N-am scris si n-am spus niciodata despre un contemporan ca e genial.
Un motiv ar fi ca nu realizez toate cuprinderile cuvantului geniu. Un alt motiv priveste destinul unor oameni de seama din Renastere, care i-au dat superlativului un inteles. Daca creatia lor a fost una de natura sa marcheze veacuri de-a randul spiritualitatea unei parti insemnate din omenire, inseamna ca trebuie sa treaca un timp bun pana vom sti daca opera unor contemporani cu noi poate sa fie considerata geniala. Ar mai exista o pricina, pentru care procedez cu foarte multa prudenta in folosirea termenului. Prea isi bat joc de el cronicarii sportivi si redactorii unor publicatii utilizandu-l prosteste. Un copil informat, destept, daruit cu o inteligenta ce sfideaza biologicul, nu trebuie socotit geniu, deoarece e vorba de o dotare de la care nu asteptam mari efecte in spiritualitatea imediata a veacului. E doar o inteligenta timpurie in spectacol. Cand copilul vorbeste cu suficienta unui matur, care are un raspuns sigur la tot ce-l intrebi, care nu manifesta nici un dram de indoiala si raspunde la orice intrebare, ca si cum a fost programat, discutia genialitatii sale e si mai inoportuna. Am urmarit intr-o emisiune tv dialogul cu un supradotat de 14 ani si, dupa ce am stat un timp, ca toata lumea, cu gura cascata, socat de precocitatea invitatului, am realizat, ca intr-un numar de prestidigitatie, gratioasa pacaleala. Nici un om, oricat de luminat ar fi de la Dumnezeu, nu pleaca de mic in viata cu niste concluzii. Daca un tanar, care abia termina scoala elementara, are opinii si concluzii bine articulate, oricat de provocator ar fi subiectul spre care il indrepti, in discutie e memoria, nu judecata.