Comisii de futilitate publica (I)

... nu sunt interesat sa girez cu numele meu un proces de derobare la cel mai inalt nivel

Am lipsit mai multe saptamani din Washington, timp in care mi-am impus sa nu-mi verific decat o categorie foarte limitata de epistole electronice. Partea proasta este ca, la intoarcere, ma gasesc coplesit de numarul mesajelor. Unele din ele ma pun pe ganduri si ma obliga sa scriu despre o situatie pe care doream sa o tin in domeniul privatului. Cum unele din aceste mesaje pot imbraca (daca nu cumva lucrul a si inceput sa se intample) o forma de exprimare publica, imi spun ca e mai sanatos sa risipesc eu insumi un sir de confuzii.

In unele din mesajele la care ma refer, sunt aspru tras de urechi, pentru ca as fi acceptat sa ma pun "in slujba intereselor banditului de Basescu" intrand in "comisia kegibistului ala de Tismaneanu", ca sa-l ajut "pe ciorditorul flotei romanesti sa mai pluteasca un pic". In altele sunt aproape linsat, pentru ca m-as fi eschivat de la "datoria vietii dumitale" neacceptand sa muncesc "alaturi de Tismaneanu, Patapievici, Liiceanu, Manolescu si alti disidenti importanti, nu ca dumneata, si adevarati lideri ai societatii civile", dovedindu-mi astfel "planul murdar de a apara comunismul si crimele lui criminale pana la sfarsit". Altii imi transmit ca "bine ti-a facut profesorul francez Tismanescu ca ti-a trantit in nas usa comisiei".

Spre consternarea mea, unii din cei carora apucasem sa le confirm ca nu fac parte din comisie mi-au trimis citate din presa care "dovedesc" ca sunt un mincinos, fiindca totusi fac parte din comisie. Spre amuzamentul meu, cativa mi-au copiat corespondenta pe care o poarta intre ei in calitate de "experti" ai subiectului respectiv. Ce inteleg din involburata "e-mailiada" este ca vinovatia mea ramane mai presus de orice dubiu; ca sunt ori ca nu sunt membru al comisiei.

Intr-adevar, dl Vladimir Tismaneanu m-a invitat sa fac parte din comisie. I-am multumit, dar am declinat invitatia, enumerandu-i motivele pentru care nu o pot accepta. Atata vreme cat ea se intemeiaza pe respectul unui set de imperative morale si al unuia de valori democratice, prietenia noastra nu se afla in pericol din cauza cailor deseori foarte diferite in care actionam. Eu, unul, am hotarat ca nu am cum face parte din comisie din motive foarte clare. Iata unele din ele.

Pentru o perioada nepermis de lunga, presedintele Basescu s-a dovedit extrem de reluctant fata de datoria ce ii incumba de a condamna comunismul si crimele sale. Strans cu usa de o parte a opiniei publice si de conjuncturi complicate, pana la urma dl Basescu paseaza responsabilitatea ce-i revine (ca ales al electoratului) pe umerii unei comisii constituite din oameni care nu au decat votul dlui Tismaneanu. Unele responsabilitati pot fi delegate, altele nu. Cea in discutie nu poate. Iar eu nu sunt interesat sa girez cu numele meu un proces de derobare la cel mai inalt nivel, numai ca sa ma umplu de nu stiu ce glorie estivala.

Multa vreme, dl Basescu a explicat, cu vadita nervozitate, ca nu se poate angaja intr-o condamnare a comunismului si a crimelor sale, fiindca nu are la indemana un inventar al datelor si o analiza a faptelor. Am mentionat candva ca o asemenea pozitie este indecenta si ofensatoare la adresa victimelor comunismului. La randul sau, cu luni in urma, dl Tismaneanu indica eroarea in care se balaceste dl Basescu, mentiona ca datele si analizele pe baza carora comunismul si crimele sale pot fi condamnate abunda si sugera ca presedintele nu are nevoie de nici un fel de instrument suplimentar spre a trece la fapte. Si atunci?

Necesitatea "analizei stiintifice" pretinsa de dl Basescu este un pretext rizibil. Comisia - o futilitate. Iar eu nu pot fi parte a unei futilitati rizibile prin care dl Basescu incearca sa imbrobodeasca opinia publica, ascunzandu-si lipsa vointei politice de a condamna comunismul si crimele sale in spatele unei comisii.