Conventii

Sunt trist, e drept, si nu am de gand sa mint ca n-as fi. Sunt multe lucrurile pe care nu le accept in realele lor valente, desi le inteleg, si daca pana acum am scris despre o poveste de dragoste, acum e posibil sa scriu despre un ramas-bun, desi nu prea stiu de ce trebuie sa fie asa sau poate ca stiu, dar natura mea dementa nu-mi permite sa accept…

Stanga e stanga, si acolo ar trebui sa fie inima, asta e clar, nu?! Ce ne facem insa daca odata, intr-o buna zi, vom descoperi stupefiati ca dreapta nu e chiar dreapta… de fapt…, ci doar cealalta stanga, si ca stanga e dreapta. Cum vom avea puterea sa recunoastem cinstit fata de noi insine ca viata noastra s-a scurs aberant intre doua repere mincinoase?!

Avem lasate multe asemenea repere pentru a ne intari ideea ca am "reusit" in viata. Ne ajuta sa evitam privirea din oglinda, ce nu poate minti, pentru ca altfel, nu-i asa, suntem maestri in a ne insela unii pe altii, in a ne minti necontenit, in a ne asigura reciproc ca altfel nu se putea si ca am facut chiar totul si mai ales ca suntem fericiti. Suntem mai ales mari maestri in a ne insela pe noi insine.

Sunt trist, e drept, si nu am de gand sa mint ca n-as fi. Sunt multe lucrurile pe care nu le accept in realele lor valente, desi le inteleg, si daca pana acum am scris despre o poveste de dragoste, acum e posibil sa scriu despre un ramas-bun, desi nu prea stiu de ce trebuie sa fie asa sau poate ca stiu, dar natura mea dementa nu-mi permite sa accept… Apelez la conventii si eu pentru a intelege pe deplin si pentru a realiza cu adevarat ce s-a intamplat si de ce, si cum, si pentru ce… Inceputul unei povesti de dragoste, sfarsitul ei… stranii cuvinte, cumplite intelesuri. Tare greu a fost sa renunt la cea mai draga dimensiune a cuvantului, la sunet, si sa-l reduc la saracaciosul orizont al hartiei. Am incercat insa, si e drept ca am scris mereu si mereu despre acelasi lucru ce ma defineste pe mine, raspunzand rugamintii unui prieten. Nu inteleg de ce a ales Marius (Tuca) sa publice gandurile astea in pagina de cultura, pentru ca eu chiar nu am nici o legatura cu subiectul asta. Stiu prea bine asta. Oare tot de conventii sa fie vorba? Nu stiu. Am obosit sa incerc sa pricep. Stiu prea bine ce sunt. Un fel de golanas care a reusit citind, mai ales, sa depaseasca un destin sifilitic, o predestinare - iar conventii - si sa devina mai vizibil. Atat sunt si nimic mai mult. Asta inseamna oare ca am reusit in viata? Si daca da, atunci eu de ce nu simt asta?! Cum sa negociezi finalul unei povesti de dragoste cu vanitosul deziderat al reusitei in viata?! Sunt prins teribil in conventiile astea si nu-i asa, daca scriu la Jurnalul tot felul de ganduri amestecate de-a valma, se cheama totusi ca am reusit, nu-i asa?! Chiar daca nu au nici o valoare si nici un inteles, chiar daca asta inseamna ca avem o mare problema in clipa-n care astea se publica in pagina de cultura.

O fata frumoasa ca o rugaciune… am iubit… si finalul povestii de dragoste. Prea multe locuri comune in fraza asta, alte si alte conventii folosite pentru a arata si demonstra neputinta.

Trist, prea trist, aberant de trist, alt loc comun. Adevar, minciuna, alte conventii, dar cum sa-ti aperi dragostea cu o minciuna sau cum sa crezi ca aperi, ca protejezi, daca acoperi totul cu un fals, daca te ascunzi ca un hot?! Lumea asta, ca lumea nu-i facuta dupa mintea mea. Prea ratez toate ocaziile de a-i intelege si accepta conventiile, minciunile. Ma tot gandesc ca o conventie mincinoasa e un pleonasm ridicol de evident. O fi cat de cat "culturala" fraza asta?...

E clar, nu pricep lumea asta. Nu prea e locul meu aici. Doare povestea si sunt trist, dar pe alte repere am alte coordonate, alte sisteme de valori. Vanitate… of! Alte conventii… nimic mai mult, nimic altceva…
Sunt tare trist, de fapt. Pur si simplu. Trist. Atat.
Ramai cu bine, dragostea mea. Grija!