Victoria Conservatorilor în alegerile parlamentare de la 25 aprilie 1875 a obligat fracţiunile liberale din România Mică să se unească. Întâlnirile între lideri au avut loc în Bucureşti, Strada Enei, în casa maiorului englez Stephen Barlett Lakerman, fost ofiţer în armata turcă din timpul războiului Crimeii sub numele de Mazar Paşa, însurat cu o româncă şi devenit liberal înfocat.
Reunirea fracţiunilor liberale într-un Partid Naţional Liberal la 24 mai 1875 a intrat în istorie sub numele de Coaliţia de la Mazar Paşa.
O sută şi ceva de ani mai târziu a venit rândul unei alte clădiri din Bucureşti să intre în istorie drept locul de constituire a unei coaliţii: sediul firmei Grivco, aparţinând lui Dan Voiculescu. Aici s-au strâns în zilele din urmă (când îşi va publica memoriile Dan Voiculescu, vom afla mai multe date) liderii PSD-PC, PNL, UDMR pentru a pune la cale ceea ce deja se poate numi Coaliţia de la Grivco, o alianţă între PSD-PC, PNL şi UDMR în vederea scrutinului prezidenţial şi, mai ales, a unei guvernări PSD-PC, PNL, UDMR, după 6 decembrie 2009. În perspectiva scrutinului prezidenţial, Coaliţia de la Grivco a produs primul său moment electoral dintr-o campanie care se anunţă unică în perioada postdecembristă: trei candidaţi care ar trebui să se lupte între ei pentru a intra în turul al doilea - Mircea Geoană, Crin Antonescu, Kelemen Hunor - s-au aliat împotriva altui candidat: Traian Băsescu. O ciudăţenie care nu poate fi explicată decât printr-un fapt tipic moldo-valah: Coaliţia de la Grivco a optat pentru un candidat unic, Mircea Geoană, ceilalţi doi, Crin Antonescu şi Kelemen Hunor, având misiunea de a obţine cât mai multe voturi trăgând pe sfoară electoratul, pentru a le da lui Mircea Geoană în turul al II-lea.
Primul moment de campanie unită l-a constituit folosirea primarului de Sibiu, Klaus Johannis, pe post de bâtă electorală împotriva lui Traian Băsescu. Desigur, în intervenţiile lor publice, liderii partidelor din Coaliţia de la Grivco au susţinut că vor instalarea unui guvern de tehnocraţi, condus de Klaus Johannis. Trebuie să fii unul dintre naivii vizaţi pentru a fi traşi pe sfoară de Mircea Geoană, Ion Iliescu şi Crin Antonescu pentru a crede că măcar unul dintre partidele componente a luat în serios varianta unui asemenea guvern. E greu de imaginat că politicieni unşi cu toate unsorile se vor fi gândit o clipă că primarul de Sibiu va reuşi să încropească în zece zile un guvern de tehnocraţi fără ca în această perioadă Coaliţia să se facă de rîs prin spectacolul bătăliei între partide pentru a-şi plasa cât mai mulţi oameni în posturile grase din administraţia centrală.
În realitate, Coaliţia de la Grivco a regizat un spectacol electoral de mare succes cu titlul:
Dictatorul care nu vrea Premierul dorit de Popor.
Pentru aceasta trebuia găsit un personaj care să joace perfect rolul Premierului dorit de Popor: Klaus Johannis. Nu ştiu în ce măsură Klaus Johannis ar fi bun de premier. Ca personaj de Premier în spectacolul regizat de Coaliţia de la Grivco, primarul de Sibiu e nemaipomenit. La un popor care a jucat la Caritas şi la FNI, care i-a trimis în Parlamentul European pe C.V. Tudor şi Gigi Becali, pe motiv că sunt dilii, care crede că Elodia vorbeşte de pe Lumea Ailaltă prin intermediul unei străchini de ciorbă, într-un cuvânt, la un popor eminamente lipsit de spirit critic, Johannis Klaus are toate datele pentru a trece drept Salvatorul naţiei. Altfel spus, drept omul care, odată ajuns premier, va face din România ţara dâmburilor de mămăligă şi a râurilor de lapte. E neamţ (să vină odată un străin să ne conducă!), beneficiază de aura unui tip care a transformat un oraş în Raiul de pe Pământ, îl bate pe Petre Roman la scor în visurile femeilor de la APACA. Lucru foarte important: e un tip ahtiat după publicitate şi, în consecinţă, face tot ceea ce îi spun regizorii de dragul apariţiei la televizor. Din acest punct de vedere, argumentul care l-a convins pe Klaus Johannis să joace rolul de premier al Coaliţiei de la Grivco n-a fost - cum susţine domnia sa - unitatea de nezdruncinat a partidelor în jurul propunerii sale, ci maşinăria mediatică pusă la lucru pentru a-l transforma într-o vedetă la nivel naţional.
Odată găsit interpretul, s-a trecut la pasul al doilea: defilarea pe sub ferestrele Palatului Cotroceni cu păpuşa Klaus Johannis în vârf de băţ pentru a arăta Poporului că Dictatorul nu catadicseşte nici măcar să iasă la fereastră.
Huoo! Jos Dictatorul care sfidează Poporul!
Desigur, întreg spectacolul putea fi un dezastru pentru Coaliţia de la Grivco, dacă Traian Băsescu îl desemna pe Klaus Johannis.
Traian Băsescu nu l-a desemnat pe Klaus Johannis.
A făcut jocul Coaliţiei de la Grivco.
Dar nu numai atât.
La confruntarea cu viaţa, Doritul Poporului s-ar fi dezumflat în doi timpi şi trei mişcări. S-ar fi destrămat şi această nouă iluzie. Ca, de altfel, toate iluziile din ultimii ani, născute din credinţa în Omul Providenţial, cel în stare să ne scoată tomberonul Istoriei fără ca noi să mişcăm un deget.
S-ar fi văzut imediat că membrii Coaliţiei nu sunt animaţi, cum susţin, de interesul naţional, ci de interesul electoral.
Pentru români ar fi fost o lecţie necesară în drumul de la un popor uşor de manipulat la un popor înzestrat cu spirit critic.
O lecţie pe care Traian Băsescu a refuzat-o.