x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Conducătorii României scot capul de la cutie?

Conducătorii României scot capul de la cutie?

de Dan Constantin    |    29 Apr 2021   •   15:03
Conducătorii României scot capul de la cutie?

Pandemia a bulversat lumea, dar regulile de bază din economie și finanțe au rămas intacte. Cei care privesc dincolo de ziua de mâine aduc în discuție subiectul politicilor monetare și fiscale care guvernează marile decizii din Uniunea Europeană. Fără schimbarea acestor reguli, care impun restricții și la nivel național, UE se va întoarce la erorile din 2011-2012, care au blocat organizația în acțiunile ei de a merge în ritmul global impus de Statele Unite și mai ales China. Regulile de fier din zona euro, care impuneau pentru stabilitate nivelul maxim de 3 la sută al deficitului și de 60 de procente din PIB al datoriei publice sunt deja depășite. Criza Covid-19 și cheltuielile pentru relansare lasă în urmă o realitate cu mari deficite și datorii.

Dacă revenim la constrângerile anterioare pandemiei, asigurăm relansarea doar cu impulsul bugetului UE și al pachetului de reziliență?

Greu de susținut teza austerității și disciplinei fiscale ca direcții de acțiune pentru politicienii a căror stabilitate în posturi este dată,  în primul rând, de cheltuielile publice pe care le promit și le angajează. Momentan, aceste decizii sunt împachetate în planurile de relansare și reziliență, dar, care, iată, provoacă scandaluri și tensiuni nu doar la București. În cazul nostru, guvernul român încearcă să plaseze în PNRR cheltuieli care nu intră în viziunea birocrației de la Bruxelles, mult mai „ecologică” decât Estul postcomunist. Dacă vor reuși să strecoare în acest plan - care asigură finanțări nerambursabile de 30 miliarde euro - și investiții în infrastructura de transport, în agricultură și sănătate, atunci meritele de negociator de succes revin Executivului. Sarcină grea pentru Klaus Iohannis, care și-a asumat nu doar „guvernul meu”, dar a prezentat pachetul de zeci de miliarde de la Bruxelles, ca un trofeu personal. 

Problema depășirii crizei economice se va complica însă dacă în UE se vor menține regulile stricte de deficit, unde România are deja un cartonaș galben. Dacă politicienii noștri de vârf vor sta cu capul la cutie pentru a poza la Bruxelles în elevi silitori și disciplinați, atunci sunt șanse mici să poată reuși să transpună în practică programele de investiții anunțate și care pot relansa efectiv economia. Cine are sânge în instalație trebuie să-l pună în mișcare și în lupte mai importante decât cele cu PeSeDe.

×