Consiliul concurentei trebuie sa iasa din umbra politicului

Dupa ani de zile in care s-a ascuns in umbra politicului - chiar si dupa reorganizarea in conformitate cu cerintele aderarii la Uniunea Europeana - Consiliul Concurentei are o problema.

O intreprindere privata - grupul multinational Tenaris, cu prezenta articulata in productia de tevi pe plan european si mondial - doreste, prin ramura sa italiana Dalmine, sa achizitioneze Silcotub Zalau, primul producator de tevi nesudate din Romania, o societate tot privata, detinuta majoritar de Tubman International, cu sediul in Gibraltar. Apare insa si un al doilea ofertant, se pare deocamdata preferat de Tubman International, care este grupul TMK, lider pe piata otelului din Rusia si care, in Romania, detine deja CS Resita si Artrom, al treilea producator de tevi nesudate, dupa Silcotub si Petrotub (detinut de LNM Ispat, proprietarul SIDEX). Daca Tenaris preia Silcotub, piata de tevi nesudate din Romania ramane in echilibru, trei competitori, cu ponderi nedisproportionate, urmand sa se concureze in piata. Daca insa TMK preia Silcotub, piata se dezechilibreaza, grupul rus urmand a detine peste jumatate din piata de tevi nesudate, iar, in segmentul cel mai important al acesteia, aproape trei patrimi. Apare astfel in atentia Consiliului Concurentei o problema "clasica" intr-o economie de piata, careia organismul insarcinat cu vegherea unei competitii corecte trebuie sa-i dea o rezolvare in functie de reglementarile antitrust, respectiv acelea care se opun monopolizarii sau cartelizarii pietei, ce distorsioneaza concurenta si se intorc impotriva consumatorului.

Problema este tipica pentru un organism de genul Consiliului Concurentei, dar cu totul si cu totul atipica pentru Consiliul Concurentei din Romania. Atipica nu numai pentru ca in Romania orice institutie, economica sau juridica, a obisnuit sa faca ceea ce i s-a dictat politic, dar si pentru ca, in mod obiectiv, institutia respectiva n-a prea avut pana acum obiectul muncii. In economia romaneasca, tocmai concurenta nu a existat si, de cand problema concurentei totusi a aparut, institutia n-a prea avut de-a face decat cu piete pe care actionau fie intreprinderi de stat cu pozitii monopoliste, fie intreprinderi private cu pozitii monopoliste dupa ce, in aplauzele generale, investitori straini sau romani le achizitionasera pe cele de stat scoase la privatizare. Ce sa mai rezolve Consiliul Concurentei probleme antitrust derivand din tranzactii intre intreprinderi private!

Timorat si dezorientat, Consiliul Concurentei n-a dat nici pana acum, dupa ani de zile, un verdict in doua cazuri notorii de incalcare a normelor europene de concurenta loiala. Caci, contrar regulilor unei concurente corecte, atat compania britanico-indiana SIDEX Ispat, cat si societatile franceza, germana si elvetiana care au monopolizat piata cimentului abuzeaza de pozitiile lor pe piata vanzand diferentiat, in dumping la extern si la preturi inalte la intern. Nu este exclus ca onor Consiliul Concurentei sa nu fi dat un verdict in aceste cazuri din cauza faptului ca in toate era vorba de firme vest-europene! Acum, asa dupa cum se invarte roata, ar fi sa dea tocmai unei firme vest-europene castig de cauza! Dar, vai, s-ar putea considera nedreptatiti rusii!

Daca insa Consiliul Concurentei nu va iesi de sub apasarea politicului, nu va ajunge nicaieri! Cazurile pietelor cimentului, otelului brut si tevilor, ca si oricare altele, trebuie judecate dupa criteriile economice ale concurentei si nu dupa alte criterii! Si, dupa criteriile europene ale concurentei, neinventate de Romania, firmele vest-europene implicate pe piata romaneasca a otelului brut si cimentului sunt in culpa, iar firma, tot vest-europeana, care doreste sa intre pe piata tevilor are argumente antitrust de partea ei! Restul este politica!