Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În politică vârât,
Negăsind pe lume rostul,
Sunt atât de prost, încât,
Nici nu ştiu s-o fac pe prostul.epigramă de Nicolae Bunduri
Starea de conflict cu care se confruntă societatea românească de astăzi, creează sentimentul unei perpetue incertitudini, iluzia unei iminente şi meritate schimbări, însă la final, noi, românii, ne trezim în acelaşi marasm, ajungând să irosim în acest fel perioade importante de timp în care puteam vorbi despre o construcţie reală a României postdecembriste.
România postdecembristă a fost rezultatul unor încrengături de interese, gândite şi puse în aplicare ”de o clasă politică picată la examenul capacității intelectuale și morale”.
Imaginea din ce în ce mai dezolantă a acestei clase politice care se zbate să iasă din ghearele prostologiei, este condusă de o ceată de incompetenţi care vin cu declaraţii şi comportamente halucinante, și nu are nimic de-a face cu ceea ştiam mulţi dintre noi despre trăsăturile de caracter ale poporului român. Care este explicaţia excesivei toleranţe a acestui popor, doar Dumnezeu ştie, însă când scriu aceste rânduri am în vene revolta şi ura împotriva unor alogeni care se declară salvatori ai României.
Cloaca politică actuală pregătește campaniile electorale pentru aceeași tovarăși, iar în sondaje, întotdeauna în topul preferințelor, rămân aceleași personaje: ”prostănacii controlați”! Pe tărâmul românesc, nimic nu este nou sub soare, românii îi vor vota tot pe acei ”prostănaci controlați”, dar nu din lipsă de alternativă, ci din cauza faptului că sunt manipulați.
Citește pe Antena3.ro
Actuala clasă politică nu mai reprezintă pe aproape nimeni, nici măcar grupurile de interese din care provin, deoarece este interesată doar de bunăstarea personală, iar interpușii le gestionează afacerile și interesele. Alcătuită din nonvalori, oameni semidocţi, care în viaţa lor nu au avut capacitatea de a citi mai mult decât un contorul, și acela eronat, sunt niște personaje şantajabile şi „liberschimbiste”, motive pentru care această clasă politică nu mai are putere de reprezentare, argumente la fel de actuale ca și la momentul la care Mihai Eminescu condamna aceleași caracteristici ale politicienilor: ”Moravurile publice, spiritul public la noi au luat o direcţiune foarte periculoasă şi partidul care ne guvernă de patru ani de zile a contribuit foarte mult a le altera. Dintr-un principiu tutelar, principiul egalităţii înaintea legii, s-a făcut o armă de război între clase; toate condiţiunile sociale s-au surpat şi s-au amestecat într-un fel de promiscuitate; tradiţiunile ţării s-au uitat cu totul; o clasă nouă guvernantă s-au ridicat, fără tradiţiuni şi fără autoritate, încât ţara cea mare, temeiul şi baza naţionalităţii noastre, nu-şi găseşte conştiinţa raporturilor politice cu cei ce o guvernă; drepturile politice nu mai sunt răsplata unui şir de servicii pe datini, ci un instrument de ambiţiune, de îndestulare a intereselor particulare. În locul sentimentului public dezinteresat avem pasiuni politice, în loc de opiniuni avem rivalităţi de ambiţii. Toleranţa pentru toate interesele cele mai vulgare şi cele mai de jos este morala ce distinge astăzi lumea politică la noi. Este adevărat că nu cruţăm a invoca numele patriei şi numele libertăţii, dar aceasta ca o ipocrizie mai mult şi ca o înlesnire pentru îndestularea intereselor private.”
După 33 de ani de la căderea comunismului, obsevăm că se dorește ştergere a identităţii naţionale, pusă în practică în mod agresiv de cei care „s-au săturat de România”, o campanie mediatică, prin care se acreditează ideea că românii nu au capacitatea de a se conduce prin ei înşişi, nu au realizat nimic durabil de-a lungul timpului, iar istoria lor este o succesiune de mituri de care trebuie să se debaraseze și nu pot să nu mă întreb: Cine are interesul să-i văduvească pe români de cercetarea propriului lor trecut? Cine are interesul să dispară conștiința națională?
Îmi aduc aminte o cugetare a lui Nicolae Iorga care spunea că ”prost nu e cel ce nu înțelege unele lucruri, cât de multe, ci acela care le înțelege pe toate pe dos.”
Transferând vorbele lui Nicolae Iorga pe situația actuală a României putem să le înțelegem astfel: este imposibil ca deșteptul să anticipeze și să prevină acțiunile unui prost, deoarece el surprinde prin faptul că tot ceea ce face este fără scop, fără vreun motiv sau fără plan; fără a avea o structură rațională evidentă, el te ia prin surprindere tocmai ca să-ți dea toate planurile peste cap, iar când la conducerea unei națiuni ajung foarte mulți proști, așa cum este și cazul României în ultimii 33 de ani, aceasta va decădea.
Viața unui om cinstit din România devine pe zi ce trece tot mai grea și mai complicată, iar cetățenii au ajuns să nu mai aibă prea multe oportunități. Mahatma Gandhi spunea că “există pe lumea aceasta oameni atât de înfometaţi pentru care Dumnezeu are forma unei pâini”, tot astfel, există pentru mulţi români speranţa unei vieţi mai bune ori pentru care un conducător bun este cel care le mai aruncă niște bănuți pentru a supraviețui. Astăzi, pentru mine, Dumnezeu înseamnă curajul de a cere respect şi credinţa că poporul român merită acest lucru.
Observând la evoluţia scenei politice din ultima perioadă, ajung la concluzia că proverbiala „minte a românului de pe urmă“ este doar folclor de proastă calitate, născut din orgoliul unor chefuri de mahala.
.
Dar nu există „mintea românului de pe urmă“, la fel cum nu mai există nici cea dintâi. Ce i-ar fi mânat pe scriitorii români în a crea poveşti şi personaje, având ca laitmotiv drama intelectualului, în general, şi drama intelectualului român, în special? Personajele lui Ioan Slavici, Alexandru Vlahuţă, Mihail Sadoveanu, Camil Petrescu, Ioan Al. Brătescu-Voineşti, Liviu Rebreanu, Marin Preda conturează tabloul unei societăţi în continuă prefacere, o societate care încă se caută şi un popor care, asemenea unui licean, nu şi-a descoperit încă vocaţia. Drama personajelor acestor scriitori, sfârşitul lor tragic, necontenita lor luptă cu o societate mediocră, coruptă, superficială, mercantilă şi plină de platitudini izvorăsc din incapacitatea unui activism social și, de multe ori, din neputinţa de a comunica şi de a coagula un ideal comun în sufletele celorlalţi.
Istoria ne demonstrează că se produc schimbări şi mutaţii dureroase, uneori tragice în cursul transformării unei societăţi tradiţionaliste într-o societate modernă, deschisă către nou şi, din păcate, nu întotdeauna către progres şi civilizaţie, iar în acest context, întotdeauna se va afirma un grup de indivizi, mult mai înzestraţi din punct de vedere intelectual, moral şi spiritual, din rândul cărora se vor recruta „inadaptaţii societăţii“, indivizi prea inteligenţi să accepte lumea aşa cum este şi, din păcate, prea singuri şi prea neputincioşi să o schimbe.
În opinia mea, majoritatea politicienilor români nu a înţeles ce înseamnă politică. Pentru ei politica înseamnă să îți găsești o slujbă bine plătită, o conectare la banul public și la privilegii.
Pe 15 ianuarie rememorăm cu mândrie faptul că un geniu ca Eminescu a ales să se nască în România și să scrie despre mândria de a fi român. Această mândrie aduce cu sine și o mare tristețe, și anume, perpetua actualitate a neputinței poporului român de a-și câștiga rolul pe care îl merită între națiunile lumii, căci iată ce spunea Eminescu: ”Popor românesc, mari învăţături îţi dă ţie această întâmplare! Dacă fiii tăi ar fi fost uniţi totdeauna, atunci şi pământul tău strămoşesc rămânea unul şi nedespărţit. Dar veacuri de dezbinare neîntreruptă te-au dus la slăbiciune, te-au dus să-ţi vezi ruşinea cu ochii!”.
Senecca spunea că “uneori, chiar şi să trăieşti e un act de curaj”, iar dincolo de orice curajul înseamnă putere, geniu şi strălucire. Curajul este, fără îndoială, una dintre trăsăturile esențiale ale unui individ de succes. Pe noi, însă, ce ne definește?
În cazul poporului român constatăm, din ce în ce mai mult, o evidentă lipsă a curajului de a mai trăi cu adevărat şi de a mai spune lucrurilor pe nume în timp ce paginile de istorie abundă în scene de vitejie ale înaintașilor acestui popor, însă uitându-mă în jurul meu cu obiectivitate, nu pot să nu mă întreb dacă nu cumva istoria a fost scrisă pentru a da bine în viitor, ori dacă România este locuită de orice alt popor și nu de urmaşii eroilor din trecut.
