Conflictele de la Dinamo au intrat în conservare

Petrecăreţii scandalurilor dinamoviste au obosit. Au obosit să mai dea cu pumnul în masă, nu mai sunt capabili să exerseze strategiile perfide ale interesului personal şi într-un final mahmur au acceptat să se odihnească în liniştea soluţiilor de compromis. Sunt cazuri în care starea de echilibru nu se poate realiza decât dacă-i pui la temelie compromisul.

Durabilitatea unor astfel de construcţii este condiţionată de onorabilitatea celor care acceptă renunţările. Când compromisul survine unei evaluări înţelepte a situaţiei, treburile pot merge bine pe termen lung. Dacă însă compromisul este gândit doar ca un pact cu diavolul pentru a trece gârla, atunci oricând scandalurile pot da din nou în clocot.

Aş vrea să cred că la Dinamo este valabilă prima variantă. Dar, oricât m-aş strădui, nu pot să mimez naivitatea cu atâta talent. Făţărnicia sparge brutal masca corifeilor dinamovişti. Angajamentele lor plutesc în sosul gros al minciunii. Nicolae Badea rămâne retras diplomatic în turnul său de fildeş. Şi-a dresat subalternii atât de bine, încât aceştia percep şoapta lui ca pe un răcnet dictatorial. Pe Badea îl caracterizează lucrătura fină şi, în acelaşi timp, neiertătoare. Un ministru de Externe al clubului cu legături puternice la Interne. Nicolae Badea nu l-a aruncat peste bord pe Borcea, deşi acesta pare destul de putred la dosar. Nu a făcut gestul decisiv, deoarece suspinele din vistierie nu-i dau pacea necesară unor astfel de decizii. Deocamdată, Shakira a fost îmbrâncit din jumătate din atribuţiile pe care le-a avut până acum. Va răspunde doar de finanţele clubului. Pe cealaltă jumătate, cea sportivă, a fost reinventat Cornel Dinu. Ambele funcţii mi se par la fel de otrăvite. Iar ocupanţii lor, dată fiind conjunctura, au ceva din predestinarea cărnii de tun.

Cristi Borcea, în calitatea sa de director economic şi în condiţii de criză profundă, riscă să devină cel mai antipatic om din club. Jucătorii îl vor înjura la fiecare termen de plată a contractelor, dar şi atunci când acestea, prin forţa împrejurărilor, vor fi diminuate. Suporterii vor trece şi ei la atac, şi tot pe Borcea îl vor înjura. Fiindcă oricare jucător de la Dinamo poate fi vândut ca unică sursă de cash, fiindcă, din aceleaşi motive, la Dinamo nu pot fi aduşi înlocuitori de valoare. Iar bomboana pe coliva economistului nefericitei conjuncturi o vor pune colegii din conducerea clubului, cei care îi vor reproşa lui Borcea că n-a reuşit să facă din rahat bici. Cornel Dinu a fost uns manager sportiv. Aş fi mers pe mâna Procurorului fără rezerve dacă împreună cu funcţia i s-ar fi acordat şi responsabilitatea deciziilor importante. Numai că Dinu este forţat de aceleaşi împrejurări dubioase să lucreze cu marfa clientului. Staff-ul tehnic reprezintă alegerea altora, lotul de jucători este unul croit de criză, răbdarea presupusă de reconstrucţie este deja intrată la apă. Doar dacă Dinamo, din motive obiective, nu-şi va realiza obiectivele va deveni şi Cornel Dinu pe deplin responsabil. Responsabil pentru eşec, sacrificatul de serviciu. Liniştea de la Dinamo este înşelătoare. Conflictele nu s-au stins definitiv. Pentru o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp, ele au intrat doar într-o stare de conservare.