Câteva citate din Julien Green şi Jules Renard, culese din Jurnalele lor, pe când eram student, mi s-au aşezat atât de temeinic în minte, încât mi-au modelat cu ideea din ele întregul fel de a gândi. Din Green am reţinut o explicaţie a talentului de tinereţe, care m-a ajutat să consider cu prudenţă succesele timpurii ale fruntaşilor din generaţie şi să greşesc mai puţin ca alţii. Tinereţea în sine e un talent, spune Green, s-a dus tinereţea, s-a dus şi talentul.
SCRIITORUL DE LA PAGINA 3

Din Caietele lui Jules Renard am selectat, la rându-mi, un caiet, pe care atâta ce l-am citit şi l-am recitit, că la multe din observaţiile sale privitoare la pshiologii mă simt părtaş. Nu chiar coautor, dar pe aproape. Sunt remarce care mă preocupă de vreme îndelungată, trăind conform cu adevărul conţinut de acestea. Nu le zic Cugetări, pentru că sunt prea mulţi autorii de panseuri de două parale în mediile celor care scriu şi ar însemna să-l cobor pe dragul de Jules Renard. Simt câteodată nevoia să le mai dau şi altora spre citire, ceea ce, iată, fac acum.
Nu există prieteni, conchide Renard, există momente de prietenie. Alte însemnări: n Ignoranţa ţăranului se compune din ceea ce nu ştie şi din ce crede că ştie. n "Încornorat". Ciudat că acest cuvânt n-are feminin. n Unul care şterge bine oglinda înainte de a se privi în ea.
- Duhoarea unei scoici care putrezeşte ajunge pentru a acuza toată marea. n Cele mai frumoase pagini despre sat s-au scris la oraş. n Câţi n-au vrut să se sinucidă şi s-au mulţumit doar să-şi rupă fotografia. n Burghezii sunt întotdeauna ceilalţi. Porţelanul spart rezistă mai mult decât porţelanul intact. n O semnătură tremurată, căreia îi e ruşine să-şi spună numele. n Era atât de urât, încât atunci când se strâmba nu mai era atât de urât. n La douăzeci de ani gândim profund şi prost. n Se va spune despre cutare că era cel mai mare scriitoraş. n Claritatea este politeţea omului de litere. n Un scriitor foarte cunoscut anul trecut.
- Dureri adormite, care sforăie.
- Oamenii fericiţi n-au talent. n Dumnezeu, cel pe care îl cunoaşte toată lumea, după nume. n Pasărea nu simte nimic când îi tai penele, dar nu mai poate zbura. Un măturător e mândru când stă de vorbă cu un vizitiu de casă mare. n Ceva mai neplăcut decât arivismul e etalarea modestiei. n Vă asigur că prostia răspândeşte un fel de miros, nici nu-i nevoie ca prostul să vorbească. n Pe câmpul de cartofi, ţăranii par să-şi sape gropile. n Greu nu-i să fii socialist, ci să te resemnezi să n-ai un ban. n Barza şi când stă pe pământ pare cocoţată.