Cod roşu în prognozele fotbalului

Sindicatul patronilor din fotbal protestează cu aleasă hărnicire vocală împotriva satrapilor care le persecută buna voie. Ligiştii lui Mitică au dorit să amâne startul returului de campionat până-n răsfăţul unei vremi mai prietenoase. Ferefeul şi lepefeul au rămas însă înţepenite în nesimţirea programului dinainte stabilit. Au mai cerut fruntaşii văicărelii fluieraşi străini în locul românaşilor care, zic ei, se prea dedulcesc la foloase necuvenite şi fac jocurile la interes. Dar şi această solicitare a fost tratată cu refuz de aleşii conducători ai fotbalului. Nişte asemenea afronturi nu puteau lăsa în anestezie nervul enervării. Declaraţiile belicoase forţează codul roşu în prognozele fotbalului. Patronarzii reprezentativi atacă furibund conducerea executivă a fotbalului, bagă la înaintare toată osânza revoltei de care sunt ei capabili.

Nicolae Badea anunţă că Dinamo a depus o cerere oficială prin care solicită amânarea debutului în returul campionatului. Demersul fruntaşului dinamovist este susţinut de reprezentanţii altor şase cluburi din prima divizie. Cum majoritatea solicitanţilor reprezintă echipe cu pretenţii europene, mă întreb ce s-ar fi făcut ei dacă ar fi avut valoare şi la ora actuală ar fi fost nevoiţi să joace, aşa cum o face Urziceniul, în vreo ligă a campionilor. Ar fi cerut la UEFA amânarea meciurilor sau ar fi pus mâna pe lopeţi pentru a aduce terenurile în condiţii acceptabile de joc? Nu aştept răspunsul la această întrebare. Îl cunosc. De aceea spun că norocul leneşilor stă în faptul că nu au valoare şi că, astfel, se fac de râsul târguielii doar pe traseele autohtone ale fotbalului.

Dumitru Dragomir face de această dată front comun cu conducătorii FRF şi se pronunţă ferm împotriva amânării datei de reluare a campionatului. Dar îşi motivează abil poziţia. Vorbeşte despre drepturile de televizare şi despre bani, subiect sensibil pentru electoratul LPF. Dacă Mitică ar vorbi despre motivul real al refuzului, adică despre un calendar care protejează programul de pregătire al naţionalei, s-ar expune periculos. Fiindcă pe mulţi dintre patronii echipelor din prima ligă îi doare în pălărie de echipa naţională.

Mircea Sandu s-a pronunţat ferm şi împotriva importului de arbitri. Spune el că şi românii pot face faţă rigorii profesionale. Iar despre corupţie nici nu s-ar mai putea vorbi dacă din ecuaţie ar lipsi corupătorii, adică tocmai acei patroni care ţipă pe toate drumurile că vor arbitraje corecte. Logică fără cusur. Dar exerciţiile logice nu-i preocupă pe făloşii patronarzi.

Cu mici excepţii, discuţiile pe această temă sunt promovate de indivizi pentru care şmecheria ieftină este ridicată la rang de virtute. Mulţi ţipă că vor arbitri străini pentru a demonstra fraierilor cât de corecţi sunt ei. Şi corecţii stau cuminţi în cele patru-cinci meciuri fluierate de venetici. Fiindcă returul e lung şi rămân destule alte meciuri care pot fi negociate la taraba arbitrajelor de sarsana.