x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Cristoiu - Autografe care duc la moarte

0
Autor: Ion Cristoiu 20 Ian 2006 - 00:00
Cristoiu - Autografe care duc la moarte


Cartile cu dedicatie pe care Lucretiu Patrascanu i le-a oferit Regelui Mihai, probe in procesul intentat fostului lider comunist.

Un om de afaceri cata a castiga cuiva bunavointa, dandu-i o suma de bani sau o masina sau doar un pranz. O femeie ii face ochi dulci unui barbat, la o adica se si culca cu el, chestia asta nefiind ceva prea costisitor la unele reprezentante ale sexului zis, prin cliseu, slab. Un om politic, daca mai e si sef, da un post, o promovare, ma rog, ceva de care dispune, ba chiar si o subventie, daca e cumva stab la Cultura. Un autor da ceea ce are el mai scump sau, ma rog, ceea ce crede el ca are mai scump: cartea sa cu dedicatie.

Asa se explica numarul insemnat de carti cu dedicatie gasite prin bibliotecile fostilor lideri de partid si de stat. Cand ministrul Culturii te-a ajutat sa-ti treaca volumul de cenzura, cum sa nu-i raspunzi dandu-i o carte cu iscalitura ta sub o urare cliseu?!

Viata e dura insa cu autorii de carti. Vor fi constatat dupa decembrie 1989 toti cei care si-au vazut scrisul si iscalitura inflorate, reproduse intr-un ziar cu pretentie de a fi anticomunist din tata-n fiu. Daca ar fi stiut ca pentru anticomunisti dedicatia pe o carte e o piesa la dosarul condamnarii publice, probabil ca in primele zile dupa ceea ce a fost poreclit Revolutia din decembrie 1989, autorii ar fi procedat precum Lucretiu Patrascanu la inceputul lui 1948. Scrie liderul comunist intr-una din numeroasele declaratii date sub ancheta:

"Stiind ca Ratziu era in-sarcinat cu paza Castelului Peles (tovarasa mea mi-a spus-o cu ocazia expertizei artistice pe care a facut-o din insarcinarea Partidului la Castel), l-am chemat la mine pe Ratziu in ianuarie 1948 si l-am rugat sa scoata cartile mele, tocmai pentru ca erau cu dedicatie, din biblioteca ex-regelui.

Nu am anuntat la Partid acest lucru. Cartile am vrut sa le scot pentru a nu figura, cu dedicatie, in biblioteca ex-regelui, care urma sa devina publica." (18 ianuarie 1950)

Care va sa zica, Majestatea Sa pleaca in exil. Ia cu El multe lucruri. Nu ia, se intelege, si cartile pe care i le daruise Lucretiu Patrascanu cu dedicatie. Stiind el ce stia, liderul comunist se grabeste sa le scoata de acolo. Fireste, volumele fusesera subiect de gest public intr-o perioada cand tovarasii colaborau cu Suveranul, mai ales ca acesta fusese rasplatit cu cea mai inalta decoratie sovietica pentru Actul de la 23 august 1944. Comunistii nu judeca insa normal. Astfel ca tovarasul Patrascanu risca sa apara prost in ochii maselor muncitoare denuntat ca daruise primului Imperialist al tarii cartile sale cu dedicatie. Dar nu numai atat. Nu intamplator liderul comunist se refera la cartile cu autograf date Regelui. Gestul absolut protocolar, banal in lumea normala, devine piesa acuzatoare la Proces.

In 15 aprilie 1951, anchetatorul il ia tare: "Ce scopuri urmareai prin cartile cu dedicatie date ex-regelui?"

Raspunde acuzatul: "N-am urmarit nici un scop personal - tinind seama de faptul ca lucrasem cu el inainte de 23 August, si ca ministru si dupa 23 August - am socotit ca asa cum am dat altora, cca 60 de persoane, carti cu dedicatie, pot sa-i dau si lui cu intentia de a mentine in folosul regimului - bunele raporturi cu el."

Lucretiu Patrascanu e un autor in adevaratul sens al cuvantului. Fiul scriitorului D.P. Patrascanu, om de cultura cu doctoratul la Leipzig, familiarizat cu lumea cartilor. Stiindu-l astfel, ne-am fi asteptat sa raspunda altfel. Intr-un cuvant, sa dea gestului o explicatie fireasca. I-am facut cadou cartile cu dedicatie, pentru ca imi era simpatic; si ca om care a scris cartile respective, aveam dreptul sa le dau oricui, inclusiv Plopului fara sot.

Lucretiu Patrascanu nu e insa un om normal. E un comunist autentic. De aceea, drept raspuns el incearca un soi de misiune asumata in numele Partidului Comunist: "bunele raporturi" cu Majestatea Sa.

Stradaniile anchetatului raman zadarnice. La procesul din 6-14 aprilie 1954 dedicatiile sunt folosite ca probe. Sentinta nr. 49, data si citita la 14 aprilie 1954, confirma asta: "In timpul dezbaterilor, Procuratura Militara a prezentat in instanta documente numeroase in legatura cu activitatea acuzatului Lucretiu Patrascanu si anume: (...) cartile «Un veac de framintari sociale», «Problemele de baza ale Romaniei» si «Sub trei dictaturi», al caror autor este acuzatul Lucretiu Patrascanu si care au fost donate fostului rege cu dedicatie."

Pentru autori, a caror vanitate e nemarginita, o concluzie se impune: atentie la autografe! Sau, mai precis, atentie cui dati carti cu autografe. S-ar putea sa va coste viata!

LUMEA PRIN CARE TREC

Mizeria lui Arghezi

Ii spun lui Octavian Paler la emisiunea despre cartea sa "Autobiografie intr-o oglinda sparta" ca n-am putut citi pana la capat tabletele iscalite de Arghezi in Gazeta Bucurestilor, ziarul ocupatiei nemtesti din 1917. Ziaristul e atat de mieros cu cotropitorul si atat de otetit cu noi, romanii, ca ti se face scarba. Mult mai grav, infinit mai grav, viitorul mare Arghezi indeamna la capitulare. In numarul din 23 noiembrie 1917, dupa jertfa eroica de la Marasesti, el se intreaba: Pentru ce mai luptam?:

"Te intrebi, intr-adevar, ce mai asteptam noi de la participarea la razboi. Transilvania, pe care cafenelele din Bucuresti o anexasera cu mult inainte de declararea lui, credem ca nu mai ispiteste nici iluziile bucatarului domnului Take Ionescu. (...)

Au pierit toate pricinile razboiului nostru si chiar visul statuii ce trebuia ridicata in Ardeal paraliticului cerebral C. Mille. (...)

Cita vreme inamicul nu patrunsese in tara, se mai putea scoate, cu chiu cu vai, un argument pentru catastrofa de voie buna, in care a fost tirita tara."

Am citit cu placere pana acum pamfletele lui Arghezi impotriva politicienilor romani. Asta - ma gandesc, intr-un efort de a ma autoexplica minutios - , deoarece ii identificasem pe cei atacati ca fiind etern dusmanii mei, arogantii atotputernici ai clipei.

Lucrurile se schimba cand vine vorba de guvernantii atacati de Arghezi. Cei care alesera pentru Romania tabara Antantei. Nu gasesc nici un motiv de a fi varati cu capul pina la barbie in privata care e pamfletul.

In afara de nevoia lui Arghezi de a pune mana pe ceva parale!

ISTORIA ZVONURILOR

Cum au fost fraieriti romanii

In excelentul sau eseu, Romania in al doilea razboi mondial, Dinu C. Giurescu trece in revista zvonurile circuland in Bucurestii lui august 1944. Nu sunt descoperirea sa. Le-a transcris din cartea lui Pamfil Seicaru, "Sa ramina doar cenusa":
  • "«Din surse foarte sigure» se stie ca armistitiul a fost incheiat si doua brigazi aeropurtate vor ateriza la Baneasa;
  • Mihai Antonescu «participa la complot»;
  • Maresalul urmeaza sa fie arestat la Palat;
  • Iuliu Maniu va forma noul guvern;
  • Armistitiul a fost realizat, dar acesta s-a facut cu invoirea lui Adolf Hitler;
  • Roosevelt si Churchill, «speriati de inaintarea rusilor», «voiau sa inlesneasca Germaniei posibilitatea de a cere pace»;
  • Anglo-americanii sunt «decisi» sa incheie o pace separata cu Hitler, pentru ca acesta sa continue razboiul contra U.R.S.S.!!!"

    Despre zvonurile din preajma lui 23 august 1944 scrie pe larg si Constantin Radulescu-Motru in Revizuiri si adaugiri. 1944: "11 august 1944. Butoesti. Ginerele meu imi scrie din Bucuresti ca pe la Tribunal se vorbeste de schimbarea guvernului. Va fi inlocuit cu un guvern de generali, pentru a continua razboiul, sau cu un guvern Iuliu Maniu, pentru a face armistitiu. Si ca acest din urma guvern ar fi cel probabil. Dar ce nu se vorbeste prin Bucuresti? Aci, ca sunt tratative de pace intre Germania si Rusia, in Suedia; aci, ca sint tratative de pace intre Germania si Anglia, la Lisabona".

    Cele doua exemple imi dau o idee: de a scrie o istorie a zvonurilor la romani si a rolului jucat de acestea in fraierirea lor.

    M-as putea referi, de exemplu, la zvonurile care bantuiau prin Bucurestii lui iunie 1848 despre o iminenta invazie a trupelor tariste. Atat de eficiente incat guvernul revolutionar o sterge la Rucar, pentru a trece in Transilvania.

    Sau, de exemplu, la zvonurile din decembrie 1989, incepand cu cel despre "otravirea apei" si terminand cu cel despre teroristii-supermen.
  • NIMIC NU SE PIERDE
    1929. Reclama in presa de mondenitati din Romania la produsele de birotica. Firma se lauda ca furnizeaza astfel de produse Patriarhiei si Casei Regale. E vremea mult disparutei masini de scris!
    Citeşte mai multe despre:   istoria ca telenovela,   cărţile,   pătrăşcanu,   lucretiu patrascanu,   dedicatie

    Serviciul de email marketing furnizat de