Criza de legitimitate a puterii

Politicianul roman pare sa fie facut din vorbe si greseli. Are pareri despre orice si nu rateaza nici un prilej ca sa le faca publice. De regula, parerile lui sunt gresite, dar ferme. Constient sau nu, multi dintre ei manevreaza limbajul in functie de interese, de imaginea pe care si-au facut-o despre ei insisi sau de incompetenta. Nu-i de mirare deci ca discutiile lor seamana cu turnul Babel.

Un bun exemplu: semnificatia data rezultatului alegerilor. Politicienii suferinzi de mesianism considera ca poporul i-a mandatat sa salveze tara de jefuitori sau de la faliment. Altii, din contra, acuza poporul ca refuza sa le acorde aceasta sansa, ei fiind intrutotul pre-gatiti si dotati. Unii sustin ca la alegeri oamenii au votat nu stiu ce programe sau schimbari. Ei pretind ca au primit mandat ca sa infaptuiasca anumite politici, sa schimbe persoane si chiar regulile jocului politic. Exista si un tel care leaga toata aceasta jonglerie verbala: binele poporului (Toti va vor binele. Nu vi-l lasati luat, scria Stanislav Jerzy Lec).

Alegerile nu hotarasc asupra politicilor concrete si nici nu decid asupra problemelor controversate, este de parere Giovanni Sartori. Pentru Dahl, lucrurile sunt si mai simple: "Alegerile nu pot reflecta decat prima preferinta a unor cetateni vizand mai multi candidati propusi". Asadar, alegerile hotarasc cine guverneaza in mod legitim sau stabilesc cine va decide asupra politicilor concrete. Alegerile, privite ca proces politic, au o cu totul alta menire decat aceea de a mandata politicieni pe post de salvatori ai neamului. Cum democratia este o forma de guvernare si nu o baie de aburi a sentimentelor populare (Ralf Dahrendorf), e limpede ca alegerile confera legitimitatea necesara consensului privind persoanele aflate la guvernare.

Daca acceptam ca alegerile decid cine guverneaza, observam ca in Romania aceasta regula a democratiei politice nu a fost respectata. Alianta PSD+PUR a castigat alegerile, dar degeaba. Profitand de o ambiguitate constitutionala, dl Traian Basescu a impus la putere o coalitie majoritara (Alianta D.A., UDMR si PC - fost PUR) fara legitimitate electorala. Multe se pot spune despre semnificatia alegerilor parlamentare care au avut loc anul trecut. Unul, cu certitudine, nu poate fi spus: ca electoratul a dorit ca tara sa fie guvernata de Alianta D.A. sau de o coalitie formata din Alianta D.A., UDMR si PC.

Marea problema a guvernantilor este ca nu au fost legitimati in alegeri. In mod cert, acesta este unul dintre motivele care ii indeamna pe unii politicieni, in frunte cu dl Traian Basescu, la alegeri anticipate. Nu se pune problema ca Alianta D.A. sa castige cu mult mai multe procente decat PSD, ci sa CASTIGE. Situatie in care dl Traian Basescu, in calitate de presedinte, va restabili principala regula a democratiei politice: partidul care castiga alegerile desemneaza primul-ministru si are responsabilitatea formarii guvernului.

In timp ce unii reprezentanti ai puterii, cum ar fi dl Boc sau dl Eckstein, fac declaratii naucitoare, obligand cuvintele sa capete sensul dorit de ei, guvernarea mai are cateva probleme de fond.

Cata incredere are Guvernul in propriul program economic? Ca sa performeze, Executivul trebuie sa creada cu tarie in programele pe care le aplica. Din ce s-a vazut pana acum, un singur ministru, cel al Finantelor, este convins ca cifra 16 va face minuni in economie si in viata oamenilor.

Increderea va fi pusa la incercare din greu o data cu cresterea suferintelor sociale provocate de reforma economica, de incompetenta sau de esec.

De cata coeziune da dovada Guvernul? Pentru ca, nu-i asa, un guvern de coalitie trebuie sa evite posibilitatea ca, in momente dificile, unul sau mai multi membri sa treaca pe pozitii defensive. In Guvernul Tariceanu, asa ceva se petrece aproape zilnic.

Este Guvernul un bun comunicator? Nu, atat timp cat nu depune un efort sustinut si complex de a prezenta societatii programele de reforma sub toate aspectele: scopuri, componente, durate, costuri si beneficii.

Increderea, coeziunea si comunicarea nu sunt suficiente pentru a reusi. A patra conditie, sustinea Jerzy Osiatynski in 1997, edificarea statului de drept. Ori aici se aduna cele mai multe ingrijorari: magistrati numiti prin decizie politica, schimbarea regulilor jocului politic in dauna Constitutiei, schimbarea rezultatului alegerilor locale prin modificarea legilor, guvern nelegitimat in alegeri.

In 1997, Institutul International pentru Democratie si Asistenta Electorala (IIDEA) a dat publicitatii raportul "Democratia in Romania". Dupa traducerea lui in limba romana, s-a constituit un Grup de lucru cu sarcina de a continua activitatea inceputa de IIDEA. Din grup au facut parte, printre altii, Dorel Sandor, I.M. Pascu, Renate Weber. Democratia nu se simte azi mult mai bine decat in 1997. Oare Dorel Sandor si Renate Weber, implicati sau legati de structuri de putere, n-au nici un cuvant de spus? Dar societatea civila in ansamblul ei?