x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Concept şi realitate

Concept şi realitate

de Serban Cionoff    |    12 Oct 2008   •   00:00
Concept şi realitate

ABORDARE  •  O CARTE CURAJOASĂ
Nu sunt primul şi nici ultimul care semnalează slaba mediatizare a cărţilor ce pot susţine dezideratul educării europene a cititorului român, informarea sa corectă şi competentă asupra unor fenomene şi procese esenţiale ale lumii în care trăim.



ABORDARE  •  O CARTE CURAJOASĂ
Nu sunt primul şi nici ultimul care semnalează slaba mediatizare a cărţilor ce pot susţine dezideratul educării europene a cititorului român, informarea sa corectă şi competentă asupra unor fenomene şi procese esenţiale ale lumii în care trăim.

Asta în vreme ce nu obosim să deplângem nivelul, încă sub aşteptări, al culturii politice, economice, juridice sau civice al multora dintre conaţionali. De regulă (strâmbă regulă!), când asemenea cărţi apar, ele sunt trecute cu vederea sau, în cel mai bun caz, sunt expediate într-o consemnare, la subsol de pagină. O asemenea carte, curajoasă prin noutatea abordărilor şi incitantă prin deschiderile sale, este "Securitatea societală. În regiunea Trilateralei România – Ucraina – Republica Moldova. Ediţie bilingvă".

Rezultat. Lucrarea, lansată în cadrul programului "Cartea lunii la Ministerul Afacerilor Externe", a fost realizată de Iulian Chifu, Oazu Nantoi şi Oleksandr Sushko şi a apărut la Editura Curtea Veche. Când spun că este o carte curajoasă am în vedere, deopotrivă, alegerea temei şi francheţea cu care autorii îşi formulează recomandările adresate guvernelor celor trei state. Menţiune specială: cartea este rezultatul cercetărilor întreprinse în cadrul proiectului "Think tank cooperation project fort societal Security "la care au participat reprezentanţi ai mediului academic din cele trei ţări.

Analiza se deschide prin definirea conceptului-cheie al întregii construcţii ideatice: "Securitatea societală – scriu autorii – se referă la abilitatea unei societăţi de a subzista în caracterul său esenţial în condiţii în continuă schimbare şi în faţa unor ameninţări posibile sau prezente". Elaborarea acestui concept a devenit necesară prin extinderea şi aprofundarea conceptului clasic, de securitate, adică prin luarea în calcul a instituţiilor internaţionale ca factori decisivi în gestionarea crizelor şi conflictelor ce apar în contextul modernizării societăţii. O asemenea abordare nu exclude statul-naţiune, dar nici nu mai se limitează la acest factor. Remarcabile sunt analizele asupra tipologiei ameninţărilor la adresa securităţii societale. Sunt enumerate, printre altele, discriminările (de orice natură), conflictele etnice, revigorarea regionalismului şi a separatismului, acestea reprezentând cauze potenţiale pentru un conflict violent în zona circumscrisă analizei.

AnalizĂ. Pilonul cel mai amplu al lucrării îl reprezintă utilizarea aspectelor teoretice enunţate mai sus la situaţiile concrete existente în cele trei state: Ucraina, Republica Moldova şi România. Demersul autorilor se concentrează pe evidenţierea ameninţărilor la adresa siguranţiei societale, aşa cum sunt percepute în fiecare dintre cele trei ţări, ameninţări venite din partea statelor vecine, la care se adaugă elemente ale securităţii societale, percepţii exagerate sau eronate. Pe baza acestor analize, autorii conturează un set "de dileme de securitate regională" pe baza cărora au fost elaborate soluţii şi recomandări pentru autorităţile celor trei ţări, a căror punere în acte necesită un efort conjugat şi o convergenţă a demersurilor teoretice.

Cu titlu special reţinem evaluările şi recomandările formulate pentru România în documentul intitulat "Studiu pentru Strategii şi Politici", editat de Institutul European din România. Pe baza grilei internaţionale şi europene de interpretare, studiul a identificat principalele provocări la adresa dezvoltării durabile a României. Acestea ar fi: distribuirea veniturilor, sărăcia, grupurile cu risc  disproporţionat de sărăcire, excluziunea socială, evoluţiile demografice, sănătatea, migraţia externă, educaţia, disparităţile regionale, situaţia social-economică şi dezvoltarea rurală.

Este vorba, aşadar, despre teme acute, presante şi care, îmi îngădui să cred, şi-ar afla locul meritat şi pe agenda confruntărilor electorale apropiate.

"Securitatea societală se confruntă, în primul rând, cu afirmarea şi conservarea identităţii şi a coeziunii membrilor săi, luând în calcul toate elementele constitutive ale societăţii analizate. Prin extinderea UE – model de integrare regională şi actor global, se realizează promovarea valorilor democratice..."

×
Subiecte în articol: antiglossy