Într-o prea mare măsură, alegerile uninominale - câştigă mandatul cel mai bun dintre competitori - au fost virusate de largheţea redistribuirilor. Au rămas acasă, ca şi în 2008, oameni care au adunat aproape 50% dintre voturi şi înhaţă mandatul nechemaţi care abia de au strîns 20%. E o lege boantă, o lege care promovează non-valorile şi ignoră voinţa clar exprimată într-un colegiu sau altul. O lege a cărei aplicare mai are acum şi consecinţa hipertrofierii Parlamentului, care, de la 471 de membri, ajunge la vreo 600, prin înfiinţarea de noi locuri destinate acelor codaşi care, fără merite personale, obţin mandatul prin redistribuire. Principalii beneficiari sunt, culmea, tocmai mahării PDL. Pe uşa din dos, intră astfel în Parlament nu doar Elena Udrea, ci şi Roberata Anastase, Vasile Blaga, Ioan Oltean, Cezar Preda şi mulţi alţi băsişti care n-au fost capabili să-şi dobândească singuri mandatul. Întâmplător sau nu, rataţii respectivi sunt cei care au condus ţara în ultimii patru ani, prăbuşind-o şi construind un regim clientelar şi corupt, de neimaginat altundeva. Cu obrazul gros, îi vom vedea în noul Legislativ fluturându-şi mandatele sfeterisite de la câştigătorii de drept şi clămpănind că ei şi nu alţii reprezintă voinţa alegătorilor. Ba având, peste două, trei luni, pretenţia de a se prezenta naţiunii, în discursuri găunoase, drept alternativă la guvernare. N-am văzut ca barem unul, unul singur dintre strecuraţi să declare că renunţă să preia un mandat dubios atribuit.
Este, iată, efectul respingerii de către PDL şi de către Curtea Constituţională a Legii electorale propuse de USL, prin care în cele două Camere ar fi avut acces, mari şi laţi, doar 300 de parlamentari. Nu-l mai aud acum pe Băsescu indignându-se că poporul cheltuieşte prea mult cu Parlamentul. De ce oare? Simplu, pentru că altfel rataţii săi ar fi rămas acasă. Apropo, până şi imensa sală de plen din Dealul Spirii nu are destule fotolii din piele de Cordoba pentru surplusul de funduri late. Există varianta de a se reamenaja, cu mari cheltuieli, sala. Sau ca redistribuiţii, strecuraţii pe scara de serviciu să ia frumuşel loc la balcoane, la galerie, la cucurigu. Ori pe culoar, ca în trenul accelerat când n-ai tichet de loc. Premierul Ponta declara şi că va propune noului Parlament ca bugetele Camerei şi Senatului să rămână în 2013 identice cu cele din 2012, să nu fie suplimentate. Greu de crezut că ideea va fi aprobată. Alegerile au trecut, se aşteaptă marea împărţeală şi doar n-or să fie onorabilii abia ieşiţi din urne sau din mânecă primii la austeritate.
Citește pe Antena3.ro


