Concurenta fiscala

Tensiunea in bugetele publice domina politica economica in numeroase tari europene.

Aceasta tensiune se acutizeaza sub presiunea globalizarii, cand guvernele intra si in "concurenta fiscala", care seamana cu devalorizarile de curs concurentiale. Un exemplu este impozitul pe profit, care a fost redus in Ungaria la 16%. Aceasta a indus Austria sa-l coboare de la 34% la 25%. Si Polonia a redus acest impozit de la 27% la 19%. Un alt exemplu este rata unica de impozitare pe venit. In tarile baltice, rata unica se aplica; in Slovacia a fost adoptata o rata de 19% in decembrie 2003.

Impozitele diminuate aduc beneficii prin stimularea investitiilor si transparentizarea afacerilor; in anumite conditii, o activitate economica invigorata creste veniturile bugetare. Dar concurenta fiscala excesiva poate cauza un cerc vicios, pentru economii individuale si pentru sistemul international, daca posibila insuficienta a veniturilor publice accentueaza excluderea sociala. Oricum, Romania nu se poate sustrage acestei presiuni, care, acum, vine de la tari ce intra in UE si care doresc sa atraga mai multe investitii. Romania trebuie sa reziste la aceasta concurenta in conditiile in care veniturile bugetului nostru public sunt considerabil inferioare (cu cca 7%-8 % din PIB) mediei tarilor din Europa Centrala. De aici apare nevoia de a optimiza fiscalitatea, de a obtine venituri fiscale mult mai eficient.

Un mare handicap al fiscalitatii la noi este nivelul taxarii muncii (CAS); taxele salariale depasesc 49% din fondul de salarii, care este cel mai inalt nivel din Europa Centrala si de Est. Originea primara a acestei supraimpozitari este dezechilibrul flagrant intre salariatii din scripte si cetatenii pensionari (plus cei care beneficiaza de ajutoare sociale). Reducerea drastica a CAS ar fi cel mai bun mijloc de stimulare a ofertei de locuri de munca si de scoatere la lumina a unor zone din economia subterana.

Exista taxe private ascunse (mita, taxe de protectie) care maresc costurile afacerilor. Firmele ar plati mai multe impozite si taxe unui stat care are capacitatea de aplicare a legilor. De aceea, ameliorarea climatului de afaceri, a administratiei publice, a justitiei - prin aplicarea legilor - este absolut necesara la noi. Romania trebuie sa isi ajusteze legislatia fiscala la normele europene. In acest domeniu exista spatiu de manevra intrucat fiscalitatea nu este uniforma in UE. Deci are sens sa cautam o fiscalitate optima. Aceasta intra sub incidenta asistentei financiare a UE pentru regiunile mai putin dezvoltate. Fondurile structurale si de coeziune pot mari bugetul unei tari pana la 4% din PIB. Asistenta UE poate umple gauri bugetare mari. Pe de alta parte, avantajele financiare provenite din fondurile structurale si de coeziune trebuie examinate in raport cu impactul bugetar al conditiilor de convergenta economica cerute de Uniune; o inflatie foarte mica si posibile ritmuri diminuate de crestere economica ar aduce, alte conditii fiind neschimbate, mai putine venituri bugetare. In plus, Programul Economic de Preaderare (care impune, intre altele, cheltuieli suplimentare de 3%-4% din PIB pentru aplicarea prevederilor acquis-ului) si nevoia de reforma a sistemului de asistenta sociala (reforma pensiilor), ca si importante deficite cvasifiscale creeaza o "problema fiscala " formidabila in anii ce vin. Concluzia: trebuie sa definim bine prioritatile bugetului public (de pilda, ne putem permite construct ia a doua rute de autostrada cvasiparalele, in Transilvania, cand presiunea asupra bugetului public creste?).

Romania se confrunta cu o intensificare a concurentei prin mijloace fiscale in conditiile in care cetatenii cer bunuri publice in cantitate adecvata si de calitate superioara, iar aplicarea angajamentelor fata de UE sporeste presiunea asupra bugetului public. Dilema pentru politica economica nu poate fi rezolvata fara crestere economica eficienta si o definire responsabila a prioritatilor finantarilor de la bugetul public.