Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În urmă cu 23 de ani au ieșit pe străzile cenușii ale Romaniei mulțime de tineri, care și-au dat viețile proprii în schimbul libertății.Viață pentru libertate înseamnă în acest caz și moarte pentru libertate și sacrificiul suprem pentru un ideal. Sună romantic, ca într-un film, deși – nu știu de ce – n-am reușit să avem un film al acestei ”povești tragice”, numită Revoluție, mai ales că ne privesc atatea șiraguri de cruci din tăcerea albă a cimitirului, iar de pe cruci ne urmăresc chipurile inocente ale copiilor care așteaptă, parcă, să le împlinim visele. Pană și durerile părinților au amuțit în acești 23 de ani, îmi pare că nici durerile lor nu se mai aud, deși nu pot să se vindece vreodată. Pană și visele acestor părinți, în inimile cărora s-a instalat pentru totdeauna o rană imposibilă, s-au simțit pierdute, distruse și lovite încă o dată și încă o dată, pe măsură ce timpul a așternut o nedreaptă uitare, iar faptele oamenilor au lovit ”libertatea” și i-au frant aripile născute din sange de copii. În aceste zile ar trebui să fim din nou, zi de zi și clipă de clipă, în propria noastră memorie, în acele zile de coșmar și de fericire, în care istoria s-a scris cu durere, cu pierdere și cu deznădejde. Să stăm drepți în această memorie recentă a conștiinței colective și să-i răsplătim cu recunoștință, cu atenție și cu iubire, măcar cu atat, pe cei ce ”locuiesc tăcuți” în rădăcina nevăzută a libertății noastre. În locul superficialului, a picioarelor lungi, care se răsfață pe ecrane, a urii și a zgomotului infernal pe care ”uratul” existenței îl face, purtand titlul sonor și nemeritat de ”real”, în locul excesului de libertate, care ne îmbie să ascundem valorile și să ne etalăm goliciunile trupești, avem datoria morală să ne întoarcem în amintirile noastre, acolo unde au murit oameni pentru ceea ce noi avem.
Suntem datori să ne ridicăm nivelul de conștiință, să ne recăpătăm puterea și capacitatea de a simți și a ne exprima recunoștința. O epocă e la fel ca un nou născut; își trage seva din clipa nașterii sale, îi datorează acelei clipe viața sa și noi avem în zilele Revoluției un fel de ”naștere” a vremurilor prin care călătorim azi. Avem la picioarele acestei clipe a epocii noastre copii ce ne privesc din tăcerea apăsătoare a cimitirului și ne invită, parcă, să-i readucem la viață, să-i păstrăm vii și să le reanviem visele. Momentan pare că numai zăpezile, arșița, florile proaspete ale primăverii și lacrimile celor care i-au iubit le stau aproape și le răsplătesc așteptarea. Șansa noastră de a ne recăpăta rădăcinile, siguranța pe care ne-o pot dărui ele, s-ar putea să fie ascunsă tocmai într-o relație de iubire, iar noi singuri suntem în măsură să ținem vie această relație. Altfel, la fel ca în cazul indivizilor, care nu pot evolua într-un destin fericit în absența unei relații de iubire cu mama lor, nici epocile nu pot fi fericite în absența unei relații de iubire cu eroii lor! Energia vremurilor e ca seva care pleacă din rădăcini, iar rădăcinile neudate cu dragoste, ba chiar uitate, nu mai pot hrăni viitorul. Libertatea, în care ne lăfăim și pe care o folosim prea mult pentru îmbuibare și pentru lăcomie, poartă în sine însemnele sacrifciului, ale suferinței celor ce au murit și a celor ce și-au pierdut iubiții, iubitele, frații, părinții sau copiii în ”tragica poveste a Revoluției”! Această cortină de nori, ce ne-a căzut peste memorie și ne-a făcut să ne pierdem impuslul omenesc al gratitudinii, al recunonștineți, al aprecierii și al respectului pentru cei ce ne-au redat pulsul libertății, s-ar putea să fie semnul că suntem liberi, dar riscăm să interpretăm greșit această prețioasă stare. Libertatea e expresia unei stări a conștiinței, în care curajul exclude de la sine frica, gandirea clară și plină de dragoste, de recunoștință și de apreciere exclude confuzia, ura și uitarea valorilor. Noi nu suntem liberi cand credem că liber înseamnă să fii grosolan, să arunci cu tăcere zornăitoare pană și peste ”copiii libertății tale”, cand credem că avem libertatea să-i rănim pe alții și să-i pedepsim și credem că totul ni se cuvine! Libertatea e o stare de conștiință atat de înaltă încat, de îndată ce o vom simți, ea ne va împinge către biserici și ne va șopti cu dulcea voce a firii luminoase din noi să aprindem o lumanare pentru copiii care au murit și alta pentru cei ce i-au pierdut și care poartă și azi povara unei dureri incurabile. Libertatea reală, aceea pentru care au murit copiii, ne va îndemna să le strigăm; ”Vă mulțumim și vă iubim și revărsăm asupra voastră în fiecare iarnă atatea flori cate nu are nici o primăvară întreagă”!
Citește pe Antena3.ro
