Comparații

Se anunță la microfonul public ediții speciale pentru Alegerile Prezidențiale din acest 2014. Le scriu cu majuscule, pentru că vreau să mă joc de-a literele mari, dacă de-a oamenii mari tot nu mai avem dreptul să ne jucăm, de la o vreme încoace. De când marele a devenit mic. Mic, mititel, miculuț. Albinele s-au întors la ele în căsuțe, ca să nu piardă Breaking News-ul. Urșii renuță la luptele faimoase până și în cărțile de umor și dau cu spatele, ca să parcheze cât mai aproape de bordura pădurii și să intre repede în bârlog, pentru o știre la cald. Avem febră, de atâta curiozitate. Spunem că ne pasă. Mult. Vrem să fim puternici. Foarte. Ne batem cu pumnii în piept că am făcut tot ce se putea face. Tot.

La închiderea urnelor, ne vom găsi cu toții în fața unui ecran, aprins sau nu, imaginat sau nu, ca să ne intre repejor pe urechea stângă tot ceea ce urechea dreaptă nu vrea să audă. Cine e primul după turul acesta, cine a greșit și cine ne va reprezenta, de mâine-poimâine înainte, în relația cu ceilalți și în problemele de maximă importanță națională. Când scriu acest articol, presată de duminica greoaie care apasă ceasurile, nu se știe nimic. Nici nu avem voie să întrebăm. Nici măcar nu spunem dacă am votat. Cu cine? Doamne ferește! Intrăm în sfera infracțiunilor. Și pușcăria, în 2014, este cea mai frecventă destinație de vacanță. Silită, e drept.

Fără să dăm nume, fără să cerem nume, cert este că, la aceste alegeri, la fel ca la multe altele, se votează prin comparație. Votăm răul mai mic. De parcă binele s-ar fi scos brusc și fără șovăire din conduita de fiecare zi și din dicționarele mari din biblioteci contestate. De o viață și de câteva fracțiuni de moarte, îi tot comparăm pe unii cu alții. Parcă ăla a fost rău, dar ca ăsta nu s-a mai văzut. Aș vota cu Q, dar e prieten cu K. Așa că... mă mai gândesc. Nu mi-a plăcut niciodată de X, dar Y mi-a luat casa și nu mi-a retrocedat cine știe ce pălmuță de teren, la ieșirea din orașul în care nici măcar nu mi-ar plăcea să locuiesc, așa că am votat, totuși cu X. Și tot așa. Comparăm, ca nebunii. Comparăm, ca sănătoșii. Comparăm și ne prefacem că iese ceva coerent din toată această magnifică și duioasă paralelă. În tot acest timp, se ia lumina în case și nu se poate face destul de cald în sufragerii. În tot acest timp, se moare prin spitale, cu sănătate destulă în plămâni. Din nepăsare. Din nerușinare. Din ghinion. În tot acest timp, ni se apropie de vene parastasele ca niște cheaguri de sânge care ne mai adorm din indiferență. În tot acest timp, unii dintre noi sunt fericiți, iar alții se zbat în cea mai joasă tristețe. Dar nimănui nu-i mai pasă. Nici măcar nouă. Pentru că facem comparații. X e mai rău ca Z, dar Y e mai rău ca X. Sau, dacă nu există paralele valabile, ne rămâne varianta clasică: între pic și poc...