Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
SCENARII ÎN CIORNĂ
În urmă cu câteva săptămâni, caporalul Wu Xi a pornit de la sediul
Ministerului Apărării de la Beijing spre Siberia, înfăşurat în jurul
gâtului şi al braţelor într-un colac roşu şi încotoşmănat de iarnă. Cu
fiecare metru parcurs, lăsa în urmă câte-un capăt de cablu optic şi
drumul îi devenea astfel mai sprinţar.
SCENARII ÎN CIORNĂ
În urmă cu câteva săptămâni, caporalul Wu Xi a pornit de la sediul Ministerului Apărării de la Beijing spre Siberia, înfăşurat în jurul gâtului şi al braţelor într-un colac roşu şi încotoşmănat de iarnă. Cu fiecare metru parcurs, lăsa în urmă câte-un capăt de cablu optic şi drumul îi devenea astfel mai sprinţar. În spatele său, o grupă de ostaşi cu inima la gât săpau de zor un şanţ pe care degrabă se şi avântau să-l astupe, după ce ascundeau "firul roşu" în pământ. Dacă Wu Xi era din ce în ce mai uşurat, grupa sa devenea tot mai istovită de muncă, fiindcă trebuia să sfredelească adânc, în praful prefăcut în strat de gheaţă. Pe la mijlocul Siberiei, când spâncenele şi genele i se camuflaseră cu promoroacă, Wu Xi s-a oprit. Din partea cealaltă, traversând pădurile adânci şi stepa, sergentul Ivan Ivanovici mai avea vreo sută de metri.
În aşteptarea tovarăşului său rus, Wu Xi a scos din raniţă porţia de vită cu susan şi orezul cu legume şi le-a pus pe un suport ad-hoc, din sârmă, la decongelat, deasupra unei spirtiere. Când Ivan Ivanovici a ajuns lângă el, şi-au schimbat parola, spunându-şi unul altuia, în engleză, "Welcome. It’s time!". De fapt, trebuia ca "firele roşii" aduse în spinare şi de unul, şi de altul să se înnădească perfect. Lucru care s-a şi întâmplat. La puţin timp şi după ce au dat un rotocol de bandă izolantă la lipitură, ministrul chinez al Apărării, Cao Gangchuan, şi omologul său de la Moscova, Anatoli Serdiukov, au avut prima convorbire în care s-au tocmit să întărească relaţiile militare dintre China şi Federaţia Rusă.
Cele două grupe au încins o miuţă pe zăpada îngheţată în cinstea reuşitei misiunii, în vreme ce Wu Xi şi Ivan Ivanovici, comandanţii lor, s-au aşezat pe o prelată la un sfat pentru oţelirea relaţiilor. Sergentul Ivan Ivanovici, un gurmand rasat, s-a enervat că spirtiera lui Wu Xi nu reuşise încă să decongeleze bucatele şi a aruncat un gât de votcă pe flacără. Instantaneu, vita cu susan a devenit comestibilă. După câteva guri, Ivan Ivanovici a început să depene amintiri de la Pristina, de prin ’99, când militarii ruşi au ajuns în forţă şi, surprinzător, la aeroport şi la Kosovo Polje. Astăzi, Wu Xi are un vecin, poliţist, plecat tocmai acolo, în îndepărtata provincie europeană.
Wu Xi visa cu ochii deschişi. Îşi dorea şi el să ajungă în misiuni ale ONU. Engleză ştie, că a învăţat pentru misiunea aceasta, dar a început să o rupă bine fiindcă merge din când în când la vărul său broker din Hong Kong, care a făcut facultatea în America. Mai mult, cărând în spinare colacul cel roşu, a auzit la radio, la casca bine înfiptă în urechea dreaptă, cum preşedintele Hu Jintao a cuvântat: "O dată cu accelerarea construcţiei economice, politice, culturale şi sociale, trebuie să întărim cu mari eforturi construcţia apărării şi a armatei ca să oferim un puternic sprijin şi o fermă garanţie securităţii necesare pentru dezvoltarea socialismului cu specific chinezesc şi să contribuim la menţinerea păcii mondiale".
Când au terminat de mâncat, Wu Xi şi Ivan Ivanovici şi-au strâns frăţeşte mâinile şi şi-au promis să se regăsească într-o misiune ONU. Acasă, la Beijing, Wu Xi a fost felicitat chiar de ministrul însuşi şi, drept recompensă, a fost trimis împreună cu grupa sa pe graniţa de 76 de kilometri a Chinei cu Afganistanul. În capitală i s-a spus să fie cu băgare de seamă, deoarece NATO s-a întins de la Atlantic până unde va sta el în foişor. Veghea pe frontieră este, de fapt, pentru Wu Xi, garanţia că visul i se va împlini, având în vedere că se obişnuieşte cu treburile internaţionale şi cu menţinerea păcii mondiale de care vorbea preşedintele. Deja de la sfârşitul lui februarie China are 1.962 de militari trimişi pe meridianele lumii în numele Naţiunilor Unite, cu 900 mai mult faţă de ianuarie 2006.
E aproape sigur, Wu Xi va pleca în Africa. Camaradul său cel mai bun e în Congo. De asemenea, chestiunea Darfur şi nebunia din Ciad sunt cu atenţie privite de şefii săi de la Beijing, cu toate că europenii se străduiesc să rezolve lucrurile. Îngrijorarea Chinei este dată de faptul că partenerul ei strategic, Nigeria, se învecinează cu Ciadul.
Privind prin binoclul "Made in Taiwan" foişorul chinezesc de pe graniţa cu Afganistanul, "bereta verde" Steve Johnson se întreabă dacă nu-i mai înţelept ca Alianţa Nord-Atlantică să dialogheze cu "dragonul" printr-un Consiliu NATO – China. Nu de alta, dar la prima voce mesajul e mai clar, iar "firul roşu" îngropat în Siberia de Wu Xi şi Ivan Ivanovici mai poate zbârnii câteodată dogit şi de neînţeles.
În urmă cu câteva săptămâni, caporalul Wu Xi a pornit de la sediul Ministerului Apărării de la Beijing spre Siberia, înfăşurat în jurul gâtului şi al braţelor într-un colac roşu şi încotoşmănat de iarnă. Cu fiecare metru parcurs, lăsa în urmă câte-un capăt de cablu optic şi drumul îi devenea astfel mai sprinţar. În spatele său, o grupă de ostaşi cu inima la gât săpau de zor un şanţ pe care degrabă se şi avântau să-l astupe, după ce ascundeau "firul roşu" în pământ. Dacă Wu Xi era din ce în ce mai uşurat, grupa sa devenea tot mai istovită de muncă, fiindcă trebuia să sfredelească adânc, în praful prefăcut în strat de gheaţă. Pe la mijlocul Siberiei, când spâncenele şi genele i se camuflaseră cu promoroacă, Wu Xi s-a oprit. Din partea cealaltă, traversând pădurile adânci şi stepa, sergentul Ivan Ivanovici mai avea vreo sută de metri.
În aşteptarea tovarăşului său rus, Wu Xi a scos din raniţă porţia de vită cu susan şi orezul cu legume şi le-a pus pe un suport ad-hoc, din sârmă, la decongelat, deasupra unei spirtiere. Când Ivan Ivanovici a ajuns lângă el, şi-au schimbat parola, spunându-şi unul altuia, în engleză, "Welcome. It’s time!". De fapt, trebuia ca "firele roşii" aduse în spinare şi de unul, şi de altul să se înnădească perfect. Lucru care s-a şi întâmplat. La puţin timp şi după ce au dat un rotocol de bandă izolantă la lipitură, ministrul chinez al Apărării, Cao Gangchuan, şi omologul său de la Moscova, Anatoli Serdiukov, au avut prima convorbire în care s-au tocmit să întărească relaţiile militare dintre China şi Federaţia Rusă.
Cele două grupe au încins o miuţă pe zăpada îngheţată în cinstea reuşitei misiunii, în vreme ce Wu Xi şi Ivan Ivanovici, comandanţii lor, s-au aşezat pe o prelată la un sfat pentru oţelirea relaţiilor. Sergentul Ivan Ivanovici, un gurmand rasat, s-a enervat că spirtiera lui Wu Xi nu reuşise încă să decongeleze bucatele şi a aruncat un gât de votcă pe flacără. Instantaneu, vita cu susan a devenit comestibilă. După câteva guri, Ivan Ivanovici a început să depene amintiri de la Pristina, de prin ’99, când militarii ruşi au ajuns în forţă şi, surprinzător, la aeroport şi la Kosovo Polje. Astăzi, Wu Xi are un vecin, poliţist, plecat tocmai acolo, în îndepărtata provincie europeană.
Wu Xi visa cu ochii deschişi. Îşi dorea şi el să ajungă în misiuni ale ONU. Engleză ştie, că a învăţat pentru misiunea aceasta, dar a început să o rupă bine fiindcă merge din când în când la vărul său broker din Hong Kong, care a făcut facultatea în America. Mai mult, cărând în spinare colacul cel roşu, a auzit la radio, la casca bine înfiptă în urechea dreaptă, cum preşedintele Hu Jintao a cuvântat: "O dată cu accelerarea construcţiei economice, politice, culturale şi sociale, trebuie să întărim cu mari eforturi construcţia apărării şi a armatei ca să oferim un puternic sprijin şi o fermă garanţie securităţii necesare pentru dezvoltarea socialismului cu specific chinezesc şi să contribuim la menţinerea păcii mondiale".
Când au terminat de mâncat, Wu Xi şi Ivan Ivanovici şi-au strâns frăţeşte mâinile şi şi-au promis să se regăsească într-o misiune ONU. Acasă, la Beijing, Wu Xi a fost felicitat chiar de ministrul însuşi şi, drept recompensă, a fost trimis împreună cu grupa sa pe graniţa de 76 de kilometri a Chinei cu Afganistanul. În capitală i s-a spus să fie cu băgare de seamă, deoarece NATO s-a întins de la Atlantic până unde va sta el în foişor. Veghea pe frontieră este, de fapt, pentru Wu Xi, garanţia că visul i se va împlini, având în vedere că se obişnuieşte cu treburile internaţionale şi cu menţinerea păcii mondiale de care vorbea preşedintele. Deja de la sfârşitul lui februarie China are 1.962 de militari trimişi pe meridianele lumii în numele Naţiunilor Unite, cu 900 mai mult faţă de ianuarie 2006.
E aproape sigur, Wu Xi va pleca în Africa. Camaradul său cel mai bun e în Congo. De asemenea, chestiunea Darfur şi nebunia din Ciad sunt cu atenţie privite de şefii săi de la Beijing, cu toate că europenii se străduiesc să rezolve lucrurile. Îngrijorarea Chinei este dată de faptul că partenerul ei strategic, Nigeria, se învecinează cu Ciadul.
Privind prin binoclul "Made in Taiwan" foişorul chinezesc de pe graniţa cu Afganistanul, "bereta verde" Steve Johnson se întreabă dacă nu-i mai înţelept ca Alianţa Nord-Atlantică să dialogheze cu "dragonul" printr-un Consiliu NATO – China. Nu de alta, dar la prima voce mesajul e mai clar, iar "firul roşu" îngropat în Siberia de Wu Xi şi Ivan Ivanovici mai poate zbârnii câteodată dogit şi de neînţeles.
