x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Ciorovaiala pe mormantul voturilor liber exprimate

Ciorovaiala pe mormantul voturilor liber exprimate

21 Iun 2004   •   00:00

Nici acum, dupa cel de-al doilea tur de scrutin, nu se stie cine a castigat, de fapt, alegerile locale. PSD sustine ca el a batut. Invocand numarul de primari. Alianta declara ca, dimpotriva, ea a obtinut victoria.
English version

Invocand, la randu-i, procentajul la consiliile judetene. Controversa, devenita nationala prin interventia presei, si ea impartita in doua, ar putea destabiliza bunul-simt al omului normal. Stiind din viata ca din doi dulai care se incaiera pentru o catelusa, unul, cel ramas stapan pe nurii cu pricina, trebuie denumit invingator, si celalalt, fugitul cu coada intre picioare, invinsul, alegatorul de rand se cruceste de faptul ca amandoua formatiunile au biruit in alegerile locale. Asistam astfel la o bazaconie de veselia unui Tandala politic. Dupa incheierea scrutinului, batalia dintre cele doua forte a devenit mai inversunata decat in timpul campaniei electorale. Inainte se luptau pentru a-i convinge pe romani sa le dea votul. Acum se lupta pentru a trece drept invingatoare. Si nu de dragul palmaresului, ci dintr-un crancen interes.

Daca scopul scrutinului pentru locale ar fi fost unul firesc, altfel spus, prezenta celor mai buni gospodari in fruntea primariilor si a consiliilor, nu s-ar fi ivit aceasta aberatie a ciorovaielilor pe mormantul voturilor liber exprimate. Atat PSD, cat si Alianta si-ar fi indemnat alesii sa treaca de indata la treaba. In campanie s-au acuzat reciproc ca n-au facut nimic pentru inflorirea localitatilor. Ar avea acum ocazia sa demonstreze cetatenilor ca acuzatiile au fost nedrepte. Numai ca nu acesta a fost scopul pentru care PSD si Alianta si-au pus poalele in cap timp de aproape o luna si ceva. Fiecare a gandit scrutinul ca un moment esential in batalia pentru halca mai mare, cea care se va obtine dupa ce romanii vor fi pacaliti si la alegerile generale. In perspectiva acestor alegeri, care vor da tarii noi si noi proprietari de privilegii si comisioane, fiecare dintre cele doua formatiuni se bate pe viata si pe moarte sa demonstreze ca ea a castigat la locale.

Romania eterna, cea a mujdeiului si a mamaligii, se defineste prin oportunism. Dupa decembrie 1989, de fiecare data cand cel de la putere a dat semn de slabiciune, administratie, presa, servicii secrete, oameni de afaceri au trecut pe sest, dar cu negustorie, de partea viitorului invingator. Din acest punct de vedere, rezultatele alegerilor locale s-au repetat, intr-un fel, la alegerile generale si prezidentiale. Nu deoarece ele ar fi exprimat o tendinta ireversibila a electoratului, ci pentru ca, in timpul ramas pana la alegerile parlamentare si prezidentiale, partidul de la putere a fost parasit in favoarea partidului admis ca invingator la locale. E un proces posibil si pentru ca partidele n-au adepti fanatici, oameni in stare sa-si dea viata pentru ideile partidului, ci niste trepadusi in cautare de ciolan. Din acest punct de vedere, PSD de acum exceleaza in chip spectaculos.

Brav urmas al FSN si al PDSR, PSD e partidul clientelismului politic. N-are militanti, n-are condeieri fanatici, n-are simpatizanti (in afara de cei ai lui Ion Iliescu). Are cu precadere interesati. De aceea, ca si in guvernarea din 1992-1996, PSD si-a asigurat suprematia prin impartire de favoruri. Favoruri de posturi pentru cei din administratie. Favoruri de comenzi grase pentru oamenii de afaceri. Favoruri de publicitate pentru cei din presa. O armata riscanta, daca ne gandim ca, spre deosebire de cea motivata ideologic, ea e gata sa tradeze la un examen mai serios. Constienti de aceasta, liderii PSD s-au axat pe figuratia invingatorului. Timp de patru ani, sondajele de opinie favorabile, triumfalismul statisticii, ocolirea de catre presa supusa a opiniilor critice, evitarea participarii la controverse mai complicate pe micul ecran au avut drept rol formarea convingerii ca-i vorba de un partid ce nu poate fi clintit de la putere. Asa s-a intamplat si inaintea alegerilor locale. Romanii au fost bombardati cu axiome despre slabiciunea opozitiei si despre suprematia PSD in sondaje. Absenta de pe posturile publice a dezvaluirilor de coruptie, a disputelor interne din partid, a dificultatilor vietii cotidiene s-au vrut tot atatea mijloace de a induce teza unei victorii zdrobitoare a PSD in alegeri.

Partidul isi aminteste cumplita lectie din vara si toamna lui 1996. Dupa acceptarea infrangerii la localele din iunie, a urmat dezastrul. Multi sefi ai Politiei, ai Garzii Financiare, ai Serviciilor Secrete au inceput sa se orienteze catre invingatorul numit CDR. Nu s-a mai ascultat de comenzi; din seifuri au inceput sa curga documente catre adversari. Oamenii de afaceri au refuzat sa mai cotizeze pentru PSD. Conturi grase au fost puse la dispozitia celui ce se profila drept castigator si al scrutinului din iarna. Gazete, posturi de radio si televiziune au descoperit brusc mizeria PSD si maretia CDR. De aceea, pentru partidul lui Adrian Nastase e o chestiune de viata si de moarte sa se proclame biruitor la localele din 2004.

Nici Alianta D.A. nu-i alcatuita din politicieni veniti de pe planeta Marte, unde, din cate se stie, nu se organizeaza alegeri locale, ci din politicieni de-ai nostri, romani si postdecembristi. Mai mult, Traian Basescu si Theodor Stolojan nu sunt foste victime ale comunismului. Sunt bravi activisti ai sistemului. Inainte au lucrat in sistemul comunist. Dupa, au lucrat in sistemul fesenist. De la FSN au invatat ca trebuie exploatat oportunismul romanesc. De la FSN au invatat ca trebuie sa-si strige victoria pentru ca in perioada urmatoare sa fie admisi pe TVR (a carui conducere le da deja semnale binevoitoare), sa primeasca bani de la oameni de afaceri, care uitasera traditionalul joc la doua capete si isi pusesera conturile exclusiv la dispozitia PSD, sa beneficieze de documente dinspre serviciile secrete. In plus, clamarea victoriei urmareste insufletirea ostilor proprii, gestul de a flutura armatei de hamesiti drapelul privilegiilor viitoare. Structurile din teritoriu trebuie sa primeasca semnalul de a continua sa lupte inzecit, deoarece victoria e aproape. E un semnal necesar si pentru sudarea Aliantei. De aici, acerba campanie dusa de presa Aliantei pe tema victoriei in alegeri ca rezultat al logodnei dintre PNL si PD, desi cele doua partide se mai codesc inca sa se casatoreasca.

In 1996 si in 2000, alegerile locale au fost un cuvant de ordine dat oportunismului romanesc. Se va repeta fenomenul si in 2004? Greu de gasit un raspuns. Conditiile din acest an sunt nitel diferite. In 1996 si in 2000, scrutinul din vara a confirmat caderea din sondaje a partidului de la putere. Acum, PSD are avantajul ca sondajele de pana la alegeri l-au dat mereu invingator. Alianta PNL-PD e doar o fictiune. Pana la transformarea sumei aritmetice in sinteza electorala mai e cale lunga. Multi sefi ai Politiei, ai Garzii, ai Serviciilor Secrete au la activ prea multe fapte de coruptie pentru a nu se teme ca, desi acum Alianta le promite imunitatea, dupa alegerile din toamna, sub presiunea opiniei publice, vor ajunge totusi la puscarie. Si chiar daca n-ar fi facut afaceri indoielnice, experienta regimului 1996-2000, care i-a schimbat pe sefii de sub regimul PDSR cu oamenii CDR, chiar si cand au colaborat in secret cu Opozitia, ii face sa mearga pana la capat cu PSD. Multe ziare, posturi de radio si televiziune sunt in proprietatea discreta a unor lideri ai PSD.

Asadar, nu e sigur ca-n lunile urmatoare vom asista la spectacolul parasirii PSD in favoarea Aliantei. Sigur e insa ca vom asista la spectacolul bataliei duse de Alianta pentru a obtine cat mai multe tradari ale partidului de guvernamant si spectacolul bataliei duse de PSD pentru a descoperi si pedepsi orice tentativa de sarit in cealalta barca. Spectacolul menit a confirma pesimismul moralistilor. Spectacolul oportunismului romanesc!

×
Subiecte în articol: editorial psd locale