Coboară, nenorocitule, că ai distrus maşina!

"Acum, coboară să vezi ce-ai făcut, imbecilule. Ai distrus maşina! De ce n-ai spus, mă, că nu ştii să conduci? Că mă urcam eu la volan şi te lăsam dracu' să pleci la coasă!"

Era o poveste cu un şef de garaj care ieşise în faţa garajului şi-l dirija pe şoferul maşinii care încerca să intre cu spatele în locul cu pricina, spunându-i secundă de secundă ce are de făcut, în aşa fel încât operaţiunea să decurgă perfect. Era multă responsabilitate în atitudinea liderului de garaj, era implicare, era destin. El nu rostea fraze pompoase, dar se înţelegea - şi din frânturi de cuvinte - ce e de făcut cu maşina, ca lucrurile să cunoască o evoluţie pozitivă.

Nu lipsea asprimea din discursul de direcţionare a şoferului preţioasei maşini. Liderul de garaj schimba tonul, în funcţie de împrejurări. În fond, îndrumările pe care le dădea el şoferului reprezentau suprema preocupare a fişei sale de post. E drept că el mai şi depăşea statutul care-i fusese acordat, comportându-se ca un şef de garaj cu veleităţi de jucător de garaj. Problema esenţială rămânea, însă, felul în care îl dirija el pe şofer, încât acesta să poată pune maşina la adăpost, în plină circulaţie pe ambele sensuri, printre toate celelalte maşini care îşi căutau garajul, în aşteptarea furtunii care urma.

"Aaaşa! Ia dreapta, ia dreapta, ia dreapta! Lasă, mă, c-am făcut când a fost nevoie şi stânga. Când a fost nevoie. Stai aşa. Stai aşa. Tu nu vezi că pe acolo merg toţi? Ia dreapta. Vezi că e stâlp în stânga. Băi, fii atent! Băi, fii atent! Acolo unde crezi tu că vrei să te duci e gaură. E canalul de scurgere. Băi, fii atent! Băi, fii atent! Că nimereşti în fosa unde se fac schimburile de ulei. Mai du-te o dată pe stradă! Nu te mai uita în oglindă că te zăpăceşti. Lasă că sunt eu aici! Ia puţin stânga. Gata, gata! La dreapta. Suceşte volanul. Bagă claxoanele! Bagă alarmele! Bagă totul. Aaaşa. Nu mai tot căuta oglinda cu privirea. Ţine dreapta. Semnalizează, că semnalizarea e bună şi când nu e nimeni în preajmă. Nu te învăţa prost. Respectă regulile. Ţine dreapta. Mai cu vână. Mai cu încredere!

"Vezi că ţi-a murit motorul. Aoleu, vezi că nu mai ai benzină. Coboară din maşină şi împinge-o. Înapoi marş! Hai, grăbeşte-te. Că ne-ntreabă ăilalţi de ce întârziem. Nu ezita. Hei rup. Hei rup. Acum! Cu toată încrederea. Asta-i direcţia cea bună!"

"Ce-ai făcut, nenorocitule? Întoarce ochii încoace şi uită-te. Ai zdrobit maşina. Ai lovit-o de stâlpul din dreapta. Aoleu, amărâtule. Ai intrat şi-n fosa pentru spălăturile de motor, din dreapta. Hai vino şi vezi
ce-ai făcut. Ai distrus maşina. Ţi-am spus eu că eşti nepriceput. Te priveşte cum o repari. Dar eşti un penal. Habar n-ai să conduci o maşină. Cine mi te-o fi adus în cale? Te dau în judecată. Cum adică ai ţinut dreapta? De ce trebuia să ţii dreapta, dacă aveai convingerea că pe acolo e drumul către stâlp? Cum adică ţi-am spus eu? Păi ce, eu eram la volan? Tu nu-ţi dai seama că nu se intră de-a-n boulea în stâlp? Bă, nenorociţilor, bă, amă­râ­ţi­lor, aşa le-aţi făcut la toţi şefii de garaj de dinainte de mine. De-aia nu ne-a mers niciodată maşina, în timp ce alţii au trecut pe lângă noi? Ia făraşu', ia roaba. Ia tomberonul! Şi strânge resturile maşinii, că trebuie lăsată deschisă uşa garajului, că vreau să bag un butoi de varză în el, măcar să mai recuperăm din pierderi. Iar tu urcă-te pe-un măgar şi pleacă-n pustiu, dobitocule, că eu salariu nu-ţi mai dau, te anunţ că s-a terminat şi cu descentralizarea, cu autonomia şi cu libertăţile individuale. La muncă, la bătut ţăruşi cu ochiul stâng!"

Era el un garaj, cu şeful lui de garaj cu tot, cu de­mo­cra­ţia întoarcerii maşinii în garaj, prin implicarea, nu-i aşa, a tuturor factorilor, era un garaj, dar era şi o ţară. Era o ţară care semăna cu acest garaj şi-un lider de ţară care se­mă­na cu acel şef de garaj. Şi era şi un şofer, adică un condu­cător executiv, un fel de prim-ministru, care primise misiunea de a băga maşina, adică ţara, la adăpost, în aşteptarea furtunii, în aşteptarea crizei, în aşteptarea altor vremuri, mai bune.

Şi acel şef de garaj îi interzisese acelui şofer să se mai pre­ocupe de felul în care încape respectiva maşină între stâlpii garajului şi să lase dracului fleacurile, cum ar fi mo­­torul şi combustibilul, să pună umărul şi să împingă maşina, cu toată voioşia, pe drumul trasat de şeful garajului.

Se uita lumea ca la o pantomimă generală dirijată de o singură voce, vocea animalului în retragere care le ştia pe toate. Cel mai mult le-a plăcut oamenilor, a fost o mare surpriză şi o probă de caracter (un fel de bronz fierbinte care începea să se închege) felul în care după ce-l îndrumase, şi-l certase, şi-l înjurase, şi-l lăudase, şi iar îl certase, şi iar îl înjurase, şi-l confiscase şi-l lansase pe şofer, şeful de garaj, cu ambiţia lui de garajist jucător, a exclamat, după ce maşina s-a izbit cu stopurile din spate de stâlpul din dreapta al garajului: "Acum, coboară să vezi ce-ai făcut, imbecilule. Ai distrus maşina! De ce n-ai spus, mă, că nu ştii să conduci? Că mă urcam eu la volan şi te lăsam dracu' să pleci la coasă!".