Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Ca şi cum nu era de ajuns că-l chema Chizboacă şi trebuia să-şi spună numele de două-trei ori sau literă cu literă, în treburi oficiale, dar şi când se prezenta femeilor, lui dom' Marcel i-a mai crescut şi un fel de corn deasupra frunţii. Cei care-l sfătuiau să-şi schimbe numele, pentru că în felul acesta avea să i se schimbe şi viaţa, în nici un caz în mai rău, l-au îndemnat să-şi opereze cornul. Dom' Marcel, îi ziceau colegii de birou şi cunoscuţii, evitând să-i spună dom' Chizboacă, iar unii, în glumă sau făcând-o pe proştii şi nea Chizdoacă, du-te omule şi-ţi rezolvă mizeria aia de pe cap, că nu-i mare lucru. E un lipom. O să vezi că mai creşte dacă amâni, şi se complică treaba.
O vreme, Marcel Chizboacă şi-a acoperit cornul cu o şuviţă de păr. O lipea de piele cu pelicanol sau aracet, ca să n-o ia vântul, numai că îi venea din ce în ce mai greu, deoarece chelea, iar cornul creştea. Unii medici îl sfătuiau să-l opereze, alţii clătinau din cap şi-i ziceau să facă nişte analize serioase. Dar de ce serioase şi nu analize pur şi simplu, domnul Chizboacă nu înţelegea. Şi cum tot ce nu înţelegea - exact ca femeile - îl speria, a trăit burlac, cu cornul ăla caraghios în cap şi cu numele său şi mai caraghios parcă lipit şi acesta sub corn până la cincizeci şi cinci de ani, când, internându-se pentru apendicită, un chirurg cumsecade i-a curăţat şi lipomul.
Fără corn, dom' Marcel avea o chelie foarte sexy. Într-o zi, s-a petrecut şi a doua schimbare. Pe uşa biroului Resurse Umane a apărut un nume nou de şef: Marinescu. Din data de 14 septembrie 2008, nimeni n-a mai îndrăznit să-i spună Chizdoacă şi nici Chizmoacă ori Chiştoacă. Şi nu pentru că pe plăcuţa de metal de pe uşă scria Marinescu. Cornuta, cum îl porecleau mai ales femeile nemăritate, venea la servici numai în costum şi cravată. Cornuta şi-a cumpărat şi o maşină în leasing, a devenit alt om. A devenit, de fapt, omul care ar fi trebuit să fie de la treizeci de ani, dar l-a ţinut pe loc frica. Genul acela de frică, dublată de umilinţă, cu care cei mai mulţi se obişnuiesc şi ajung s-o suporte ca pe o fatalitate. Când Veronica Alexe, secretara divorţată a directorului i s-a uitat lung în ochi şi a zis: Măi, Marcelică, ce bărbat bine ai fi fost tu fără corn! Noul Marinescu a zis că se duce până la Fisc, dar s-a dus la Mall, şi-a luat o sticlă de whisky, s-a încuiat în apartament, ca şi cum ar fi vrut să-şi pună capăt zilelor, şi plângând s-a îmbătat criţă. I-au trebuit apoi câteva zile, ca să scape de senzaţia că are capul plin cu pâslă. Când şi-a revenit complet, a cerut-o de soţie pe Veronica, iar ea, în loc să spună simplu "Da", a spus "Mersi, Marcelică, ăsta zic şi eu cadou de ziua mea".
Când Veronica l-a întrebat, în intimitate, dacă nu s-a însurat din cauza cornului sau pentru că a aşteptat-o să divorţeze, Marcel Marinescu a răspuns tărăgănat, adunându-şi cumva nişte gânduri, pe care aproape că uitase că-s ale lui: Ştii ce am descoperit eu în toţi aceşti ani, Veronica tatii? Am privit mai atent în jur şi mi-am dat seama că foarte mulţi dintre noi, bărbaţi şi femei, avem un corn în frunte. Doar că eu l-am avut pe dinafară, pe când toţi ceilalţi îl poartă pe dinăuntru.
Citește pe Antena3.ro
