala în România? Nu, ba chiar deloc! Au cules însă ceea ce au sădit!
De îndată ce s-au simţit adierile crizei, băncile străine s-au năpustit pe propriii clienţi să-i jecmănească şi mai tare. Şi pentru că noi clienţi nu s-au mai înghesuit, au încercat să-i încarce suplimentar pe cei vechi, mărindu-le indirect dobânzile şi scoţând de la naftalină clauze din contract care le permiteau suplimentarea comisioanelor. Clienţii păcăliţi în iureşul creditării anterioare au descoperit avatarurile neuzualei clauze din contract pe care, din necunoaştere şi dezinformare, o acceptaseră: dobândă variabilă, dar marjă fixă, ceea ce aruncă integral riscul asupra clientului.
Aşa ceva nu există pentru clienţii aceloraşi bănci din ţările lor de origine, astfel încât şi banca, şi nu doar clientul, preia o parte din risc. Treptat, însă, rândurile clienţilor noi s-au restrâns dramatic, iar mai mulţi dintre foştii creditaţi au început să nu mai plătească rambursările, nemaiputând. Tot mai mult, băncile străine din România au intrat în clenciul captivităţii, în aşteptarea din ce în ce mai grea a recuperării banilor avansaţi.
Subsidiarele băncilor străine din România au încercat cu disperare să se salveze. Dar, Doamne fereşte, nu acceptând cumva să preia o parte din povara crizei şi din risc! Au cerut direct bani de la statul român, apoi de la Uniunea Europeană. Până la urmă, s-a inventat o chestie scârboasă: s-a împrumutat statul român la FMI, urmând să folosească banii spre a debloca la dispoziţia băncilor resurse corespondente aflate la Banca Naţională sub formă de rezerve minime obligatorii.
Banca centrală a fost deposedată de ultimul instrument prin care mai controla întrucâtva băncile străine din România, iar contribuabilul român avea să plătească ani la rând afacerea sordidă a împrumutului de la FMI. Din păcate, şi mai nefericitele interese electorale ale clasei politice au salvat băncile străine, căci Ministerul de Finanţe a demarat o sarabandă de împrumuturi la acestea pentru a plăti salarii şi pensii.
Salvarea este însă temporară! Aiureala deficitelor grotesc de mari trebuie să înceteze din 2010 şi, cu aceasta, va înceta şi fericirea creditării fără riscuri pentru bănci. Acestea vor începe să resimtă acut lipsa de clienţi. Lipsa acelor clienţi pe care să-i cămătărească! Românii au înţeles deja cum stă treaba şi vor fugi ca dracu' de tămâie de bănci. Nu de bănci străine, ci de bănci în general. Căci, dacă româneşti nu mai sunt, nici n-ar mai avea cum să facă diferenţa.
Lovitura de graţie va fi dată băncilor străine din România tocmai de împrumutul de la FMI, care, aparent, le-a salvat pe seama contribuabilului român. Costisitoarea, aproape imposibilă rambursare a acestuia va sărăci actualii clienţi ai băncilor şi va subţia sever rândurile celor potenţiali, fie companii româneşti, fie populaţia. Şi foarte, foarte curând, băncile străine din România vor regreta că şi-au tăiat ele însele craca de sub picioare, năpustindu-se asupra clienţilor din România să le scoată şi pielea de pe ei.
