Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Ploaia torențială cade de zile întregi fără să se oprească, iar oamenii nu mai ies din case. Pe străzi nu se aude nici un pas, nici un glas - doar picăturile care se preling, reci și grele, peste caldarâmul ud. Ceva pare să-i țină pe loc, dar nu doar furtuna de afară: lipsa banilor. Toți locuitorii sunt prinși într-o rețea invizibilă a datoriilor. Fiecare are un sold negativ în buzunar și o povară nevăzută pe umeri. Nimeni nu poate plăti pe nimeni, iar banii par să fi dispărut în ceață.
În mijlocul acestui tablou apăsător apare un personaj neașteptat: un estic îmbogățit de tranziție, venit parcă dintr-o altă lume, cu haine bune și o sută de lire în buzunar. Intră în hotelul cochet din piața mică și fără să stea prea mult pe gânduri, lasă banii pe tejghea și cere să vadă camerele. Recepționerul, cu ochii mari și speriați, vede în acei bani o șansă. Ia banii în grabă și aleargă direct la măcelarul din colț, la care era dator.
Măcelarul, simțind că poate scăpa și el de povara datoriilor, fuge la fermierul care îi livra carnea, iar fermierul aleargă spre prostituata locală, care-i făcuse unele servicii pe datorie. Femeia ia banii și se duce repede la hotel, unde ea însăși era datoare. Acolo îi pune pe tejghea, exact când esticul cobora de la etaj, nemulțumit de camere, și, fără să se uite prea mult, își ia banii înapoi și pleacă.
În orășelul în care ploua neîncetat, oamenii tot n-au bani, dar au scăpat de datorii.
Această poveste, aparent simplă e metaforă despre ceea ce înseamnă stimularea cererii agregate și cum uneori, în ciuda injecțiilor masive de capital, economia poate rămâne blocată, fără o creștere reală.
Limitele teoriei generale a lui Keynes
John Maynard Keynes a revoluționat economia cu teoria sa generală, argumentând că în perioadele de recesiune, cererea agregată este insuficientă, iar soluția ar fi ca statul să intervină masiv pentru a o stimula. Prin cheltuieli publice sau alte forme de intervenție, se presupune că se va crea un efect multiplicator: mai mulți bani în economie înseamnă mai multă producție, locuri de muncă, și în final, relansarea creșterii.
Dar anecdota cu orășelul britanic arată o altă față a monedei. Banii „injectați” în economia locală nu creează nimic nou. Ei doar circulă pentru a plăti datorii deja existente. Ceea ce nu e echivalent cu o creștere reală, ci doar cu o redistribuire temporară a poverii financiare.
Astfel, primul mare defect al teoriei keynesiene este presupunerea că orice flux monetar stimulează automat economia reală. În realitate, dacă economia este blocată într-un sistem de datorii reciproce fără capital real și fără creștere a productivității, stimulul monetar nu face decât să „plimbe” banii fără să genereze valoare.
În plus, Keynes tratează cererea agregată ca pe un mecanism relativ simplu, ignorând complexitatea socială, instituțională și psihologică a economiei. În povestioara relatată, încrederea, stabilitatea și inovația sunt inexistente - banii nu circulă pentru a crea ceva nou, ci doar pentru a-i „spăla” pe datornici.
Reflecții din Ravelstein: economia umană, dincolo de cifre
Romanul Ravelstein al lui Saul Bellow, biografia ficțională a filosofului Allan Bloom, aduce în discuție o perspectivă complementară asupra economiei. Banii nu sunt doar un flux abstract sau o serie de cifre în statistici. Ei sunt parte a unei rețele complexe de încredere, putere și valori umane.
Personajul Ravelstein înțelege că economia nu este un simplu mecanism matematic, ci este profund legată de natura umană - cu toate fricile, ambițiile și contradicțiile sale. În acest sens, teoria lui Keynes poate fi văzută ca o soluție tehnică ce pierde din vedere aceste dimensiuni umane esențiale.
Mai mult, Ravelstein scoate în evidență că nu toți actorii economici iau startul de la aceeași linie, iar politicile de stimulare sunt adesea capturate de cei privilegiați, care economisesc mai mult și consumă mai puțin, reducând astfel efectul multiplicator al intervențiilor.
De ce Keynes este insuficient pentru economiile reale și, în special, pentru cele postcomuniste
Pentru economiile în tranziție, precum cea românească, povestea esticului care „plimbă” banii prin orășel are o rezonanță aparte. Injectarea de capital străin, de multe ori văzută ca o salvare, a fost adesea folosită doar pentru a regla datorii vechi și a susține consumul pe termen scurt, fără să creeze o bază solidă pentru creștere reală și sustenabilă.
Keynes pornește de la ipoteza unor piețe funcționale și a unor instituții eficiente, însă aceste condiții lipsesc adesea în economiile postcomuniste. Lipsa reformelor structurale, corupția, instabilitatea legislativă și lipsa unui climat de încredere fac ca stimularea cererii să fie mai degrabă o roată care se învârte în gol.
Concluzie
Teoria generală a lui Keynes rămâne o piatră de temelie în gândirea economică modernă, dar trebuie privită cu luciditate și nu ca o soluție universală. Anecdota cu orășelul ploios și esticul care nu face altceva decât să „dezlege” datoriile ne arată că o economie nu se poate salva doar prin injecții monetare fără să existe creștere reală, inovare și acumulare de capital.
Reflecțiile lui Saul Bellow, prin vocea lui Ravelstein, ne reamintesc că economia este despre oameni, despre valori, despre încredere și moralitate. Fără o înțelegere profundă a acestor dimensiuni, orice politică de stimulare riscă să rămână o simplă iluzie.
Astfel, provocarea pentru economiile de azi, mai ales cele în tranziție, este să găsească echilibrul între stimularea cererii și reformele reale care să susțină o creștere durabilă - nu doar o simplă „plimbare” a banilor.
Citește pe Antena3.ro
