Climatul vetust al literaturii de azi

As ruga distinsul cititor al acestor randuri sa se gandeasca daca stie macar un singur nume de scriitor roman (nu mai vorbesc de muzicieni, de artisti plastici si chiar de actori), care n-a depasit inca varsta de patruzeci de ani.

Sunt gata sa pariez ca nu va sti nici unul. As risca chiar si cu varsta maxima de cincizeci de ani. Totusi, nu trebuie sa va faceti un complex din asta: e doar firesc. Ignoranta dumneavoastra in domeniu nu se datoreaza cine stie carei carente in cultura generala, ci unei situatii anormale in ceea ce as numi „managementul notorietatii" in Romania de azi. Nu ma refer acum la aberatia evidenta a unei lumi in care vedetele sunt prezentatori tv, manechine, politicieni si fotbalisti, in detrimentul celor care fac, in realitate, lumea: ganditorii, oamenii de stiinta si artistii. In definitiv, ne gandim resemnati, poate o fi chiar asa: valoram exact cat sunt oamenii dispusi sa dea pe noi, fie in bani, fie in celebritate. Nu putem sili pe nimeni sa nu priveasca emisiuni stupide la televizor si sa nu vare, clipa de clipa, bani in buzunarele celor care le fac, dupa cum nu putem sili pe nimeni sa cumpere o carte de poezii pentru ca un poet sa devina cu o frantura mai bogat sau mai cunoscut. Oamenii muncesc mult si vor sa se destinda in timpul liber. Ori, o carte buna sau o pictura buna, sau muzica buna nu destind, ci tensioneaza gandirea, pun probleme noi cu care cei mai multi oameni nu mai au timp si energie sa se confrunte. Este motivul pentru care divertismentul, de toate felurile, este un El Dorado in care curge, indecent si absurd, bogatia, pe cand zonele care construiesc demnitatea si valoarea umana sunt scufundate-n obscuritate.

Nu ma refer la asta. In definitiv, „lumea-i cum este si ca dansa suntem noi", scria Eminescu. Scriitorii adevarati scriu prea putin pentru bani, lor le trebuie in primul rand „faima", adica rasplatirea prin notorietate a muncii lor. Si tocmai asta li se refuza, tot mai mult, in lumea de azi. E drept, publicul larg s-a obisnuit cu cateva figuri de scriitori, mai ales cei care au facut politica sau au functionat altfel in spatiul public. Ana Blandiana, Octavian Paler, Mircea Dinescu, Gabriel Liiceanu, Nicolae Manolescu sau Andrei Plesu sunt cativa dintre ei. Singura exceptie fiind Dinescu, ei sunt seniori ai culturii romane, fiind in varsta de peste saizeci de ani. Un mai mic grad de notorietate il au autori ca Nicolae Breban, Radu Cosasu sau Augustin Buzura, pentru ca aproape toti ceilalti ce ar merita calificativul de „importanti" sa se multumeasca doar cu popularitatea lor in mica lume culturala, ramanand mai mult sau mai putin obscuri marelui public: Emil Brumaru, Stefan Agopian, Mircea Ivanescu, Serban Foarta, George Balaita, M. H. Simionescu si multi, multi altii. Cam toti cei din aceasta categorie sunt si ei cel putin sexagenari. Cred ca autorul cel mai tanar cunoscut intr-un cerc larg de cititori este azi Horia-Roman Patapievici, ce se apropie doar de varsta de cincizeci de ani… Aceasta situatie este anormala intr-o cultura ce se pretinde viabila. E firesc ca scriitorii sa acumuleze notorietate pe parcursul unei vieti indelungate, si nu le contest celor de mai sus meritele si valoarea. Dar in literaturile dinamice celebritatea vine, in macar aceeasi masura, si la varste fragede. Pana si in perioada comunista Labis era faimos la douazeci de ani si Marin Sorescu sau Nichita Stanescu erau vedete si intrasera in manuale in al treilea deceniu al vietii. Azi nici la patruzeci de ani, nici la cincizeci nu esti nimic in cultura romana. Pragul de varsta al recunoasterii „nationale" a crescut tot mai mult, ingrijorator de mult. Suntem azi o literatura imbatranita si care se agata cu darzenie de senectutea ei. Tendinta este ca varsta sa prevaleze in fata valorii. Avem minunati poeti si prozatori tineri, care traiesc si scriu intr-o nemeritata penumbra. Ultima promotie intrata, cat de cat, in constiinta publica, generatia optzeci, consta acum in autori in jurul varstei de cincizeci de ani, si totusi s-a spus de atatea ori, cand s-a discutat prezenta lor in manuale: „Optzecistii sunt prea tineri, sa mai astepte!" Ce sa spun despre cei cu zece ani mai tineri, despre scandalul prezentei in manuale a unor excelenti scriitori ca Simona Popescu, Ovidiu Verdes, Caius Dobrescu sau Ioan S. Pop? Ce sa mai zic despre cei de treizeci de ani sau mai putin, „lupii tineri", care sunt de fapt adevaratii contemporani, adevarata literatura vie? Ei n-au acces, de obicei, la premiile literare, nu beneficiaza de cronici si de o constanta investitie de incredere din partea criticii, iar de publicat reusesc sa publice doar cu mare dificultate.

Ar trebui sa ne iubim scriitorii tineri, nu sa ne temem de ei. Pana la urma, noi am spus ce-am avut de spus, si ce-i al nostru nu ni-l poate lua nimeni. Dar sansa noastra in lume (pe care cei mai varstnici au ratat-o incleindu-se in obscure batalii locale) sunt acesti oameni care-ar trebui sa fie publicati, promovati, trimisi peste hotare, premiati acum, cand mai pot inca gasi un mod placut de a-si cheltui banii. Doar printr-o schimbare de atitudine culturala fata de tinerii de valoare vom ajunge sa vedem din nou un poet de treizeci de ani recunoscut de public si, daca nu cer prea mult, nu cu totul muritor de foame.