Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Într-un editorial care a apărut în această publicație pe 11 ianuarie 2016, numit „Răspunsul ferm al României la negocieri: Jawohl!”, menționam că guvernul nostru sesizează un deficit de imigranți sirieni şi nord-africani pe care vrea să-l corecteze pe baza parteneriatului strategic cu Germania.
Ca întotdeauna, statul român îşi asumă acest statut de membru al Uniunii Europene, ceea ce îi permite să fie vocal şi să ceară UE orice îi prisoseşte. E o lecție de demnitate ce o dă tuturor țărilor europene, care n-au înțeles ce să-şi dorească de la Uniune.
Mai observam însă tot atunci că una dintre țările „recalcitrante” este Marea Britanie, care are ca punct comun cu România faptul că n-a adoptat euro, ci are monedă națională. Ea sugerează că în UE şi-ar face locul unele obiceiuri nedemocratice. Şi atunci, din punctul de vedere al exercițiului democratic - fără a face paranteze şi referiri la ceea ce înseamnă democrația europeană - Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord - partener NATO, ca şi Turcia, ce nu prea are şanse de integrare în UE din motive care ne scapă - ține cont de interesul națiunii şi supune referendumului apartenența la Uniunea Europeană. Fiindcă Regatul Unit consideră că atunci când bați palma cu cineva, pecetluieşti o înțelegere care prevede că drepturile şi obligațiile sunt clare pentru ambele părți!
Am mai avut și alte luări de poziție pe această temă, care s-au numit „Merkel trebuie să-și dea demisia”, evident pentru că i-a chemat pe sirieni în Europa și ei au pus-o repede de două atentate, serie ce s-a încheiat cu un material de opinie intitulat: „Dacă Merkel nu-și dă demisia, e greu de zis ce vrea NATO”. Un ultim text în care explicam din nou că britanicii sunt supăraţi că n-au fost consultaţi în chestiunea refugiaţilor. Și că Angela Merkel a luat unilateral decizia să-i primească pe sirieni în Europa pentru a se confrunta ulterior cu atentate teroriste chiar în ţara sa.
E clar că englezii au avut dreptate când au sugerat că n-ar fi de acord cu hotărârile cancelarului german. Iar pentru că atacurile teroriste nu mai au loc decât sporadic în ţările arabe, ci s-au mutat în Europa, cineva trebuie să-şi asume răspunderea. Numai că, nici după ce ţara sa a fost luată cu asalt, Merkel nu a demisionat. Cum a făcut-o, de pildă, premierul britanic David Cameron, în urma rezultatului Brexitului…
Citește pe Antena3.ro
Dar chiar dacă Angela Merkel nu a reţinut că în politică asumarea responsabilităţii echivalează cu demisia, asta nu-i absolvă pe cei din NATO să nu aibă o reacţie, mai ales că organizaţia se bazează pe solidaritatea necondiţionată a membrilor săi, continuam să spun în acel text. Iată, așadar, încă cineva care poate fi culpabilizat…
În ciuda vinovăției evidente, Angela Merkel a mai stat încă șase ani după ce trebuia demisă. Iar cei care au susținut-o ar trebui să-și asume răspunderea nu doar pentru atentatele din Europa, ci și pentru ieșirea din UE a unui contributor net la fondurile europene: Regatul Unit!
Ceea ce spune celebrul Henry Kissinger e exact motivul pentru care susținătorii Angelei Merkel se fac responsabili: Faptul că atacul Hamas împotriva Israelului a fost sărbătorit pe străzi în Berlin arată că „a fost o mare greşeală să fie lăsaţi înăuntru atât de mulţi oameni cu religii, culturi şi concepţii total diferite, pentru că acest lucru creează un grup de presiune în fiecare ţară ce face asta”. În cazul UE, se poate afirma, chiar în întreaga regiune în care fostul cancelar german a impus să fie preluați refugiații arabi. Dar, din păcate, la acel moment nimeni nu a sesizat ca fiind flagrante greșelile făcute de Germania sub conducerea Angelei Merkel.
