Competitii trucate

In fata societatii romanesti sunt multe urgente. Prea multe. Notez cateva: Sanatatea, Invatamantul, Cultura, Administratia. Toate asteapta rezolvari imediate. Dar urgenta nr. 1 este Economia. S-a spus: 2004 a fost, din ’90 si pana in prezent, anul cel mai bun al economiei romanesti. A fost atins un varf, cu crestere economica mare si inflatie mica, sub 10 la suta. O premiera.

Acum, dupa ce Romania a atins varful din 2004, avem de raspuns la mai multe intrebari esentiale. Una insa le sintetizeaza pe toate celelalte: "Cat timp mai putem accepta nedreptatea de a ne tari in coada Europei?".

Sigur, locul nostru din coada nu e nici pe departe o "cucerire" a tranzitiei. De patru decenii, statisticile internationale situeaza Romania in zona "lanternei rosii" a nivelului de trai pe continent. Dar nu privind inapoi... vom putea merge inainte. Nu mai ajuta, acum, nici un fel de evocari: nici crizele economice profunde prin care a trecut Romania pana in decembrie ’89, nici cele din 1990 incoace. E timpul privirii inainte. Cu fata la productivitatea inca scazuta a muncii, la consumurile productive inca mari, la risipa de resurse, la munca in doru’ lelii din multe intreprinderi ale statului la ce ar folosi evocarea trecutului?

Romania, continuand sa detina "lanterna rosie" a nivelului de trai in Europa, suporta consecinte dintre cele mai grave: hrana populatiei e necorespunzatoare, starea spitalelor e grea, alocatiile pentru invatamant si pentru educatie sunt neindestulatoare. Toate din cauza intarzierii reformelor.

E drept, s-a trecut la adevarul preturilor, dobanzilor, ratelor de schimb. Dar nu a fost inca lansata o provocare in directia adevarului costurilor de productie. Iar Romania n-a reusit sa sparga zidul conjunctural ridicat de intreprinderile de stat. De acele intreprinderi care, in cea mai mare parte, continua sa intoarca spatele pietei.

Privind insa spre viitor ar fi la fel de grav sa asteptam minuni fara accelerarea si radicalizarea reformelor. In tarile in care pietele libere au fost consolidate, intreprinderile ajunse in impas apeleaza urgent la programe de ajustare a costurilor. Nici o resursa nu e exclusa, de la noi materii prime pana la noi proiecte ce impun masuri drastice de rationalizare.

La noi, in schimb, cand intreprinderile ajung in impas, vin la Guvern si tipa sa li se dea o halca mai mare din painea sociala. Ce resurse are Guvernul pentru a indeplini astfel de revendicari? Se stie: rectificarea bugetului si umflarea deficitului. In 2005, ambele ferestre vor fi insa inchise. Fara a fi insa rezolvate toate problemele. Din cauza intarzierii reformelor, au ramas prea putine tuburi de oxigen in economie. Si cum necazurile sunt pare, se mai adauga si faptul ca aceste putine tuburi de oxigen nu sunt inca distribuite in totalitate potrivit regulilor pietei. Dupa 1990, mult timp a predominat regula impartirii centralizate a resurselor. Preferate au fost marile intreprinderi, competitia fiind dezavuata.

S-a ajuns astfel ca o economie cu un evident potential competitiv, cum este economia romaneasca, sa se bazeze, la fel ca inainte de ’89, pe cresterea extensiva. Pentru fiecare unitate de PIB fiind nevoie de mai multe cheltuieli, de un mai mare consum de capital.

Ce ar trebui sa facem ca sa devenim competitivi? Mai intai sa obtinem, in economie, profit la nivelul resurselor pe care le consumam. Cu alte cuvinte, concomitent cu zbaterea pentru atragerea de noi resurse, inclusiv financiare, sa fie folosite mai bine resursele existente. Sa fie obtinut mai mult profit din cheltuilelile angajate in activitati productive. Numai asa vom avea mai muti bani pentru investitii si pentru consum. Abia atunci vor fi bani si pentru noi infrastructuri, pentru noi investitii, care sa asigure largirea bazei pentru dezvoltarea productiei si a serviciilor.

Dar solutia redresarii nu poate sa vina decat dintr-o alta relatie productie-consum-proprietate. Si dintr-o alta ecuatie economica, in care venitul sa fie legat de competitia muncii.

Societatea noastra n-a invatat inca, din nefericire, cat de benefica este expansiunea concurentei, competitia fiind acceptata numai in sondaje, dar dezavuata in fapt. Ne gasim astfel in situatia nenorocita ca ne ocolesc investitorii tocmai din cauza competitiilor trucate din economia noastra.

Am acceptat formula "economie de piata". Pe care am interpretat-o, de cele mai multe ori, asa cum ni s-a parut noua ca ar suna mai bine. Cu alte cuvinte, i-am acceptat avantajele, dar i-am ignorat rigorile. Sau si mai dramatic: in teorie, ne-am raliat cu totii la ideea economiei de piata, dar cand a fost sa se infaptuiasca de-adevaratelea ceea ce am acceptat am dat inapoi. Cele mai multe Guverne au intrat in acest joc. De cate ori au avut loc tulburari sociale, au apelat la buget si si-au platit linistea. Din nefericire, pentru ca au apasat prea mult pe pedala centralismului, tocmai pentru a avea in mana cea mai mare parte a resurselor, au ucis concurenta si au sfidat rigorile economiei de piata. Asa ca munca, nestimulata in conditii competitionale, n-a mai produs bogatie, iar societatea, fiind extrem de saraca, a ajuns repede la fundul sacului bugetar.

Noul Guvern are de ales: continua jocul sau schimba macazul. Pentru ca directia ramane aceeasi: spre Uniunea Europeana.