Figura marcanta a presei Diasporei romanesti, Cornel Dumitrescu a luptat cu pasiune pentru libertate si adevar. L-am cunoscut pe Cornel Dumitrescu in toamna anului 1982, la New York, in biroul regretatului Liviu Floda, la Europa Libera. El iesea de la o intalnire cu Vlad Georgescu, eu ma pregateam sa-l intalnesc pe directorul legendarului post de radio. Era la vreo doua luni dupa sosirea mea in Statele Unite. S-au pus atunci bazele nu numai ale colaborarii mele aproape saptamanale la Europa Libera, dar si ale unei prietenii de o mare caldura cu Cornel, cu care am stat indelung de vorba despre atatea teme de interes comun. Ne-au legat din prima clipa pasiunea pentru cunoasterea istoriei comuniste, precum si revolta tot mai intensa impotriva unui sistem bazat pe minciuna, ipocrizie si teama. Ne lega si Brasovul natal.
Cornel era avocat de meserie, deci un om care pretuia legea si care stia ca regimurile totalitare (de dreapta sau de stanga) se intemeiau pe dispretul fata de lege. A colaborat la Europa Libera inca de pe vremea lui Noel Bernard. Cu cateva ocazii mi-a facut onoarea sa ma compare, ca stil publicistic, cu ilustrul ziarist a carui moarte a insemnat o enorma pierdere pentru exilul democratic. Cornel era un colectionar de carti si reviste. Avea o biblioteca fabuloasa si stia mai mult ca oricine povestile diasporei politice romanesti. Il cunoscuse pe Brusus Coste, ii plimbase la New York pe Monica Lovienscu si pe Virgil Ierunca. Era prieten cu Paul Goma - cred ca tot Cornel il acompaniase cand acesta a vizitat New Yorkul. De cate ori apareau "zvonuri" rauvoitoare despre figurile importante ale exilului, Cornel era primul cre stia sa reactioneze cu competenta si tenacitate. Multe dintre aceste calomnii erau plantate de Securitate, iar Cornel era formidabil in capacitatea de a le demasca. S-au organizat si contra lui asemenea campanii, inclusiv dupa 1990, in paginile Romaniei Mari. Efectele au fost insa nule: cine l-a cunoscut pe Cornel stia si stie ca era un om integru, onest, neiertator cu impostorii si cu ceea ce noi numeam cozile de topor ale regimului comunist (unii pozau in anticomunisti vehementi). Era o combinatie de tandrete si intransigenta. Nu facea compromisuri cand era vorba de principiile in care credea cu fermitate. L-am vazut enervat peste masura atunci cand trebuia sa se confrunte actiunile puse la cale de masinile de dezinformare comuniste si cripto-comuniste. Multi nu l-au iertat si neiertarea lor ii aparea lui Cornel drept suprema dovada ca nu gresea. Impreuna cu Dan Costescu (si el disparut prematur) si, dupa 1989, cu Liviu Cangeopol, Cornel Dumitrescu a fost sufletul viu al acelei insule a rezistentei anticomuniste si antifeseniste care a fost saptamanalul newyorkez Lumea Libera Romaneasca. L-am revazut adeseori, la New York si la Washington, vorbeam mult la telefon, ma bucuram intotdeauna sa aflu parerile lui despre diverse personalitati si personaje. A denuntat instrumentele regimului comunist si si-a facut o cauza personala din a apara pe cei prigoniti de sistem. A scris cu tarie in apararea lui Mircea Raceanu, dupa ce diplomatul roman fusese condamnat la moarte de regimul Ceausescu. A fost printre cei mai activi jurnalisti din exil in promovarea ideilor disidentei romane. Dupa 1990, a fost unul din campionii luptei pentru recunoasterea rolului jucat de generalul Pacepa, dupa defectiunea acestuia, in destramarea sistemului. Impreuna cu Sorin Rosca Stanescu, cu care a fost prieten, a luptat pentru publicarea lucrarilor lui Ion Mihai Pacepa in tara. Pentru Cornel, testul democratiei romanesti tinea de curajul recunoasterii publice a meritelor celor care, in tara sau in exterior, se opusesera dictaturii. De aceea, cunoscand diferentele dintre fiecare caz, Cornel a cerut ca noua democratie romaneasca sa-i trateze pe acesti oameni cum se cuvine: cu pretuire si admiratie. Cornel a detestat orice forma de inchidere spirituala, refuzand categoric demagogia nationalist-populista. Cine a stat de vorba cu Cornel stie cat de mult a tinut la mine. In aceste randuri nu pot decat sa marturisesc, cu nesfarsita tristete, ca, mai putin exuberant si exteriorizat decat el, am nutrit mereu sentimente fraterne pentru acest om minunat. M-a ajutat cu carti si informatii la scrierea lucrarii mele, "Stalinism pentru eternitate". In paginile revistei pe care a condus-o au scris Paul Goma, Ioan Petru Culianu, Dorin Tudoran, Octavian Paler, Mircea Mihaies, Ioan T. Morar, Mirela Roznoveanu, Cristian Ioanide, Florin Toma, Gabriel Plesea, Carmen Dumitrescu, Florin Toma, Liana Cojocaru si lista este fatalmente incompleta. Ani la rand am tinut o rubrica intitulata "Accente istorico-politice", unde apareau contributiile mele la Europa Libera, dar si articole scrise special pentru Lumea Libera. Volumul "Pacatul impotriva spiritului", de Ioan Petru Culianu, recent aparut in a doua editie la Polirom, cuprinde eseurile marelui ganditor aparute la rubrica "Scoptophila" in revista condusa de Cornel si Dan. Am facut cateva interviuri cu Cornel, intre care cel la care el tinea cel mai mult era o discutie despre "Scrisoarea celor sase". Cornel a fost un om intr-adevar bun. In inima mea, el este mai viu ca oricand.