Copii geniali?

N-am scris si n-am spus niciodata despre un contemporan ca e genial.

Un motiv ar fi ca nu realizez toate cuprinderile cuvantului geniu. Un alt motiv priveste destinul unor oameni de seama din Renastere, care i-au dat superlativului un inteles. Daca creatia lor a fost una de natura sa marcheze veacuri de-a randul spiritualitatea unei parti insemnate din omenire, inseamna ca trebuie sa treaca un timp bun pana vom sti daca opera unor contemporani cu noi poate sa fie considerata geniala. Ar mai exista o pricina, pentru care procedez cu foarte multa prudenta in folosirea termenului. Prea isi bat joc de el cronicarii sportivi si redactorii unor publicatii utilizandu-l prosteste. Un copil informat, destept, daruit cu o inteligenta ce sfideaza biologicul, nu trebuie socotit geniu, deoarece e vorba de o dotare de la care nu asteptam mari efecte in spiritualitatea imediata a veacului. E doar o inteligenta timpurie in spectacol. Cand copilul vorbeste cu suficienta unui matur, care are un raspuns sigur la tot ce-l intrebi, care nu manifesta nici un dram de indoiala si raspunde la orice intrebare, ca si cum a fost programat, discutia genialitatii sale e si mai inoportuna. Am urmarit intr-o emisiune tv dialogul cu un supradotat de 14 ani si, dupa ce am stat un timp, ca toata lumea, cu gura cascata, socat de precocitatea invitatului, am realizat, ca intr-un numar de prestidigitatie, gratioasa pacaleala. Nici un om, oricat de luminat ar fi de la Dumnezeu, nu pleaca de mic in viata cu niste concluzii. Daca un tanar, care abia termina scoala elementara, are opinii si concluzii bine articulate, oricat de provocator ar fi subiectul spre care il indrepti, in discutie e memoria, nu judecata.

Un actor intr-un rol care i se potriveste poate sa spuna replicile mai convingator decat ar face-o autorul piesei. Si invers: un dramaturg fara har actoricesc, care-si citeste cu glas tare piesa, poate sa-i determine pe cei care-l asculta s-o respinga. Muzicienii, care au uimit lumea de mici cu talentul de interpreti au uimit-o. Filozofii, istoricii, arhitectii de notorietate mondiala nu aveau cum sa se remarce ca filozofi, istorici sau arhitecti la 14 ani, intrucat in aceste arte nu incepi prin a juca rolul, prin a interpreta un scenariu de creator. Pana unde poate merge delirul, cand entuziasmul nu e sustinut de cultura, am vazut recent in prezentarea unei mogaldete de 3 ani, care maimutarea, e drept cu aplicatie, un repertoriu de estrada. Cum sa fie geniala o cantareata de lapte, cand pentru ea gandesc parintii? Cum sa fii genial cu mintea altuia? Pustiul de la televiziune vorbea de fapt cu mintea cartilor pe care le citise. Multe si prestigioase, e adevarat, totusi ale altora. La varsta lui, nu avea cand sa si cugete la ce memora. Intrebarea, nascand din situatia pe care o comentez, ar fi: in actoria aceasta juvenila si cu un acuzat accent intelectualist, rolurile de copil genial presupun doar un talent sau si un pic de geniu? Cred ca talentul ajunge.